Serghei Markov: Discursul lui Putin deschide o nouă eră în relațiile dintre Rusia și Occident
23/11Serghei Șoigu: SUA au exersat varianta utilizării armei nucleare împotriva Rusiei
24/11Lavrov a pus toate punctele pe i cu privire la Donbass și a prezentat un ultimatum OSCE
Moscova a spus deja totul și nu își va schimba deciziile, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, după o întâlnire cu președintele OSCE. El a dat clar de înțeles că negocierile vor avea loc abia după ce Kievul și OSCE vor începe să își îndeplinească responsabilitățile directe și acordurile, transmite yandex.dzen.
Negocierile cu președintele în exercițiu al OSCE, ministrul suedez de externe, Anne Lind, au avut loc în aceste zilele, după care a avut loc un briefing, la care Serghei Lavrov a și povestit totul.
Potrivit lui Lavrov, OSCE trebuie să fie imparțială atunci când evaluează situația din Ucraina și Donbass și trebuie să facă totul pentru a începe negocierile între Kiev și LDNR (Republicile Populare Donețk și Lugansk – n.r.).
Ministrul de Externe a explicat că subiectul principal al discuției lor a fost rolul OSCE în soluționarea crizei ucrainene. Moscova a pus din nou toate punctele pe i și a explicat că va negocia numai după ce Kievul va îndeplini acordurile de la Minsk.
OSCE trebuie să facă tot posibilul pentru ca autoritățile de la Kiev să înceapă negocierile cu republicile Doneţk şi Lugansk. Ei sunt cei care trebuie să discute despre statutul special al Donbass-ului, precum și despre organizarea alegerilor. Fără aceasta, nimic nu va funcționa.
Kievul dă înapoi constant, nu vrea să îndeplinească nimic, dar, în același timp, cere ceva de la toată lumea. De ce ar merge Moscova să discute încă o dată ceva, dacă totul a fost întocmit și semnat cu mult timp în urmă?
”Nu vedem o dorință serioasă a colegilor noștri occidentali de a suprima aceste încălcări grave atât ale Constituției Ucrainei, cât și ale numeroaselor obligații ale Kievului în temeiul convențiilor internaționale și europene”, a constatat Lavrov.
În opinia sa, discuțiile ulterioare, pur și simplu, își pierd orice sens și sunt imposibile. Așa va fi până când Kievul va decide să facă ceea ce a promis.