Datoria externă a Rusiei a depășit 470 miliarde de dolari
18/07Pușkov a ridiculizat speranțele Kievului privind un ajutor din partea Chinei
19/07Mass-media: Putin și Biden au discutat despre bazele Rusiei din Asia Centrală
În cadrul summitului de la Geneva, din 16 iunie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a propus președintelui Statelor Unite, Joe Biden, o coordonare comună a acțiunilor pe direcția afgană, cu posibilitatea utilizării în scopuri practice a bazelor rusești din Tadjikistan și Kîrgîzstan, scrie cotidianul Kommersant, citând surse.
Potrivit acestora, în cadrul unei astfel de colaborări, cele două țări ar putea proceda la un schimb de informații obținute inclusiv cu ajutorul dronelor. Reprezentantul special al SUA pentru Afganistan, Zalmai Halilzad, a refuzat, la solicitarea publicației, orice comentarii.
”Tema Afganistanului a fost discutată la negocierile de la Geneva”, a declarat pentru RBK secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, fără a preciza însă dacă s-a vorbit și despre bazele rusești din Asia Centrală.
În Tadjikistan se află baza militară 201 a Rusiei, garnizoana fiind dislocată în orașele Dușanbe și Bohtar. Este cel mai mare obiectiv militar al Rusiei din afara granițelor ei. Baza dispune de subunități de artilerie motorizată, de recunoaștere, rachete antiaeriene și altele, precum și de un grup aerian.
În Kîrgîzstan, în regiunea Ciui, se află baza aeriană rusească ”Kant”, care funcționează începând din 2003. Acolo staționează avioane de asalt Su-25 și elicoptere Mi-8MTV.
La începutul lunii mai, cotidianul The Wall Street Journal a anunțat, citând surse, că SUA caută o oportunitate de a-și consolida poziția în regiuni din Asia Centrală și Orientul Mijlociu după retragerea contingentului militar de bază din Afganistan. Washingtonul are nevoie de baze pentru a desfășura militari, drone, avioane de luptă și artilerie. Cu ajutorul lor, americanii ar intenționa să susțină ”de la distanță” guvernul afgan, să descurajeze mișcarea talibanilor (recunoscută în Rusia ca fiind teroristă și interzisă), precum și pe alți extremiști.
Unii dintre interlocutorii publicației americane au declarat că variantele cele mai bune pentru amplasarea de baze sunt Uzbekistan și Tadjikistan, învecinate cu Afganistanul. Dar realizarea acestor planuri este complicată din cauza amplei prezențe militare a Rusiei în zonă, dar și prezenței în creștere a Chinei, explica, la acea dată, ziarul american.
Însă Rusia nu aprobă planurile SUA de consolidare a poziției lor în Asia Centrală. Astfel, după cum scrie Kommersant, Moscova a avertizat țările din regiune că Washingtonul nu este atât de interesat să păstreze controlul asupra situației din Afganistan, cât intenționează, astfel, să descurajeze Rusia, China și Iranul.
După negocierile de vineri, de la Tașkent, în formatul ”Asia Centrală + 1” (republicile din Asia Centrală și Rusia), șeful ministerului de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat pentru Kommersant că, deocamdată, nici unul dintre aliații Rusiei din Asia Centrală nu și-a anunțat intenția de a permite Statelor Unite să-și amplaseze obiective militare pe teritoriul lor.
În Afganistan situația a devenit tensionată – talibanii și-au intensificat lupta împotriva guvernului afgan după ce SUA și-au retras o parte însemnată dintre militari. La 9 iulie, talibanii au anunțat că dețin controlul asupra 85% din teritoriul Afganistanului, inclusiv secțiuni ale frontierei de stat.
Delegația biroului din Qatar al mișcării talibane a participat la negocierile de la Moscova. Reprezentanții talibanilor au promis să nu treacă granițele statelor din Asia Centrală, să lupte împotriva grupării ”Statul Islamic” (interzisă în Rusia), precum și împotriva producției de droguri din Afgansitan.