Kudrin a evaluat pierderile economiei mondiale din cauza pandemiei
08/11Biroul lui Zelenski nu are informații despre prezența de trupe rusești la granița cu Ucraina
08/11”Ouest-France” (Franța): ”Ce anume otrăvește relațiile noastre cu Rusia”
”Două probleme otrăvesc constant relațiile noastre cu Rusia: Ucraina și Crimeea. Istoria ne arată că greșim fixându-ne pe amândouă”, crede Patrick Le Campion în articolul său din ”Ouest-France”, preluat de Inosmi.ru. Mulți experți sunt convinși că Hrușciov trebuia să fie mai prevăzător și să nu cedeze Crimeea Ucrainei sub un pretxt economic nu foarte important. Motivele acestui gest rămân un mister, scrie autorul.
Situația din Ucraina este ceva mai complicată decât este reflectată în mass media. Din punctul de vedere al istoriei, limbii și religiei, țara nu este unitară. Printre altele, amintesc că actualele ei granițe au apărut relativ recent. Ele cuprind în special teritorii luate de la Polonia (Galiția) în timpul împărțirii acestei țări de către Hitler și Stalin, în 1940, de la România (1940) și Cehoslovacia (1945).
Partea estică a Ucrainei, la est de Nipru, s-a aflat mereu sub influența Rusiei. Începând cu mijlocul secolului al XVII-lea (Tratatul de pace de la Pereiaslavl, 1654), acea regiune a fost parte a imperiului.
Tragedia Ucrainei este că revoluția de pe Maidan, din 2014, a degenerat într-o revoltă naționalistă și rusofobă, parțial din cauza divizării populației ei: partea de vest, cu un puternic tropism european și un naționalism categoric și partea de est, unde majoritatea populației este sufletește legată de Moscova, împărtășind aceeași istorie, limbă și religie. Este clar că această parte nu se simte deloc ucraineană.
Cucerită de Ecaterina a II-a, Crimeea a fost, la rândul ei, rusificată și a devenit provincie strategică, portul Sevastopol oferind ieșire la Marea Neagră. Populată în special de ruși, această regiune a fost predată Ucrainei de către Hrușciov, în 1954, din motive care au ținut, într-o măsură mai mică sau mai mare, de politica internă, dar care nu au avut consecințe atâta timp cât a existat URSS-ul cu federațiile ei, toate egale în fața legii.
Chiar și astăzi motivele gestului lui Hrușciov rămân un mister. Mulți consideră că liderii Uniunii Sovietice nu ar fi trebuit să renunțe niciodată la Crimeea, aflată sub puterea Rusiei din momentul în care Ecaterina a II-a a cucerit-o, la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Predarea Crimeii, care a durat doar un sfert de oră, a fost interpretată ca un gest de prietenie cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la unificarea Ucrainei și a Rusiei țariste.
Alții afirmă, și pe bună dreptate, că, încă din anii tinereții petrecuți în Ucraina, Hrușciov a nutrit față de această republică un atașament aparte. Cu toate acestea, revenind la anexarea Crimeii, rușii subliniază că 96% dintre locuitorii peninsulei au votat la referendum pentru revenirea în Rusia (extrem de controversatele alegeri au fost organizate în 2014, în prezența a mii de soldați ruși – nota autorului).