”Unde este Jukov, acolo este Victoria!” Din însemnările astrologului Sergiu Bălan

Mareşalul Victoriei, Salvatorul Moscovei, ba chiar şi Mareşalul lui Stalin… toate apelativele, pentru un singur om – Gheorghi Konstantinovici Jukov, de la a cărui naştere se împlinesc 125 de ani. El s-a născut la 1 decembrie 1896, la Strelkovka (în apropierea Moscovei), într-o familie săracă de țărani.

Viaţa nu a fost deloc blândă cu cel ce avea să devină unul dintre cei mai mari comandanţi militari ai Rusiei şi ai lumii – munceşte de mic, inclusiv ca ucenic la un atelier de tăbăcărie, în Moscova.

În anul 1915 va intra în armata ţaristă şi va participa la luptele Primului Război Mondial, ocazie cu care se afirmă, demonstrând un curaj rar întâlnit. Tânărul Jukov va fi decorat cu Crucea Sf. Gheorghe (patronul său onomastic), de două ori, devenind subofiţer. Astfel începe, practic, cariera sa militară.

În 1918 se alătură voluntar Armatei Roşii, iar în cursul Războiului Civil din Rusia (1917-1921) devine comandant de trupe. Simultan, Gheorghi Jukov urmează cursurile unei şcoli de cavalerie, unde se perfecţionează constant. Colegii de şcoală povesteau cum Jukov studia din greu, mereu fiind văzut înconjurat de cărţi şi de hărţi, imaginând manevre militare pentru tot felul de situaţii.

Anul 1939 îl găseşte în Mongolia, luptând împotriva japonezilor (care controlau Manciuko, un stat marionetă) pe care îi înfrânge fără drept de apel, după bătălia de la Halhîn Gol. Este momentul în care Jukov primeşte primul titlu de Erou al Uniunii Sovietice.

Anul 1941, cand începe Marele Război pentru Apărarea Patriei, îl solicită din plin pe proaspătul General Gheorghi Jukov. După ce a reuşit să stopeze înaintarea nemţilor spre Leningrad, el va prelua dificila sarcină de a apăra capitala, Moscova. Jukov nu doar că a reuşit apărarea efectivă, în sensul că invadatorii nazişti nu au pus piciorul în Capitală, ci, consecutiv unei inspirate contraofensive, i-a trimis pe nemţi la 300 de km de oraş. Pentru această reuşită, el va primi cel de-al doilea titlu de Erou al Uniunii Sovietice.

Urmează Stalingradul, între 1942-1943, când inamicul german suferă una dintre cele mai mari înfrângeri cunoscute de nemţi până la acel moment şi bătălia de la Kursk, pe care o coordonează – atât defensiva iniţială, cât şi ofensiva care a schimbat soarta războiului şi a lumii, până la urmă. Din acel moment, pentru nazişti a început numărătoarea inversă, iar cel care a contribuit mult la această turnură i-a urmărit şi nimicit fără milă, prin toată Europa (a condus eliberarea Ucrainei, operaţiunea Bagration – având ca rezultat eliberarea Belarusului, operaţiunile Vistula-Oder şi Berlin), capturând Berlinul, până la masa semnării Actului de capitulare de la 8-9 mai 1945. Cucerirea Berlinului i-a adus lui Jukov cel de-al treilea titlu de Erou al Uniunii Sovietice. Pe cel de-al patrulea îl va primi ani mai târziu, la aniversarea a 60 de ani de viaţă.

Supravieţuitorilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei şi nu numai lor le-a rămas în minte imaginea mareşalului Jukov călare pe calul alb Kumir, la Parada Victoriei din 24 iunie 1945, în Piaţa Roşie. Mareşalul Jukov a participat şi la Parada Victoriei forţelor aliate, de la 7 septembrie 1945, la Poarta Brandenburg din Berlin.

Până în martie 1946, Jukov este Comandantul militar al Zonei de ocupaţie sovietice din Germania; apoi, întors la Moscova, este numit Comandant Suprem al Trupelor Terestre şi adjunct al Ministrului Forţelor Armate ale URSS.

