Naționala Rusiei a câștigat ambele meciuri cu scorul de 3,5:2,5. În primele partide de șah au învins Vladislav Artemiev și Aleksandr Goriacikin, iar la egalitate au terminat Aleksadr Kosteniuk, Polina Șuvalova și Daniil Dubov, în timp ce Andrei Esipenko a pierdut. În următoarele confruntări din jurul tablei de șah au câștigat Kosteniuk și Leia Garifullina, Dubov, Artemiev și Ekaterina Lagno au făcut remiză, iar Esipenko a pierdut. Pe drumul către aur au fost învinse, de asemenea, echipele Ungariei și Chinei.
”Îi felicit pe toți pentru marea victorie. Este atât de plăcut să aduci aur țării tale și ne mândrim cu jucătorii, cu antrenorii care au făcut posibil acest lucru. La prima olimipiadă, primul loc l-am împărțit cu echipa Indiei; acum, însă, este aur curat, în condițiile în care, de-a lungul turneului, i-am invins pe chinez și pe americani – echipe puternice. Dacă este să fiu cinstit până la capăt, eu însumi nu am crezut până în ultimul moment ce s-a întâmplat”, a declarat pentru agenția TASS președintele Federației de șah a Rusiei, Andrei Filatov.
Cuvinte de laudă pentru debutanta Garifullina, care, în meciul împotriva echipei americane, a adus punctele decisive. ”Nu a fost o victorie ușoară, pentru că o parte dintre cei mai buni dintre jucători ai echipei masculine nu au participat la olimpiada-online, fiind antrenați într-o altă competiție. Locul lor a fost ocupat de jucători tineri, precum Dubov și Artemiev, care și-au îndeplinit în mod strălucit misiunea și au purtat povara conducerii în echipă. Ca de obicei, fetele au dominat partea lor de turneu”, a spus, la rândul său, antrenorul principal al echipei feminime a Rusiei, Serghei Rubliovski.
”Vreau să precizez că avem un nou membru al echipei – pe Leia Garifullina, care s-a descurcat excelent în misiunea ei”, a adăugat el.
Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…
Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…
Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…
În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…
This website uses cookies.