Categories: Rusia si lumea

O serie de state au oferit Rusiei informații despre genocidul popoarelor URSS

Rusia a trimis în Germania, Canada, Letonia, Polonia, Statele Unite și Estonia cereri pentru acordarea de asistență juridică în investigarea genocidului popoarelor URSS în anii de război, iar o serie de state au oferit informații anchetei, a declarat pentru RIA Novosti reprezentantul oficial al Procuraturii Rusiei, Andrei Ivanov.

Potrivit spuselor sale, în cadrul anchetei dosarelor penale despre genocidul popoarelor URSS în anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, Procuratura generală a Rusiei a organizat o cooperare cu structurile competente ale statelor străine. 

”Astfel, în conformitate cu articolul 453 din Codul de Procedură Penală al Rusiei și în temeiul dispozițiilor acordurilor internaționale ale Federației Ruse, solicitări privind acordarea de asistență juridică au fost trimise structurilor competente ale Germaniei, Canadei, Letoniei, Poloniei, Statelor Unite și Estoniei. La unele dintre ele au fost primite informații de interes pentru anchetă, în cazul altor cereri se realizează controlul executării lor”, a spus Ivanov. 

Anterior, procurorul general al Rusiei, Igor Krasnov, a declarat că în Rusia a fost elaborat un proiect de lege privind consolidarea conceptelor ”nazist”, ”fascist” și ”genocidul popoarelor Uniunii Sovietice”. Documentul este chemat să consfințească ”intangibilitatea principiilor de drept internațional recunoscute de Carta Tribunalului Militar Internațional de la Nürnberg”. 

În primăvara anului 2020, Comitetul de Investigații al Rusiei a deschis dosar penal pentru genocid în legătură cu uciderea în masă a populației civile din Carelia de către ocupanții finlandezi în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei. 

În plus, potrivit informațiilor Procuraturii Generale a Rusiei, în luna august a aceluiași an, Procuratura Generală a Rusiei a deschis un dosar privind faptele de distrugerea în masă a locuitorilor civili și a prizonierilor de război din Republicile Autonome Socialiste Sovietice Karabdino-Balkaria, Kalmîkia și  Osetia de Nord, din Ținuturile Krasnodar și Stavropolie, din regiunile Astrahan, Belgorod, Briansk, Velikie Luki, Voronej, Kaluga, Crimeea, Kursk, Leningrad, Moscova, Novgorod, Oriol, Pskov, Rostov, Smolensk, Staliningrad, Tula și Iaroslavl.

owner

Recent Posts

Războaiele și adevărul istoric: adevărul este undeva în apropiere

Geoffrey ROBERTS, profesor emerit de istorie la Colegiul Universitar Cork (Irlanda) și membru al Academiei…

5 ore ago

Medvedev, despre senatoarea cehă Nemțova: o nemernică degenerată

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a comentat declarația senatoarei cehe Miroslava Nemțova,…

7 ore ago

Corespondent de război: Kievul le-a îngăduit soldaților lui să ucidă civili

Luptătorii ucraineni au primit din partea regimului de la Kiev îngăduința de a-i ucide pe…

9 ore ago

Zaharova: Rabinul-șef al Poloniei a dat dovadă de curaj condamnându-l pe Zelenski

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, i-a mulțumit rabinului-șef al…

10 ore ago

Bloomberg: Putin a obținut aliați în Europa

În condițiile crizei din Ucraina și a revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, Rusia…

o zi ago

Tânărul șahist rus, despre victoria asupra „regelui șahului”

În vârstă de numai 14 ani, șahistul rus David Ahmedov l-a învins pe Magnus Carlsen…

o zi ago

This website uses cookies.