Popularitatea lui Jukov (inclusiv în străinătate – Generalul Eisenhower nu a făcut un secret din faptul că îl aprecia foarte mult pe Mareşal) şi simpatia de care se bucura i-a adus acestuia dizgraţia – Generalissimul Stalin nu a suportat prea bine proeminenţa lui Jukov. Exact ca şi Hruşciov (ani mai târziu), Stalin îl acuză pe Jukov de conspiraţie în vederea unei lovituri de stat; în plus, îi mai reproşează faptul că prea exagerează importanţa pe care a avut-o în victoriile marilor bătălii ale Războiului. Astfel, pentru Mareşalul Jukov urmează exilul – este trimis să conducă Districtul Militar Odesa şi trupele din Ural, până în 1953, când moartea lui Stalin favorizează reabilitatrea sa. Jukov ajunge să fie inclusiv Ministru al Apărării al URSS, dar numai până în 1957, când Hruşciov cade în acelaşi păcat ca şi Stalin, suspectând că ar putea fi ”detronat” de către acesta. Jukov ajunge iar izolat, până la venirea la putere a lui Brejnev, care îl reabilitează parţial.

În anul 1969, Gheorghi Jukov îşi va publica memoriile – ”Amintiri şi reflecţii”, iar în 1974, la 18 iunie, va pleca să ducă lupte în astral. Este înmormântat în Zidul Kremlinului.

Personalitate complexă, puternică şi contradictorie uneori, Gheorghi Jukov a suscitat curiozitate şi interes, fiind studiat atât ca militar de excepţie cât şi ca om. Fireşte, s-au conturat două tabere, cea a susţinătorilor şi cea a detractorilor, adevărul fiind, ca de obicei, cam pe la mijloc. Oricum, nimeni nu-i poate contesta talentul, puterea de muncă, rezistenţa fizică (au fost perioade când a dormit doar două ore pe noapte, zile la rând), capacitatea analitică, de anticipare a mişcărilor inamicului şi de a da randament maxim în condiţii de stres uriaş, în situaţii critice.

 

Destinul are umor cât cuprinde şi depinde doar de noi să fim atenţi, pentru a-i surprinde zâmbetul buclucaş. Ghiorghi Jukov era clar predestinat unei cariere militare, iar primul indiciu este chiar numele localităţii în care a văzut lumina zilei – Strelkovka. Nu este greu de observat că primele litere sunt similare celor din verbul ”стрелять” (streliati), ”a împuşca” în limba rusă. ”Coincidenţă”, nu-i aşa?

Jukov este nativ Săgetător [adică ”Стрелец” (Streleţ) – semn de Foc, reprezentat printr-un centaur care trage cu arcul şi care exprimă atât natura duală a semnului cât şi predispoziţia către arme şi armată]. De altfel, aceeaşi zodie l-a dat şi pe marele Suvorov, geniul militar care nu a pierdut nici o bătălie! Şi, ca o curiozitate, cele două teme natale – cea a generalissimului Suvorov şi cea a mareşalului Jukov – au câte ceva în comun. Astfel, în afară de nativitate (Soare în Arcaş), cei doi militari au Venus în Capricorn (controlul emoţiilor şi al sentimentelor, dar şi elevarea socială), Neptun în Gemeni (minte inspirată, ”cu canal”), Jupiter în Fecioară (abilităţi extra de administrare şi spirit de sacrificiu, capacitate analitică). Suvorov are Soarele conjunct cu Uranus, aspect care i-a dat spiritul rebel şi geniul militar, iar Jukov are Nodul Nord Lunar (Sensul Vieţii) în semnul lui Uranus, adică în Vărsător – drag de libertate şi nonconformism, nesupunere (să nu uităm că s-a contrat şi chiar certat cu Stalin de fiecare dată când nu a fost de acord cu indicaţiile acestuia în materie de tactică militară şi de strategie).

Soarele lui Jukov este conjunct cu Mercur (inteligenţă, isteţime, abilitatea de a învăţa repede, curiozitate, manualitate, plăcerea de a merge cu maşina, cu viteză dacă se poate, cu toate că el nu a şofat niciodată), în opoziţie cu Pluton şi în cuadratură cu Jupiter – aspecte care i-au făcut zile fripte în relaţiile cu mai marii ţării. După cum este lesne de observat, Jukov şi-a plătit gloria cu exil peste exil; nici Stalin, nici Hruşciov şi nici Brejnev nu au agreat asocierea marilor victorii ale ruşilor din război cu numele lui Jukov şi popularitatea perpetuă a acestuia. Deh, orgolii de-ale celor mari…

Apropo de exil, Jupiter, patronul Săgetătorului natal, este în demnitate de exil în Fecioară!

