Dmitri Șostakovici, alchimistul realităţii. Din însemnările astrologului Sergiu Bălan
25/09Lavrov: Rusia încă așteaptă reacția NATO la propunerea privind desfășurarea rachetelor în Europa
26/09În cinci ani, exporturile rusești de ciocolată s-au dublat
Pentru prima dată în istorie, exporturile de produse din ciocolată au depășit 300.000 de tone. Anul trecut, Rusia a trimis peste hotare o treime din producția totală de ciocolată. Trendul ascendent s-a menținut și anul acesta, astfel că există toate șansele ca Rusia să depășească Elveția după volumul de export. De mare popularitate se bucură ciocolata rusească în țările asiatice, relatează Rossiiskaia gazeta.
După primele șase luni ale anului 2021, volumul livrărilor de ciocolată peste hotare a crescut cu încă 23,3% comparativ cu perioada similară a anului trecut și s-a cifrat la 338,6 milioane dolari, a anunțat directorul executiv al Asociației întreprinderilor din industria de dulciuri ”Askond”, Viaceslav Lașmankin. Potrivit estimărilor sale, până la sfârșitul anului, exportul ar putea depăși 760 milioane de dolari. În urma acestor rezultate, Rusia ar putea urca pe locul 11 și, întrecând Elveția, pentru prima dată în istorie ar putea intra printre primii zece furnizori mondiali de ciocolată.
În același timp, de popularitate se bucură nu doar ciocolata marilor fabrici de dulciuri din Rusia, cunoscute deja. Fabrica ”Magia ciocolatei” din Perm a reușit, anul acesta, prin intermediul Centrului de susținere a exportului, să intre pe plaftorma electronică Epinduo, din China. Producătorul își împachetează bomboanele într-o ”cupolă” specială cu o fundă decorativă. Un element care scoate în evidență bomboanele fabricii în fața concurenței, ceea ce este foarte important când vine vorba de intrarea pe noi piețe de export.
Pe aceeași platformă își vinde produsele și fabrica de ciocolată artizanală ”Dobro”, din Oriol. Ciocolata cu miere este prelucrată manual, fără mașini, agregate, fără temperaturi ridicate și fără chimie. În compoziția ciocolatei intră fructe și nuci: portocale, zmeură, physalis, smochine, anason, cardamom, semințe de pin. Colectivul atelierului de dulciuri nu este mare: șase ciocolatieri și un maestru. Anual, se produc în jur de 100.000-120.000 tablete de ciocolată.
Producătorul de dulciuri ”Energon Rus”, din regiunea Leningrad, a intrat pe piața chineză cu batoane răcoritoare. În luna august, Centrul de susținere a exportului a plasat producția întreprinderii pe patru mari platforme interne din China – Epinduo, Taobao, Tmall și 1684. Iar în septembrie a fost încheiat un contract în valoare de 340.000 de dolari privind livrarea în China de drajeuri răcoritoare în trei arome. Producția acestei fabrici a devenit, de asemenea, prima din Rusia care a pătruns pe platforma comercială Fair Price, din Singapore.
Chiar dacă Rusia furnizează deja produse de patiserie și cofetărie în 94 de țări, potențialul piețelor externe este departe de a fi epuzat, consideră Viaceslav Lașmankin. ”Exportul acestor produse nu trebuie privit doar ca un scop în sine. Pe lângă altele, creșterea exporturilor pe acest segment contribuie la creșterea încasărilor la bugetul federal”, a subliniat expertul.
1 Comment
Adevărul este că ciocolata rusească are un gust aparte comparativ cu cea belgiană sau elvețiană, spre exemplu. Așa că, nu-i de mirare cererea ridicată! S-or mai fi lămurit și alții cu privire la savoarea produsului…
Cât despre știre, chiar se potrivește perfect contextului, deoarece devine evident, că prea multă politică nu poate decât să aibă un efect invers, adică să conducă mintea cititorului către puterea și seducția unui pătrățel din preparatul magic. 🙂