Țările de unde sunt difuzate știri false despre alegerile din Rusia
02/09Putin: Noua misiune istorică a Rusiei
02/09Lavrov a calificat drept ticăloasă interpretarea cuvintelor lui despre Stalin
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat că unii indivizi din spațiul mediatic au interpretat într-un mod ticălos vorbele lui despre Iosif Stalin, informează publicația ”Vzgliad”.
«În esență, eu am spus următoarele: ”Cei care cer ca Stalin să fie perceput ca răul absolut, fără nici un fel de nuanțe, cei care cer ca el și Hitler să fie priviți drept singurii vinovați de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, vor, astfel, să pună pe aceeași tablă țara noastră cu cei care și-au stabilit ca obiectiv să cucerească Europa; dar noi am salvat această Europă – am salvat-o de cuceritori, de la distrugere și am salvat multe popoare», a declarat Lavrov, citat de RIA Novosti.
El a explicat că a avut în vedere folosirea acestei linii de interpretare de către cei care vor să descurajeze Rusia și de cei ”care vor să ne slăbească, să ne vadă pentru totdeauna slabi”.
«Unii indivizi din opoziția noastră, mass-media de opoziție au început apoi să afirme că ”Lavrov îndreptățește crimele stalinismului”. Este o ticăloșie. Și niciodată asemenea oameni nu vor obține vreun rezultat. Pentru că poporul nostru este mai inteligent și mai bogat”, a subliniat șeful diplomației ruse.
”Vzgliad” menționează că, la întâlnirea cu veteranii Marelui Război pentru Apărarea Patriei care a avut loc la Volgograd, Lavrov a declarat că atacurile la adresa lui Iosif Stalin ca principal nemernic, aruncând, într-o singură oală, tot ce a făcut el în perioada antebelică, în perioada războiului și după el – este parte a atacului însuși asupra rezultatelor celui de-al Doilea Război Mondial.
Publicistul și traducătorul rus Dmitri Pucikov a subliniat, pentru ”Vzgliad”, că ”ministrul are perfectă dreptate”, deoarece ”oricine deschide asemenea subiecte și face asemenea interpretări este dușman categoric al patriei natale”.
1 Comment
Neîndoielnic, rușii trebuie să-și scrie istoria până n-o fac alții! Și nu oricum, ci cu acea parte a vieții lor culturale, cu acel cod specific lor, fiindcă devine din ce în ce mai dificil din partea occidentalilor să recunoască faptul că Stalin a câștigat războiul împotriva lui Hitler. Cum se spune… de la fariseii de ieri, la fariseii de astăzi…