Luna în Balanţă şi în sectorul al XI-lea i-a asigurat popularitatea; trigonul astrului cu Marte l-a ajutat să lucreze cu ceilalţi, să colaboreze, să-şi poată conduce şi învăţa ofiţerii şi soldaţii, iar trigonul cu Neptun i-a dat dragoste de muzică şi de fotografie, dar i-a stimulat şi imaginaţia. Jukov a fost un foarte bun coordonator al bătăliilor; or, ca să ai reuşită, ai nevoie de instinct militar, de capacitatea de a anticipa mişcările adversarului şi a imagina desfăşurarea luptei, intuind momentele cele mai prielnice pentru defensivă sau pentru atac. Pentru aşa ceva, trebuie să ”vezi” ansamblul, câmpul de luptă, la nivel mental şi să faci mişcările potrivite. Teoretic, Gheorghi Jukov ar fi trebuit să fi fost un bun şahist.

S-a spus despre Mareşalul Jukov că şi-a datorat succesul în bătălii faptului că a aruncat în luptă soldaţii, fără să-i pese de viaţa acestora, copleşind numeric inamicul… Jukov a dezminţit energic această acuzaţie, iar istoria consemnează că cele mai mari pierderi de vieţi omeneşti nu au fost în bătăliile coordonate de el. În plus, triunghiul de Aer (adică inteligenţă cât cuprinde) dintre Lună, Nodul Nord Lunar şi Marte/Neptun arată clar că avem de-a face cu un om foarte inspirat, care chiar ştia ce face.

Marte este în Gemeni, responsabil cu duritatea (circumstanţială) a limbajului şi cu mintea alertă, cu sinceritatea. Este cunoscut faptul că Stalin, deşi detesta să fie contrazis, preţuia mult adresarea directă şi sinceră a lui Jukov. Până la urmă, el a fost singurul său adjunct.

Marte este retrograd, semn că Mareşalul nu şi-a folosit energiile tocmai echilibrat (în alte existenţe), fiind posibil să fi avut ocupaţii violente – militar, etc. Rezultă, în aceste condiţii, o agresivitate latentă, care se cere sublimată prin sport sau prin preocupări artistice. Ştim cum a rezolvat ”problema” Gheorghi Jukov – iată, omul potrivit la locul potrivit!

Tot Marte l-a şi rănit destul de rău, de două ori (respectând dualitatea semnului), ultima dată fiindu-i afectată o ureche (Lilith în Berbec), o traumă cu care a rămas pe viaţă (casa a VI-a a sănătăţii).

Războinicul astru activează Al Hecka, o stea fixă responsabilă cu onorurile, bogăţia, puterea, dar şi cu agresivitatea.

Mai trebuie spus oarece despre Saturn în  Scorpion, aspect care a favorizat curajul, angrenarea resurselor proprii şi ale celorlalţi în cele mai dificile condiţii, puterea interioară, răbdarea.

Între personajul de legendă, impecabil şi fără de cusur, şi portretul omului brutal, lacom şi nemilos, făcut de cei geloşi pe succesul său sau de cei animaţi de varii interese, există Comandantul Ghiorghi Jukov, un RUS care a schimbat roata istoriei şi pe care unii istorici occidentali (desigur, alţii decât cei care încearcă, fără şanse de reuşită, să rescrie istoria celui de-al Doilea Război Mondial, fiind neîmpăcaţi cu marele adevăr că fără Rusia nu se putea câştiga acest război şi că un comandant rus a capturat Berlinul) nu se sfiesc să-l asemene cu Alexandru Macedon sau chiar cu Napoleon.

Dar, peste toate este uriaşul sacrificiu al popoarelor Rusiei. Fiindcă poţi fi un mare comandant, dar dacă nu ai oameni care să te urmeze, să te asculte, să moară pentru ţară şi pentru idealul de libertate (consimţind a se sacrifica şi pentru cei străini de neamul lor, dar înrobiţi de-acelaşi jug nedrept), ei bine, fără ei nu poţi face mare lucru.