Dmitri Șostakovici, alchimistul realităţii. Din însemnările astrologului Sergiu Bălan

                                                                                  ”Dacă mi s-ar tăia ambele mâini, tot aș continua să compun, ținând stiloul cu dinții”. Dmitri Șostakovici

Zilele acestea, la Sankt-Petersburg se desfăşoară lucrările Conferinţei științifice și practice ”Procesul de la Nürnberg: soarta și rolul Leningradului asediat”, eveniment salutat de preşedintele Vladimir Putin şi punctat de site-ul ”Veşti din Rusia”.

Iar la 25 septembrie, se împlinesc 115 ani de la naşterea marelui compozitor, pianist, dirijor, profesor şi Artist al Poporului din URSS, Dmitri Dmitrievici Șostakovici, născut la Sankt-Petersburg, în 1906. El este autorul celebrei Simfonii a VII-a, numită şi ”Leningrad”, ale cărei acorduri s-au făcut auzite în plină blocadă, la 9 august 1942, fiind interpretată de Orchestra Filarmonicii din Leningrad (adică ce s-a putut strânge din efectivul său).

Șostakovici a luat contact cu muzica din copilărie – primele lecţii de pian le ia de la mama sa (absolventă de Conservator), iar casa lor găzduia frecvent serate muzicale. La doar 12 ani, Dima compune un ”Marș Funerar în memoria victimelor Revoluţiei”, iar în 1919 este admis la Conservatorul din Petrograd (actualul Conservator de Stat ”Rimski-Korsakov” din Sankt-Petersburg), unde va studia pianul (absolvit în 1923) şi compoziţia (absolvit în 1925). În timpul studiilor, dar şi după, a fost nevoit să muncească (familia sa era într-o situaţie delicată după moartea tatălui) şi, datorită talentului aparte, va asigura acompaniamentul muzical în cinematografe (după moda timpului, întrucât era epoca filmului mut). Șostakovici profită de această poziţie şi experimentează din plin, improvizând diverse teme muzicale. Ani mai târziu, va relua în operele sale cele mai reuşite fragmente muzicale din această perioadă.

Lucrarea sa de absolvire – Simfonia I – a avut premiera în 1926, la Filarmonica din Leningrad şi, graţie succesului uriaş de care s-a bucurat, curând va deveni cunoscută şi în afara URSS – în circa un an de la premieră, ea a fost interpretată peste tot în lume.

Prima operă a lui Şostakovici, ”Nasul” (după nuvela lui Gogol) îşi are premiera în 1930, la Opera din Leningrad. Urmează, în 1932, opera ”Lady Macbeth din districtul Mțensk”, care, de asemenea, va fi intepretată pe toate marile scene ale lumii, una dintre cele mai importante creaţii ale lui Şostakovici. Anul 1936 aduce interzicerea operei (Stalin nu a fost încântat de ea), fapt ce i-a provocat artistului o reală criză psihologică, refuzând să mai lucreze la acest gen muzical – astfel, opera ”Jucătorii” (tot după Gogol) a rămas neterminată.

”Jazz Suite no.2”, foarte cunoscutul Vals nr.2, apărut în 1938, este una dintre creaţiile care permit pătrunderea în universul lui Şostakovici şi înţelegerea complexităţii sale ca artist şi creator. Muzica diafană, cu note de klezmer la început, se transformă într-o forţă nevăzută care te poartă prin sala de bal, prin istorie, prin sufletul rusesc, cu toate ale sale, între tandreţe şi puşcă, astfel încât, la final, ceva s-a schimbat în tine, ascultător şi iubitor de muzică. Este un experiment unic, pe care puţine piese muzicale îl furnizează.

Geniul creator nu i-a dat pace lui Dmitri Şostakovici. El a experimentat mereu, trecând de la simfonii (15 la număr) la cvartete de coarde (tot 15), cvintet de pian, concerte instrumentale, muzică de teatru şi film (pentru ”Crucişătorul Potemkin”, ”Tinereţea lui Maxim”, ”Tânăra gardă”, etc.), balet – ”Vârsta de aur”, ”Pârâul strălucitor”, etc.

