”Japonia va fi furioasă”. Despre marele cadou kuril al Rusiei pentru China

Inteligentă „mișcare” a Rusiei, deoarece Japonia rămâne un aliat al SUA, iar transferul de suveranitate a acesteia va conduce, fără îndoială, la apariția bazelor militare americane pe teritoriile nipone! De fapt, nici nu mă-ndoiam de o asemenea decizie, după ce Vladimir Putin și fostul premier al Japoniei, Shinzo Abe, s-au întâlnit de 25 de ori pe parcursul a cinci ani, în medie, conform unui calcul aritmetic simplu, cinci întâlniri pe an, adică una la fiecare două luni și jumătate, fără să se decidă semnarea unui acord de pace între cele două națiuni. O astfel de relație activă demonstrează dificultatea de-a ajunge împreună la o înțelegere, pentru a rezolva disputa teritorială de lungă durată din jurul insulelor Kurile. Era de la sine înțeles, că Moscova nu intenționa în nici un fel să renunțe la suveranitatea sa asupra insulelor, mai ales dacă avem în vedere semnificația geostrategică a orașului-port Vladivostok, un important oraș care găzduiește Flota Pacificului. Pentru oricine privește harta, devine ușor de înțeles importanța Kurilelor. Dacă acestea ar fi militarizate împotriva Federației Ruse, atunci ar putea bloca efectiv accesul flotei ruse la Pacific. Aceleași probleme ar exista și-n jurul Mării Negre, unde ar trebui să navigheze prin strâmtorile turcești pentru a ajunge la Marea Mediterană. Lucrurile nu stau altfel nici în cazul flotei baltice, situată la Sankt Petersburg și Kaliningrad, navele rusești fiind nevoite să se deplaseze printre Finlanda și Estonia dacă vin din Sankt Petersburg, apoi prin strâmtorile daneze printre Suedia și Danemarca, pentru a ajunge la Oceanul Atlantic.

Din motive militare și strategice, accesul neîngrădit la oceane este o necesitate absolută pentru o putere majoră precum Federația Rusă; de aici importanța poziției Flotei de Nord în Severomorsk și a bazei navale din Tartus- Siria, care permit efectiv Moscovei să aibă acces la Atlantic și la Mediterana. În cazul orașului Vladivostok, împrejurările sunt puțin mai complexe, pentru că Rusia nu are altă opțiune decât să se deplaseze prin Insulele Kurile pentru a avea acces la Oceanul Pacific, ceea ce face imperativ ca Moscova să mențină controlul asupra acestor insule. Lăsând la o parte rezultatele istorice ale celui De-al Doilea Război Mondial, care au conferit Federației Ruse suveranitatea deplină asupra insulelor în cauză, disputa actuală dintre cele două state le-a împiedicat să aprofundeze în continuare legăturile lor economice și chiar politice.

O alianță strategică este cea mai bună cale pentru Rusia și China de a se proteja de mașinațiile Washingtonului. Are sens ca Rusia, amenințată de Washington, să își facă prieteni și să construiască poduri către alte țări. Concesiunea Rusiei către Norvegia în Marea Barents, către China asupra unei insule ce aparține râului Amur, iar acum luându-se în considerare dezvoltarea împreună cu Beijing a Kurilelor sunt exemple ale unei diplomații atente din partea administrației de la Kremlin.

Există, de asemenea, un alt motiv care a condiționat în mod necesar posibilitatea luării unei asemenea decizii de către Kremlin și anume aspectul regional și global al acestei relații ruso-chineze, care are o importanță considerabilă din mai multe motive. În primul rând, poziția geografică a celor două țări determină influența lor în regiunea asiatică, care va constitui centrul de greutate pentru geopolitica secolului XXI. Al doilea factor este determinat de relațiile privilegiate pe care Tokyo le are cu Washingtonul, știut fiind faptul că actualul prim-ministru japonez Suga și-a manifestat poziția în apărarea Taiwanului în detrimentul Chinei. Mai precis, ministerul japonez al apărării a solicitat cel mai mare buget de apărare național înregistrat pentru anul fiscal viitor, pentru a face față oricăror posibile conflicte între Beijing și Taipei.

Fereastra pentru care Rusia caută să-și asume propriul rol în definirea propriei securități, precum și a strategiei sale economice, este clară acum, dar rămâne întrebarea care ar fi pretențiile/condițiile Beijingului față de Moscova, dacă va fi dispus să accepte această oportunitate?! Grea sarcină are președintele Putin în dorința de a-și proteja suveranitatea și de a stăvili impulsul hegemoniei americane să conducă spre un război nuclear! Chiar dacă ar exista o doză de îndoială, de suspiciune a administrației de la Kremlin față de China (cum ar fi normal să fie, că doar frate, frate, dar brânza-i pe bani) ar cântări mai puțin decât sentimentul ca Rusia să aibă mai multă încredere în Washington, care continuă să pregătească căi conflictuale în tot ceea ce întreprinde.