Oamenii de știință australieni au evaluat eficacitatea vaccinului ”Sputnik V”
11/08
Cursuri de limba rusă pentru începători
11/08Reacția MAE rus la împlinirea unui an de la alegerile prezidențiale din Belarus
Protestele de pe străzile Minskului în seara de 9 august 2020/ Foto: AP
Sediul MAE al Rusiei din Moscova/ Foto: RIA Novosti
Directorul adjunct al Departamentului de Informare și Presă al Ministerului de Externe al Rusiei, Nikolai Lahonin, a răspuns la întrebarea adresată de agenția de presă ”Rusia de Аstăzi” (”Россия сегодня”) în legătură cu împlinirea unui an de la alegerile prezidențiale din Belarus.
Întrebare: – Zilele acestea, se împlinește un an de la alegerea președintelui Belarusului și de la evenimentele care i-au urmat. După un an, cum evaluează Moscova aceste evenimente? Consideră, oare, partea rusă că, într-o mare măsură, ele au fost rezultat al amestecului țărilor occidentale în treburile unui stat suveran? Ce concluzii ați tras din toate acestea?
Nikolai Lahonin: – Evaluarea, de către partea rusă, a alegerilor prezidențiale din Belarus din 2020 nu a suferit modificări. Pornim de la faptul că Aleksandr Lukașenko a fost ales legal de cetățenii beloruși. Spre deosebirea de misiunea Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) al OSCE, care a refuzat să meargă în Republica Belarus, sub un pretext inventat, observatorii ruși au asigurat monitorizarea votului în cadrul misiunii CSI și a Statului Unional. La final, s-a constatat că alegerile au decurs în mod organizat, fără încidente majore și în conformitate cu legislația Republicii Belarus.
În același timp, admitem că, în momentul desfășurării alegerilor exista dorința unor schimbări politice. Din păcate, forțe externe au încercat să profite de contextul creat în scopuri proprii, pentru punerea în aplicare, în republică, a unui alt scenariu ”de revoluție colorată”. Obiectivul este evident: răsturnarea actualei conduceri și aducerea la putere a unor forțe politce controlate de Occident, ”ruperea” Republicii Belarus de Rusia.
După cum vedem, această încercare nu a fost încununată de succes. Astăzi, majoritatea cetățenilor republicii au obosit de atâtea manifestații stradale, vor stabilitate și posibilitatea de a trăi și munci în liniște.
Autoritățile beloruse iau măsuri active pentru consolidarea societății și modernizarea structurii politice a țării. Este în plină derulare reforma constituțională, cu participarea societății civile și a opoziției constructive. Concomitent, autoritățile oficiale de la Minsk continuă să fie supuse unor susținute presiuni politice și sancțiuni din partea Occidentului.
În schimb, opoziția din emigrație, care îndeamnă la destabilizarea situației politice și la înăsprirea restricțiilor economice, primește din partea țărilor occidentale un sprijin financiar și informațional fără precedent. Această atitudine nu poate fi numită altfel decât un amestec grosolan în treburile interne ale unui stat suveran.
La rândul nostru, condamnăm cu fermitate orice încercare de ingerință directă și indirectă în procesele de politică internă din Republica Belarus. Amintim caracterul ilegal al oricăror sancțiuni unilaterale adoptate cu ocolirea Consiliului de Securitate al ONU. Considerăm că numai poporul belorus are dreptul de a determina în mod independent viitorul țării lui, pe baza legislației naționale în vigoare. Rusia va continua să ofere Republicii Belarus și poporului ei susținerea necesară pentru a rezista presiunii occidentale și pentru a-și apăra suveranitatea.
1 Comment
Cu atâtea politici centrate pe securitate, unele de-a dreptul impresionante, este limpede că SUA nu mai pot folosi scenariul revoluțiilor colorate care s-a dovedit a avea consecințe periculoase pentru securitatea internă a națiunilor (care s-au confruntat cu un asemenea tip de război hibrid) ori de câte ori acestea s-au răspândit necontrolat. Iar evenimentele desfășurate nu cu mulți ani în urmă în Regiunea Autonomă Hong Kong, în încercarea Americii de a-și exporta „tehnologia” sa de ultimă oră (revoluții colorate) în acest oraș, au demonstrat un eșec dramatic în acest sens. Prin urmare, China a arătat recent că pot fi contracarate și că șefii statelor suverane se pot opune acestora cu succes.
Totuși, Lukașenko anunța undeva prin luna aprilie a acestui an, că Biden a dat ordinul să-l ucidă într-o lovitură de stat organizată de CIA. Prima dată când am citit, mi-am spus că-i o altă trăsnaie a acestuia, percepându-l oarecum ca pe o persoană mai mucalită, dar mi-am revenit repede după ce am observat că FSB-ul rus a confirmat totul. Potrivit rușilor, printr-o acțiune comună a KGB (serviciul de intelligence belarus) împreună cu aceea a FSB s-a descoperit în stadiu incipient un complot , iar rușii au monitorizat operațiunea completă până când au avut suficiente dovezi pentru arestarea tuturor complotiștilor. De îndată ce a apărut acuzația îndreptată împotriva CIA, că ar fi intenționat să-l asasineze pe Lukașenko (apropo, planurile de extincție ale liderului de la Minsk seamănă ca două picături de apă cu încercările de debarcare de la putere ale președintelui venezuelean Nicolas Maduro), americanii au negat-o împotriva tuturor dovezilor și au creat o distragere imensă prin cehi care au anunțat că explozia unui depozit de armament din Republica Cehă, în 2014, a fost un act de sabotaj al unor agenți de spionaj ruși. De aici, întreg bâlciul cu expulzarea diplomaților. Problema este că nici una dintre aceste acuzații nu a fost vreodată dovedită sau chiar justificată, totul bazându-se exclusiv pe credibilitatea presupus de netăgăduit a serviciilor speciale occidentale, fiindcă, evident, sunt „democratice” și de „încredere”. Dar la urma urmei, trăim într-o lume post-adevăr (și, aș argumenta, post-logică) în care singurul lucru care contează este să se urmeze deviza SS „onoarea mea este fidelitatea” și ascultarea oarbă față de stăpânii americani.
Pe de altă parte, n-am putut să nu mă întreb în momentul acela, dacă Biden ar fi fost suficient de smintit să ucidă un lider străin?! Ei bine, așa cum îmi place să spun, comportamentul din trecut este cel mai bun predictor al comportamentului viitor, nu? Câți lideri străini a exterminat de fapt CIA și pe câți a încercat și nu a reușit să-i asasineze? Ca o paranteză, cineva ar trebui să compare numărul liderilor străini răpuși de SUA cu al celor omorâți de către URSS. Sunt sigură că ar fi o comparație pe cât de șocantă, pe atât de grăitoare!!!
Oare ce-ar gândi lumea cu privire la uciderea oficială (recunoscută de Casa Albă) a generalului Soleimani? Nu a fost acea operațiune mult mai periculoasă decât folosirea localnicilor pentru a încerca să-l asasineze pe Lukașenko? Presupun că la Kremlin, lumea se întreabă unde o fi dispărut și mai ales ce s-a întâmplat cu acea societate occidentală cândva civilizată?! Așa că, anul în funcția de președinte a lui Lukașenko n-a fost lipsit absolut deloc de peripeții, unele în care adrenalina chiar s-a făcut simțită la maxim.