Afganistan. Zaharova: Specialistul care nu înțelege diferența, nu este specialist
06/09Despre conservarea și dezvoltarea limbilor popoarelor din Rusia (III)
07/09Piskariov: Cetățenii vor afla în interesele cui joacă unul sau altul dintre politicieni
Președintele Comisiei Dumei de Stat pentru Investigarea Cazurilor de Ingerință Străină în Treburile Interne ale Rusiei, deputatul Vasili Piskariov, a analizat cu Ministrul Justiției al Federației Ruse, Konstantin Ciuicenko, chestiuni referitoare la aplicarea pachetelor de legi ce reglementează activitatea politică legată de finanțarea străină. La sfârșitul întrevederii, Piskariov a făcut o declarație de presă, preluată într-o postare pe pagina Comisiei de pe rețeaua Telegram.
«Recent, au fost extinse prerogativele Ministerului de Justiție al Rusiei. Autoritatea de reglementare a deschis un registru al asociațiilor publice neînregistrate și al persoanelor care îndeplinesc funcția de agenți străini. Până acum, Ministerul de Justiției a ținut astfel de registre pentru organizațiile neguvernamentale și pentru mass-media, recunoscute drept agenți străini.
Se poate spune că legea elaborată de Comisie cu privire la ”Modificări operate în textul anumitor acte legislative ale Federației Ruse în privința stabilirii de măsuri suplimentare de combatere a amenințărilor la adresa securității naționale” a intrat în vigoare și a început să aducă foloase. Adică oamenii vor ști acum ale cui interese sunt apărate de către unul sau altul dintre jucătorii politicii, în interesele cărui stat străin, în interesele cărora dintre organele și structurile acestuia acționează el. Cetățenii se vor orienta mai ușor în uriașul flux informațional, adesea lipsit, din păcate, de scruple și provocator.
În virtutea legii, agenții străini trebuie să-și marcheze informațiile, să dezvăluie sursele și scopurile finanțărilor de care beneficiază. Aceste reguli nu sunt know-how-ul nostru. Ele au un carater exclusiv de măsură de răspuns. În SUA, spre exemplu, o lege similară (FARA) funcționează în interesele cetățenilor americani de peste 80 de ani, din 1938, și, spre deosebire de legislația noastră, prevede sancțiuni dure».