Directorul Centrului de Cercetare ”N.Gamaleya” din Moscova, Aleksandr Ghințburg/ Foto: RIA Novosti
Omul de știință a amintit că tulpina ce provocă boala COVID-19 suferă constant mutații. ”În momentul de față, vaccinarea trebuie efectuată, așa cum scrie acum în toate documentele de instruire ale Ministerului Sănătății – și este foarte bine că scrie – la fiecare șase luni. Trebuie să se vaccineze și cei care au făcut boala pentru ca tot timpul să dețină titruri ridicate de anticorpi în sânge. Pentru ca, atunci când virusul pătrunde în noi, Doamne ferește, și ne vom infecta, el să fie întâmpinat imediat de o concentrație mare de anticorpi, care îl vor neutraliza”, a explicat specialistul la o conferință de presă, îndemnându-i, încă o dată, pe cetățeni să se vaccineze.
”Dacă în interval de două, trei, patru luni vom reuși să vaccinăm – și trebuie să facem asta – o mare parte a populației noastre, aproximativ 70%, atunci vom fi protejați împotriva acestui agent patogen, iar acele neplăceri legate de restricții, cu purtarea măștii, a mănușilor, cu imposibilitatea de a participa la evenimente de masă, de a merge la restaurant și așa mai departe, vor rămâne, să sperăm, de domeniul trecutului”, a subliniat Ghințburg.
El a avertizat că infecția cu coronavirus este periculoasă, chiar și în cazul unei forme ușoare a bolii, prin consecințele sale pentru organism.
”Această boală este foarte parșivă, iar o formă ușoară de COVID-19 nu înseamnă că ne-am protejat împotriva acestei afecțiuni. Iar asta pentru că, de pe o parte, antrenează complicații severe, iar pe de alta, pentru că, într-un procent mare, astfel de cazuri se termină cu forme grave ale bolii”, a arătat el.
Potrivit afirmațiilor lui Ghințburg, circa 90% dintre noile cazuri de infectare sunt cauzate, în Rusia, de tulpina indiană.
Cu ocazia Zilei Apărătorului Patriei care este sărbătorită în Rusia la 23 februarie, la Memorialul…
Totul va trebui plătit, a declarat șeful ministerului, Anton Alihanov, relatează canalul Lomovka de pe…
În confruntarea cu Rusia via Ucraina, Marea Britanie a pompat deja aproximativ 70 de miliarde…
Acțiunile ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, de la reuniunea șefilor de diplomații ai G20…
Deputatul Radei Supreme, Goncarenko confirmă că SUA au încetat să vândă arme Ucrainei Informația potrivit…
Kievul poate lansa atacuri teroriste în misiunile diplomatice ale Rusiei din Germania, țările baltice și…
This website uses cookies.