Categories: Economie

Putin: Economia rusă s-a redresat complet după pandemie

Economia rusă s-a redresat, Produsul Intern Brut (PIB) a revenit la nivelul de dinaintea crizei,iar  scăderea cauzată de pandemie a fost depășită, a anunțat președintele Vladimir Putin la o consfătuire pe probleme economice, desfășurată în regim de videoconferință (în imagine), relatează publicația Rossiiskaia gazeta.

«În pofida unei situații instabile pe ansamblul economiei globale, a proceselor complexe de pe piețele mondiale, economia rusă s-a redresat. În urmă cu foarte puțin timp vorbeam despre ”o redresare la modul general”, dar acum putem spune сă s-a redresat», a subliniat Putin.

Potrivit rezultatelor pe primele șapte luni ale anului, Produsul Intern Brut a revenit la nivelul de dinainte de criză, a constatat președintele. ”Căderea provocată de epidemia de coronavirus a fost depășită în totalitate”, a declarat el.

În ianuarie-iulie, creșterea industrială a fost de 4,4%, ramurile prelucrătoare demonstrând ritmuri mult mai ridicate – plus 5,6%. ”Starea de spirit pozitivă a mediului de afaceri, a investitorilor este confirmată de volumul de investiții în active fixe: în prima jumătate a anului el a crescut cu 7,3% comparativ cu indicatorii de anul trecut”, a anunțat Putin.

Prognoza de creștere a PIB, revizuită

Prognoza de creștere a PIB-ului Rusiei a fost revizuită în sus, de la 3,8% la 4,2%, se arată în prognoza pe termen mediu a dezvoltării sociale și economice până în anul 2024, prezentată de Ministerul Dezvoltării Economice.

”Economia Rusiei s-a redresat mai repede decât am anticipat noi; inițial, am așteptat o revenire în trimestrul trei, dar, de fapt, putem afirma că economia s-a restabilit încă de la sfârșitul trimestrului doi, indicatorii PIB depășind nivelul de dinaintea pandemiei”, a declarat un reprezentant al Ministerului Dezvoltării Economice. La nivelul indicatorilor din trimestrul patru al anului 2019 s-a ajuns încă din iulie. Oficialul a precizat că revizuirea prognozei a fost posibilă grație situației în curs și măsurilor adoptate pe parcursul acestui an, inclusiv plățile într-o singură tranșă efectuate în august și septembrie. ”Sunt foarte mulți bani pompați în economie și care vor avea un efect substanțial asupra ei”, a precizat Ministerul.

Pe lângă plățile care au impulsionat cererea internă, redresarea economiei a fost ajutată și de politica monetară și de creditare, dar și de OPEC+. După restricțiile de producție ale OPEC+ din mai 2020, alianța a trecut deja, în august 2020, la o creștere treptată a producției de petrol, cu efect pozitiv și în 2021.

În prognoza Ministerului Dezvoltării Economice pentru 2022-2024, ritmurile de creștere a investițiilor în capitalul de fond se ridcă la 4,5% în 2021, 4,8% în anul următor, 5,1 și 5,3% în 2023 și, respectiv, 2024.

 

owner

Recent Posts

Putin a inaugurat aeroporturi în Magadan, Stavropol și Ceboksarî

Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…

29 de minute ago

Putin a deschis traficul pe o autostradă de mare viteză către podul din Crimeea

Președintele rus Vladimir Putin a lansat traficul pe o autostradă între Ținutul Krasnodar și Crimeea…

o oră ago

Putin: Rusia trebuia să pregătească operațiunea specială din Ucraina mult mai devreme

Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…

2 ore ago

Moscova a văzut că NATO se pregătește de război cu Rusia și i-a trimis semnale ferme

Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…

3 ore ago

Atac cu rachete al armatei ruse: A fost lovită reprezentanța CIA la Kiev

În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…

4 ore ago

Regizorul italian Giancarlo del Monaco a primit cetățenia rusă

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…

18 ore ago

This website uses cookies.