Hot News
Biden și Harris au refuzat participarea la ”Platforma crimeeană”
26/07
”Cel de-al doilea Bosfor” și Marea Neagră: Comentariile MAE rus
26/07

Pușkov: SUA, o ”superputere în retragere”

Senatorul și publicistul Aleksei Pușkov/ Foto: Rossiiskaia Gazeta

Președintele Comisiei Consiliului Federației pentru politică informațională și cooperare cu mass-media, Aleksei Pușkov, a comentat declarația potrivit căreia Washingtonul intenționează să-și încheie misiunea militară din Irak până la sfârșitul anului, lăsând militari doar pentru instruirea și consilierea trupelor irakiene, relatează cotidianul Rossiiskaia gazeta.

Potrivit senatorului rus, președintele SUA, Joe Biden, continuă politica predecesorului său, Donald Trump, de reducere a prezenței militare americane în Orientul Mijlociu. Mai întâi Afganistan, iar acum Irak.

«Administrații diferite, o singură logică: SUA nu pot ”suporta” o amplă prezență militară, simultan, în mai multe țări ale lumii», a scris Pușkov pe pagina sa de pe rețeaua ”Telegram”. El a menționat că toate acestea costă mult, dar nu aduc avantaje directe. Acest trend a început cu Barack Obama și continuă până în prezent. Astăzi, Statele Unite sunt ”o superputere în retragere”, a concluzionat senatorul rus.

RG preia, în context, o declarație a premierului irakian, Mustafa al-Qadimi, potrivit căruia țara sa nu mai are nevoie de subunitățile militare ale SUA pentru lupta împotriva terorișitilor ”Statului Islamic” (organizație teroristă, interzisă în Rusia). Conform spuselor sale, graficul de redislocare a trupelor americane va figura pe agenda discuțiilor cu reprezentanții Administrației Biden, ce se vor desfășura la Washington. Premierul a menționat că forțele de securitate și armata Irakului sunt capabile să apere țara.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979744