Se arată că, pe baza rezultatelor obținute trebuie elaborate cerințele pentru tehnologia spațială destinate unor astfel de misiuni. Valoarea totală a contractului se ridică la 1,73 miliarde de ruble ( în jur de 20 milioane de euro).
”Obiectivele lucrării științifice și de cercetare sunt: elaborarea de propuneri, recomandări, cerințe pentru tehnologii de perspectivă, elemente și sistemele de produse ale rachetei și tehnologiei spațiale, care să asigure îndeplinirea în siguranță a zborurilor pilotate spre Lună, a activităților desfășurate de cosmonauți pe orbita circumterestră și pe suprafața Lunii, ținând cont de necesitatea rezolvării problemelor medicale și biologice”, se arată în respectivele materiale.
În documentele sale oficiale, ”Roskosmos” a arătat pentru prima dată că Rusia va folosi racheta ”Angara” și o mică navă de transport pentru primele zboruri pilotate spre Lună.
Despre faptul că în prima etapă a programului lunar vor fi folosite ”Angara”, șeful corporației de stat, Dmitri Rogozin, a scris pe Facebook în decembrie 2020. Potrivit spuselor sale, se intenționează ca la zborurile cu rachetă super-grea, dezvoltată pe baza noilor soluții tehnice, să se treacă în etapa a doua. Rogozin a mai arătat că termenii realizării ei vor fi amânate comparativ cu proiectul anterior.
Licitația include, de asemenea, dezvoltarea cerințelor pentru un mic vehicul lunar de decolare și aterizare destinat aselenizării cosmonauților pe suprafața satelitului Pământului. Într-un interviu acordat agenției RIA Novosti în august 2020, Rogozin a anunțat că fără acest sistem aselenizarea este imposibilă, dar că dezvoltarea lui nu a intrat, atunci, în nici unul dintre programe.
În plus, prin contract este prevăzută dezvoltarea unui nou scafandru pentru activități pe Lună și realizarea machetei experimentale a mijloacelor de protecție a sănătății cosmonauților, construcția unui rover lunar, a unui ”lunomobil”, a modulelor locuibile și energetice ale bazei lunare, a navei pentru livrarea mărfurilor pe Lună. Multe dintre elementele enumerate au intrat în proiectul ”Programului federal cosmic pentru 2016-2025”, până la înghețarea lui în 2015-2016.
Mai departe, documentul prevede dezvoltarea unei rachete super-grele, a unui vehicul de transport pilotat și a unei nave de decolare și aterizare. Lucrările prevăzute în contract sunt împărțite pe părți. Primele rezultate trebuie prezentate până la sfârșitul anului 2022. În general, întreg programul trebuie pregătit până la mijlocul lunii noiembrie 2025.
Concursul internațional de muzică „Intervidenie” va avea loc la Moscova și Regiunea Moscovei în 2025.…
Secretarul de stat american Marco Rubio a produs emoții Kievului cu o singură frază, scrie…
Atacul terorist lansat în Marea Mediterană asupra navei ruse Ursa Major ar fi putut fi…
Președintele nerecunoscutei Republici Moldovenești Nistrene (PMR), Vadim Krasnoselski, a exprimat mulțumiri Rusiei pentru ajutorul acordat…
Șeful regimului de la Kiev, Volodimir Zelenski, nu știe unde s-au dus cele 200 de…
Curând, Europa va sta la piciorul președintelui american Donald Trump și va da din coadă,…
This website uses cookies.