Corneliu VLAD
Este exact obiectivul nr. 1 al sumitului OCS care s-a reunit recent la Dușanbe. Un construct interstatal care a împlinit în acest an douăzeci de ani de la înființarea sa și care asigură cadrul de cooperare securitara, economică și în domeniul problematicii umanitare pentru statele membre. Afganistanul este stat obserrvator în organizație și nu a participat, de această dată, la summit, dar in toate cele trei domenii menționate are probleme stringente de gestionat. Iar aceste probleme sunt, pentru statele din OCS, și o sfidare majoră, și o oportunitate. Realizarea unui consens între ele este un obiectiv ambițios și complicat, căci fiecare dintre ele are propriile interese și abordări, care intră nu o dată în coliziune. Este de remarcat că, la acest summit, Iranul a devenit stat membru al OCS, ceea ce asigură organizației o reprezentativitate sporită. Împreună, statele membre se confruntă cu două mari probleme: 1.preîntâmpinarea transformării Afganistanului într-un emirat islamic, sanctuar al grupărilor teroriste internaționale de tipul Al Queda și statul islamic și 2. Stăvilirea pericolului pe care îl reprezintă statutul Afganistanului de principal producător și exportator de stupefiante.
În mesajul adresat sumitului, președintele Putin a subliniat importanța incadrării eforturilor comune ale statelor membre în proiectul Rusiei de creare a Marelui Parteneriat Eurasiatic, care sa reuneasca într-o formulă unitara si inclusiva Uniunea Economică Eurasiatica, Inițiativa O Centură, Un Drum, inițiativa de cooperare a Indiei, ASEAN și OCS.
Consensul realizat la summitul de la Dușanbe este sintetizat în trei puncte în Declarația comună adoptată: 1. Afganistanul trebuie să fie un stat independent, neutru, unitar, democratic și pașnic, fără terorism, război și droguri; 2. Guvern inclusiv în Afganistan, în care să fie reprezentate toate grupările etnice, religioase și politice din societatea afgană; 3. Soluționarea problemei refugiaților, cărora trebuie să li se asigure întoarcerea în condiții demne și sigure la căminele lor.
Observatorii politici din Rusia și din celelelalte state membre ale OCS apreciază rezultatele summitului de la Dușanbe, pe care le consideră deosebit de oportune în contextul creării alianței anglo-saxone AUKUS, între Statele Unite, Marea Britanie și Australia, proiect care adâncește polarizarea geopolitică a arealului eurasiatic și netezește calea unui nou război rece în Asia.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.