Medicul Țareva a indicat factorul care crește riscul de a face COVID-19
07/11Kudrin a evaluat pierderile economiei mondiale din cauza pandemiei
08/11De ce a venit șeful CIA la Moscova
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, l-a trimis pe șeful Agenției Centrale de Informații (CIA) la Moscova pentru a avertiza Rusia în legătură cu Ucraina. Așa a prezentat CNN scopul vizitei lui William Burns, scrie publicația Gazeta.ru. Dar, după cum s-a văzut mai târziu, agenda vizitei a fost mult mai amplă, iar interpretarea CNN s-a dovedit a fi simplistă sau tendețioasă, relevă mass media rusă.
Potrivit interlocutorilor CNN, Biden l-a trimit pe Burns la Moscova pentru a avertiza Kremlinul că Washingtonul urmărește cu atenția cum crește numărul de trupe de la granița cu Ucraina. Directorul CIA trebuia, de asemenea, să încerce să afle care este motivul acțiunilor Rusiei.
În plus, potrivit postului de televiziune, după deplasarea în Rusia, Burns a vorbit la telefon cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru a ”domoli tensiunea” dintre Kiev și Moscova.
Deplasarea
La 2 noiembrie s-a aflat că Burns a venit la Moscova din dispoziția liderului american. S-a spus, atunci, că scopul vizitei este acela de a avea o serie de întâlniri cu reprezentanți ai autorităților ruse și de a discuta probleme privind relațiilor americano-ruse.
Ambasada SUA la Moscova a declarat că respectivele întrevederi sunt programate pentru 2 și 3 noiembrie. Astfel, încă din prima zi a deplasării, Burns s-a întâlnit cu secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev. Biroul de presă al instituției a anunțat că politicienii au dezbătut chestiuni privitoare la relațiile dintre Moscova și Washington, fără a oferi, însă, și alte detalii despre discuțiile purtate.
După cum a declarat pentru Lenta.ru profesorul de relații internaționale Alan Kafruni, de la Hamilton College, din Statele Unite, în cadrul dialogului lor, Burns și Patrușev au vorbit despre controlul armelor și despre securitate cibernetică.
Politologul a spus că tema criminalității cibernetice preocupă în mod deosebit Washingtonul. În opinia lui, partea americană are nevoie de răspunsuri clare privind poizția Moscovei în această problemă pentru a continua cooperarea. Cercetătorul a apreciat că vizita șefului CIA în Rusia poate crea condiții pentru organizarea unei a doua întâlniri între Joe Biden și Vladimir Putin.
Întâlnirea în India?
La începutul lunii septembrie, în mass media a apărut informația potrivit căreia Patrușev și Burns ar fi avut o întâlnire la New Delhi, pentru a discuta despre situația din Afganistan. Atunci, însă, secretarul de presă al Consiliului de Securitate al Rusiei, Evgheni Anoșin, a respins această informație și a declarat că în planurile lui Patrușev nu a intrat o întrevedere cu șeful CIA.
Oficialul rus a precizat, totodată, că, la New Delhi, Patrușev a avut ”întrevederi cu șefii mai multor departamente ale Indiei și cu conducerea republici”. În același timp, secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, a lăsat fără comentarii întrebarea legată de o posibilă întâlnire între Patrușev și directorul CIA.
Cine este Burns
În trecut, directorul CIA a fost ambasador american la Moscova. El a recunoscut că a albit din cauza Rusiei și, de asemenea, că a cerut autorităților americane să nu ignore pericolul care ”vine din partea președintelui rus, Vladimir Putin”.
Reprezentantul oficial al șefului statului, Dmitri Peskov, a răspuns, ulterior, că ”nu se pricepe la gerontologie” și, de aceea, preferă să se abțină de la orice comentarii. El a spus, de asemenea, că Burns a condus cu pricepere ambasada și înțelegea bine Rusia.
Politologul american Bruce Marks a spus despre Burns că este cea mai bună candidatură pentru normalizarea relațiilor dintre SUA și Rusia, deoarece știe foarte bine Rusia. El a mai arătat că deplasarea la Moscova a directorului CIA nu face parte dintre îndatoririle lui obișnuite.
”Îl cunosc pe Will Burns, a spus politologul, a fost ambasador al SUA în Rusia în urmă cu zece ani și cred că SUA încearcă să se folosească de cunoștințele lui despre Rusia, de relațiile lui, pentru a depăși dificultățile cu care ne confruntăm astăzi”.