”Practic, războiul a fost deja declarat”, a spus șeful diplomației, comentând întrebarea unui jurnalist despre ”războiul nedeclarat” împotriva ziariștilor ruși în Occident.
În acest sens, ministrul a menționat în special măsurile în oglindă adoptate în privința jurnalistei BBC, Sarah Rainsford, de neprelungire a vizei, deoarece cu o restricție similară în activitatea lui s-a confruntat un angajat al agenției de presă TASS. Potrivit lui Lavrov, ”după doi ani de răbdare în așteptarea că englezii vor elibera viza” pentru jurnalistul rus, partea britanică a primit o notificare corespunzătoare de la Moscova.
”I-am avertizat: băieți, nu vrem ca jurnaliștii să sufere din cauza unor războaie informaționale sau de orice altă natură, dar suntem obligați să răspundem, deoarece ați depășit toate limitele bunului simț”, a continuat Lavrov. ”I-am cerut corespondentului BBC să plece, explicându-i toate nuanțele problemei. A înțeles tot, a încuviințat din cap, s-a văitat, iar după ce a plecat a început să arunce în noi cu tot felul de declarații, cum că este o rușine”.
Șeful diplomației a calificat o astfel de logică a colegilor occidentali drept ”ridicolă”. ”Facebook a obligat mass-media rusești să-și marcheze materialele ca fiind produse realizate la comanda statului, convențional mijloace de informare în masă controlate de stat ar fi RIA Novosti, TASS și altele, dar și BBC este finanțat de stat. Totuși, când noi le dăm acest exemplu, ei spun: la noi e altceva, la noi e democrație, la voi totul este autoritar. Ar fi de râs, dar, de fapt, lucrurile stau cam așa: ei promovează toate aceste abordări ale lor, inclusiv prin intermediul organizațiilor internaționale”.
Viza jurnalistei Rainsford a expirat la 31 august și, prin urmare, ea a părăsit Moscova.
Anterior, Uniunea Jurnalitșilor din Rusia a cerut să se pună imediat capăt discriminării reporterilor ruși peste hotare, atrăgând atenția în mod special asupra folosirii acestei practici în Marea Britanie. După cum a arătat organizația, o asemenea atitudine nu are ”nimic în comun cu principiile respectării libertății de exprimare și difuzării de informații, principii declarate de autoritățile britanice”.
Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…
Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…
Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…
În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…
This website uses cookies.