La 80 de ani de la deschiderea ”Drumului Vieții” pe lacul Ladoga, în anii de război

La 8 septembrie 1941, odată cu ocuparea de către trupele fasciste a Schlisselburgului, a început blocada Leningradului – una dintre cele mai cumplite, dar, în același timp, una dintre cele mai eroice pagini din istoria Marelui Război pentru Apărarea Patriei și a celui de-al Doilea Război Mondial.

Bătălia pentru Leningrad, a cărui cucerire a fost considerată de Hitler foarte importantă, atât din punct de vedere militar, cât și politic, a devenit una dintre cele mai sângeroase lupte din al Doilea Război Mondial. A fost vorba nu doar despre păstrarea unui teritoriu și a unui oraș – centru industrial și cultural, dar și de salvarea vieților locuitorilor prinși în capcana foametei, a frigului, permanent bombardați și aflați mereu în bătaia tirurilor inamice. Trăind zilnic între viață și moarte, printre apropiații și rudele care mureau în somn sau picând pe străzi înghețați și epuizați, locuitorii Leningradului au continuat să lupte, să munceastă la strunguri în uzine, fabricând muniții pentru front și reparând tehnica militară. Locul bărbaților plecați pe front a fost luat de femei, adolescenți, copii.

Când, la 8 septembrie, cercul trupelor inamice s-a închis în jurul Leningradului, singura arteră de transport care asigura legătura dintre oraș și restul țării a rămas lacul Ladoga. În primele zile ale blocadei au fost bombardate depozitele de alimente ale orașului. Pentru leningrădeni, amenințarea foametei devenea, astfel, aprope o realitate.

Evacuarea întreprinderilor industriale și a personalului aferent a început încă din iulie 1941, iar evacuarea locuitorilor – doar în luna august. La 30 august însă, trupele germane au blocat ultima cale de comunicare feroviară a orașului cu țara. Din acel moment, livrarea de alimente și muniții se putea face doar pe calea aerului, o variantă aproape imposibilă, sau traversând apele lacului Ladoga.

În aceste condiții, pe malul dinspre oraș al lacului Ladoga au fost construite în regim de urgență trei cheiuri în golfurile Osinoveț, Golțman și Morie, capabile să primească barje și șalupe, precum și drumuri rutiere și căi ferate cu ecartament îngust, ca legătură între golfuri și principalele artere de transport. Potrivit estimărilor, de la începutul blocadei, în interiorul orașului au rămas 2,5 milioane de locuitori, alți 340.000 fiind în așezările de la periferie. În 1941, iarna a venit devreme, gerurile năprasnice acoperind cu gheață apele lacului.

Ideea de a organiza un drum pe gheața lacului Ladoga s-a dovedit, în aceste condiții, singura ieșire din capcana morții. ”Drumul Vieții”, denumit oficial Drumul militar nr. 101 (nr. 102), a început să funcționeze la 22 noiembrie 1941. În acea zi, din Leningrad a pornit o coloană de 60 de camioane.

Oficial, ”Drumul Vieții” a funcționat până în martie 1943, când, după ruperea blocadei, a fost restabilită comunicarea feroviară dintre Leningrad și restul țării. Cuvinte banale, în spatele cărora se află foarte multe: o incredibilă muncă a oamenilor de știință, a proiectanților, muncitorilor, șoferilor, marinarilor. În spatele tuturor cifrelor se află un curaj și o vitejie fără de egal, un spirit indestructibil, durere și tristețe pentru pierderile suferite, bucuria și mândria pentru Victorie!

Unul dintre simbolurile ”Drumului Vieții” a devenit autovehiculul GAZ-AA, mai simplu ”polutorka” (de la ”polutora” – o tona și jumătate – n.r.) . Împreună cu ZiS-5 (cu capacitatea de 5 tone –n.r.), aceste mașini au îndeplinit grosul misiunii de aprovizionare cu alimente a Leningradului asediat, precum și de evacuare a locuitorilor. De la un mal la celălalt al lacului, aceste camioane străbăteau, pe stratul gros de gheață, 32 de kilometri.

Numai în prima perioadă de îngheț, din noiembrie 1941, până în 1942, din Leningrad au fost evacuați aproape 550.000 de locuitori, iar în oraș au fost livrate peste 350.000 de tone de marfă. Odată cu reluarea navigației, transportul a continuat pe apă. Pe toată durata de funcționare a ”Drumului Vieții”, au fost evacuați peste 1.370.000 de locuitori ai Leningradului și au fost transportate mai mult de 1.600.000 tone de marfă.