Hot News
Djabarov: Adrese IP din SUA, folosite pentru a ocoli blocarea aplicației ”Navalnîi”
22/09
Patrușev a cerut Londrei să-și rezolve problemele interne până la crearea ”Britaniei Globale”
22/09

Fondatorul ”Kaspersky Lab”, despre votul online

Evgheni Kasperski/ Foto: RIA Novosti

Directorul general al ”Kaspersky Lab”, Evgheni Kasperski, a evaluat realizarea tehnică a votului electronic online în cadrul alegerilor pentru Duma de Stat din 17-19 septembrie, relatează Lenta.ru.

”Se poate spune că votul online este un proiect pilot. Comparativ cu ceea ce a fost până acum, a apărut o nouă funcționalitate. Să zicem, un nou sistem de monitorizare a rezultatelor, cu afișare în grafice”, a spus Kasperski, potrivit postului de televiziune ”Moskva 24”.

El a abordat, de asemenea, și problema atacurilor cibernetice lansate asupra sistemului. El a subliniat că nu s-a întâmplat nimic critic și a comparat atacurile DDoS cu blocajele din trafic.

”Votul este unul dintre cele mai importante evenimente și ar fi fost surprinzător dacă nu ar fi existat atacuri ale hackerilor. Să spui din ce țări vin aceste atacuri nu este foarte corect. Pentru viitoarele atacuri trebuie să ne pregătim dinainte. În urma atacurilor DDoS se produce un fel de degradare a funcționalității. Nu s-a întâmplat nimic extraordinar; votul a decurs aproape în regim normal. Singurul lucru a fost că mijloacele de monitorizare au încetinit puțin, ceea ce nu reprezintă nimic critic”, a subliniat Kasperski.

El a arătat că va veni o vreme când necesitatea deplasării la secțiile de votare va deveni istorie.

”Faptul că noi trăim într-un moment când votul electronic reprezintă o victorie este o mare sărbătoare, pentru că sistemul tradițional de votare aparține veacului trecut. Trăim într-un secol al computerelor, al tehnologiilor digitale. Sunt convins că în viitor nici măcar nu vom mai merge la secțiile de votare: un apel telefonic, autentificare și ai votat. Așa că, acestea au fost primii pași spre votul electronic”, a spus Kasperski.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979703