Hot News
O serie de state au oferit Rusiei informații despre genocidul popoarelor URSS
21/10
Rusia a anunțat condițiile sale pentru creșterea livrărilor de gaze în Europa
21/10

Șoigu: NATO își întărește infrastructura la granițele Statului Unional Rusia-Belarus

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu/ Foto: RIA Novosti

Alianța Nord-Atlantică își întărește infrastructura militară în imediata apropiere de granițele Statului Unional Rusia-Belarus, contextul militar și politic este complicat, a declarat ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, citat de agenția Lenta.ru. 

”Crește prezența avansată a blocului NATO în apropierea granițelor Statului Unional Rusia-Republica Belarus, se perfecționează infrastructura militară a Alianței, se creează rezerve de arme, tehnică de luptă și mijloace materiale, se exersează operațiuni de dislocare de trupe”, a spus Șoigu la colegiul comun al ministerelor Apărării ale Rusiei și Republicii Belarus. 

El a subliniat importanța întâlnirii, față în față, cu colegii beloruși, în pofida pandemiei, din cauza complicatului context militar și politic. ”Vom discuta probleme de actualitate, cooperare între departamentele Apărării. Desfășurarea ședinței cu prezență fizică, în pofida pandemiei ce continuă, subliniază importanța întâlnirilor noastre în condițiile complicatului context militar și politic”, a spus Șoigu. 

Astfel, în Polonia și Țările baltice sunt dislocate o brigadă blindată a trupelor terestre ale Statelor Unite și patru grupuri tactice multinaționale. În România, Polonia și Letonia au fost formate state majore ale diviziilor de coaliție. Se extinde capacitatea infrastructurilor portuare și ale aerodromurilor”, a spus Șoigu. 

Potrivit aprecierilor sale, numărul forțelor de acțiune primordială ale NATO a crescut, practic, de două ori – de la 25.000 la 40.000 de militari. ”Washington va desfășura în România și Polonia sisteme antirachetă Aegis Ashore. În același timp, universalitatea dispozitivelor lor de lansare permite utilizarea nu doar a rachetelor antirachetă de croazieră ”Tomahawk”, dar și a mijloacelor avansate de atac, dezvoltate de Pentagon”, a menționat șeful Apărării. 

Zborurile aviației NATO 

Potrivit lui Șoigu, numărul zborurilor aviaței tactice și de recunoaștere ale forțelor aeriene ale NATO în zonele de frontieră ale Rusiei au crescut de aproape cu o treime comparativ cu anul trecut. 

”Cu 30% a crescut numărul zborurilor aviației tactice și de recunoaștere ale forțelor aeriene ale NATO în zonele de frontieră cu Federația Rusă”, a spus el. 

Potrivit spuselor sale, ”se menține la cote ridicate gradul de intensitate al pregătirii operative și de luptă sub egida NATO”. 

”În fiecare an, la granițele vestice ale Statului Unional se desfășoară peste 30 de exerciții, ale căror scenarii se bazează pe confruntarea armată cu Rusia. Tot mai des, în aceste manevre sunt atrase țări care nu fac parte din Alianță – Georgia, Ucraina, Suedia și Finlanda. Pentru derularea acestor aplicații militare sunt tot mai activ folosite teritoriile Țărilor baltice, ale Poloniei, bazinul Mării Baltice”, a subliniat ministrul rus al Apărării.

1 Comment

  1. Basarabeanu spune:

    O sa mai treaca ceva timp si se va forma noul urss numit altfel, chiar dacă Putin a spus ca nu ar sa se formeze un nou stat unional. Vointa populației nu poate fi stîrbita. O sa se întoarcă si Ucraina ca mai bine am dus-o pe timpul de 1989. Romania nu mai vorbim toti spun ca am dus-o mai bine pe timpul lui Ceausescu chiar daca stăteam la cozi ca sa cumparam alimente. Ce folos ca acum sunt de toate si te uiți la ele ca nu ai bani sa le cumperi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2978762