Riabkov: Cresc riscurile unei ciocniri în Marea Neagră
12/11Conform contractului, Gazprom a rezervat din nou capacitatea maximă de tranzit al gazelor prin Ucraina
12/11Moscova și Minskul au convenit pașii concreți pentru implementarea programelor unionale
Rusia și Republica Belarus au convenit pașii concreți ce trebuie întreprinși pentru o transpunere eficientă în practică a programelor unionale, a anunțat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, la ședința colegiului ministerelor de Externe din cele două țări, informează publicația ”Rossiiskaia gazeta”.
După cum a amintit Lavrov, la 4 noiembrie s-a desfășurat ”ședința istorică” a Consiliului Suprem de Stat al Statului Unional. ”Cu acest prilej, liderii noștri au aprobat un întreg pachet de documente, inclusiv liniile directoare de realizare a prevederilor Tratatului privind crearea Statului Unional pentru 2021-2023 și 28 de programe sectoriale unionale”, a spus șeful MAE Rus, menționând separat noua doctrină militară și conceptul politicii de migrație.
”Într-un fel sau altul, toate aceste direcții vizează activitatea ministerelor de Externe, impun un suport de politică externă, de informare sau de altă natură. Astăzi am convenit pașii concreți ce vor face posibilă o implementare dintre cele mai eficiente a acestor obiective”, a spus Lavrov.
Ministrul a atras atenția asupra faptului că Moscova și Minskul împărtășesc aceeași poziție în privința drepturilor omului. ”Aici nu trebuie să existe standarde duble, nu pot exista în acest domeniu nici profesori, nici elevi și, firește, politizarea problemelor legate de drepturile omului este absolut inacceptabilă”, a subliniat șeful MAE Rus.
În același timp, Lavrov a atras atenția asupra acțiunilor țărilor occidentale, cărora le place să dea lecții altora, dar care, ele însele, ”sunt foarte reținute când vine vorba de ducerea la îndeplinire a acelor norme universale care sunt dedicate drepturilor sociale și economice”.
După ședința comună, miniștrii de Externe ai Rusiei și Republicii Belarus, Serghei Lavrov și Vladimir Makei, au semnat o serie de documente, inclusiv un program de acțiuni convenite în domeniul politicii externe pentru anii 2022-2023. După cum a subliniat ministrul rus, numai anul viitor vor avea loc peste 30 de activități concrete ale ministerelor celor două țări.