Mai trebuie punctată activitatea didactică a marelui compozitor – a predat la Conservatorul din Leningrad, unde a devenit profesor în 1939, iar din 1943, predă la Conservatorul din Moscova (până în 1948, când, împreună cu Aram Haciaturian şi Serghei Prokofiev, este acuzat de formalism). Interdicţia difuzării şi interpretării muzicii sale durează doar un an; în 1949, Şostakovici va fi trimis în SUA, alături de alte personalităţi ale culturii din URSS. Revine la catedră din 1961.

O perioadă importantă pentru marele artist este cea a Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Iniţial, Şostakovici rămâne în Leningradul natal, dorind să se înroleze în armată (nu va fi primit datorită problemelor de vedere). Dorind să contribuie activ, se înscrie în brigada de pompieri voluntari a Conservatorului din Leningrad. Începe să lucreze la Simfonia a VII-a, inspirat de ceea ce făcea el şi de toată tragedia ce se petrecea în jurul său. La 9 august 1942 – ziua pe care Hitler o vedea ca ziua în care Leningradul se va preda – locuitorii oraşului asediat, alături de militari, s-au predat doar muzicii interpretate de Orchestra Radio din Leningrad, formată din 15 muzicieni, pe jumătate morţi de foame, dar mai vii ca niciodată în spirit. Ei au transmis lumii întregi mesajul spiritului rusesc, care nu se predă şi nu renunţă, care renaşte mai puternic, aşa cum a dovedit-o mereu, de-a lungul istoriei. Şostakovici a reuşit această operaţie alchimică, de a trasmuta oroarea războiului în speranţă şi victorie, prin muzică.

Dmitri Şostakovici pleacă la stele în 1975, la exact 33 de ani de la celebra interpretare a Simfoniei ”Leningrad”. Este membru al multor academii din lume şi deţinătorul a zeci de premii.

 

Dmitri Dmitrievici Şostakovici este nativ Balanţă – adică este artist prin naştere, fiindcă Balanţa este patronată de Venus. Gradul sabian pentru Soarele poziţionat la 2° Libra spune: ”Orchestra cântă o nouă simfonie; muzica dramatizează progresul de la aspiraţie la realizare”.  Semnificaţia este legată, evident,  de  misiunea personală a marelui compozitor dar şi de găsirea unei noi căi, a unor noi modalităţi de exprimare. Având în vedere că Şostakovici a tot experimentat, nu putem spune că stelele nu au avut, din nou, dreptate.

Fireşte, Soarele este conjunct cu Mercur, de unde derivă manualitatea vitală pentru cel ale cărui mâini transformă energia mecanică a mişcării în sunet divin.

Tot de experiment este legat şi Ascendentul din Vărsător, care i-a marcat profund destinul prin tot felul de răsturnări de situaţii – dizgraţie şi reabilitare, căsătorie şi divorţ, recăsătorire, etc. Saturn din prima casă este responsabil cu seriozitatea, rigoarea şi disciplina fără de care performanţa nu este posibilă, dar şi cu pierderea timpurie a tatălui şi sărăcia în care s-a zbătut, iniţial.

Casa a V-a a artei şi creativităţii este populată cu aştri puternici – Pluton, care i-a permis să o ia de a capăt şi să treacă peste crizele interioare, Jupiter şi Neptun, conjuncte, care au determinat cariera muzicală, imaginaţia, idealul.

Venus, astrul responsabil cu arta, este poziţionat strategic exact pe cuspida casei a X-a a carierei profesionale şi a rolului social din Scorpion şi activează o stea fixă, Zuben Elschemali, responsabilă cu onorurile, distincţiile, succesul, războiul, politica, melancolia. Meridianul este în Săgetător, legând activitatea artistică a compozitorului de străinătate şi de catedră, de postura de Maestru.

Sensul Vieţii în Leu şi în casa a VI-a a muncii este explicaţia pentru prim-planul social obţinut cu multă muncă şi cu sacrificarea sănătăţii – de altfel, plasarea Axei Destinului pe casele sănătăţii exact la acest lucru face trimitere. Dar, tot această poziţie a Axei Dragonului (cum mai este numită Axa de Destin) i-a permis lui Şostakovici să exprime compasiunea şi trăirea interioară atât de intense de care era capabil. Muzica sa a avut şi are un caracter terapeutic, purtându-te prin toată gama de sentimente şi trăiri, punându-te faţă în faţă cu demonii proprii, cu temerile şi angoasele personale. Cine ştie, poate, cândva, Dmitri Şostakovici a fost medic (Saturn retrograd în Peşti) iar acum şi-a continuat vocaţia, sub altă formă.