Hot News
Agenția rusă Roskomnadzor: YouTube nu a eliminat circa 5000 de materiale interzise
20/07
Corneliu Vlad: Adevăratul pragmatism în relațiile cu Rusia
20/07

Premieră. Rosteh a arătat cel mai nou avion de luptă al Rusiei (VIDEO)

Primul avion de luptă multirol ușor rusesc din generația cinci, cu un singur motor/ Foto: rusdialog.ru

Corporația de stat ”Rosteh” a publicat pe YouTube un videoclip dedicat noului avion de luptă al Rusiei, care va fi prezentat la Salonul Aviatic Internațional MAKS-2021, informează RIA Novosti. 

Pentru prima dată au fost prezentate contururile avionului en face și a fost dezvăluit, de asemenea, dezvoltatorul mașinii de luptă – Compania ”Suhoi”. Anterior, expertul militar Aleksei Leonkov a apreciat, într-o discuție cu jurnaliștii de la RIA Novosti, că ar putea fi vorba de Biroul de Proiectare ”Suhoi”. 

În plus, în videoclip se pot observa elemente ale tabloului de bord și ale mecanismelor de control. 

La sfârșitul lunii mai, RIA Novosti a anunțat, citând surse din cadrul complexului militar-industrial, că se lucrează la primul avion de luptă multirol ușor din generația cinci, cu un singur motor. Interlocutorul arăta, la acea dată, că aparatul ar putea avea o greutate la decolare de cel mult 18 tone, iar viteza lui maximă de zbor va depăși doi Mach. 

În același timp, noul avion se va distinge printr-o vizibilitate redusă și printr-o manevrabilitate aparte. 

Salonul Internațional Aero-spațial va avea loc în perioada 20-25 iulie, în orașul Jukovski, lângă Moscova. Toate evenimentele prevăzute se vor desfășura ținând cont de cerințele de combatere a răspândirii coronaviruslui.

VIDEO: click aici.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979741