Categories: Rusia si lumea

Summitul BRICS, despre Afganistan și controlul armelor

La finalul celui de-al XIII-lea summit al țărilor BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), desfășurat sub președinția Indiei, liderii statelor membre ale organizației au publicat declarația comună, relatează agenția TASS. Vă prezentăm câteva idei exprimate în documentul adoptat.

Despre situația din Afganistan

Liderii țărilor și-au exprimat îngrijorarea cu privire la situația din Afganistan și au cerut părților să se abțină de la violență și să soluționeze conflictul prin mijloace pașnice.

”Urmărim cu îngrijorare evoluția evenimentelor din Afganistan. Îndemnăm la abținere de la folosirea violenței și la soluționara situației prin mijloace pașnice”, se arată în document.

Liderii au cerut să fie sprijinit dialogul intraafgan inclusiv pentru asigurarea stabilității, păcii civile și a ordinii publice în această țară. În plus, șefii de stat au condamnat atacurile teroriste din apropierea aeroportului din Kabul.

Liderii BRICS au cerut, de asemenea, să nu se permită teroriștilor să folosească teritoriul Afganistanului pentru atacuri asupra altor țări.

”Subliniem ca obiectiv prioritar lupta împotriva terorismului, inclusiv prevenirea utilizării teritoriului Afganistanului ca adăpost pentru teroriști și pentru săvârșirea de acte teroriste în alte țări, precum și pentru comerțul cu narcotice în acest stat”, se precizează în document.

”Subliniem necesitatea soluționării situației umanitare și respectării drepturilor omului, inclusiv a femeilor, copiilor și minorităților naționale”, se spune în declarație.

Controlul armelor

”Cerem să fie continuate eforturile de consolidare a sistemului de tratate și acorduri în domeniul controlului armelor, al dezarmării și neproliferării și de păstrare a integrității acestui sistem, în scopul menținerii stabilității globale, a păcii și securității internaționale, precum și eforturile pentru păstrarea caracterului eficient, fiabil și consensual al mecanismelor multilaterale din domeniul dezarmării, neproliferării și controlului armelor”, se spune în document.

Liderii au reafirmat prerogativele exclusive ale Consiliului de Securitate al ONU în privința introducerii de sancțiuni. Ei au subliniat, de asemenea, necesitatea de a se abține de la orice măsuri de constrângere ce nu sunt bazate pe norme ale dreptului internațional, în special pe Carta ONU.

”Cerem consolidarea și întărirea și pe mai departe a metodelor de lucru a comitetelor de sancțiuni ale Consiliului de Securitate al ONU pentru a asigura eficacitatea, caracterul operativ și transparența lor și așteptăm ca țările BRICS să coopereze în continuare pe aceste probleme”, se arată în declarație.

Acordul cu Iranul și activități în spațiu cosmic

Liderii BRICS au cerut păstrarea acordului nuclear cu Iranul și și-au reafirmat angajamentul de a preveni o cursă a înarmărilor în spațiul cosmic și amplasarea armelor în spațiu, precum și de a se asigura sustenabilitatea pe termen lung a activităților din spațiului cosmic, inclusiv prin adoptarea unui instrument multilateral adecvat din punct de vedere juridic.

owner

Recent Posts

Putin a inaugurat aeroporturi în Magadan, Stavropol și Ceboksarî

Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…

4 ore ago

Putin a înaugurat o autostradă de mare viteză spre Podul Crimeii

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…

5 ore ago

Putin: Rusia trebuia să pregătească operațiunea specială din Ucraina mult mai devreme

Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…

6 ore ago

Moscova a văzut că NATO se pregătește de război cu Rusia și i-a trimis semnale ferme

Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…

7 ore ago

Atac cu rachete al armatei ruse: A fost lovită reprezentanța CIA la Kiev

În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…

8 ore ago

Regizorul italian Giancarlo del Monaco a primit cetățenia rusă

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…

22 de ore ago

This website uses cookies.