Biserica Ortodoxă Rusă, către români: frații creștin-ortodocși nu trebuie să se lupte între ei!

Sergiu BĂLAN

La 22 iunie 1941, Germania nazistă atacă URSS, prin surprindere. Încălcând prevederile Pactului de neagresiune din 23 august 1939 și fără declarație de război, armatele agresoare formate din nemți, români, italieni, finlandezi, unguri, cehi, croați, slovaci, albanezi, spanioli – circa 5,5 milioane de militari, plus peste 4000 de tancuri și 5000 de avioane – forțează granița rusă, la ora 3.00 dimineața, pe trei direcții, de la nord la sud: Grupul de Armate Nord, cu traseu prin Țările Baltice și punct terminus Leningrad, Grupul de Armate Centru, cu direcția Moscova și Grupul de Armate Sud, ”responsabil” cu  ocuparea câmpurilor de petrol din Caucaz.

Teoretic, rușii se așteptau la un atac din partea nemților, dar mult mai târziu, prin 1942; pe de altă parte, Stalin se baza pe existența Pactului de neagresiune cu Germania (Pactul Ribbentrop-Molotov), semnat la 23 august 1939. Probabil nu citise Mein Kampf, lucrare în care autorul, Adolf Hitler, specificase că nu va respecta nici un tratat; de altfel, tot el a și afirmat, ca un ”om de mare onoare”, că ”tratatele sunt făcute tocmai pentru a fi încălcate”.

Este cunoscută dorința naziștilor de a-și mări ”spațiul vital” și de a pune stăpânire pe imensele bogății ale Rusiei – toate acestea, cu prețul lichidării poporului rus (vezi Planul Ost). Însă, propaganda nazistă vorbea atunci despre ”o luptă pentru eliberare”, ”un război sfânt” și ”o cruciadă antibolșevică”. Inclusiv intrarea României în acest război profund nedrept a fost animată și de ”restaurarea drepturilor strămoșești și ale Bisericii”, de dorința de a-și manifesta credința creștin-ortodoxă.

Însă, în teritoriile rusești ocupate, armatele invadatoare ale Axei s-au dedat la acte de o barbarie ieșită din comun, jefuind orașe și sate, distrugând școli, spitale și biserici, ducând în robie populații întregi.

Deși Biserica Ortodoxă Rusă nu a fost în relații cordiale cu statul (de altfel, locul Patriarhului Rusiei era vacant din 1924), ea nu s-a lăsat deloc păcălită de retorica ”eliberatoare” a naziștilor și a făcut front comun cu poporul, când  agresorii amenințau însăși existența țării și a poporului rus.

Mitropolitul Nikolai înmânează unui grup de preoți medalia ”Pentru apărarea Moscovei”/ Foto de arhivă

Și trebuie amintite cele două apeluri pe care Biserica Ortodoxă Rusă – prin Serghei, Mitropolit al Moscovei și locțiitor al Scaunului Patriarhal și Mitropolitul Nikolai al Kievului – le-au făcut către ”militarii Armatei Române” (la 22 noiembrie 1942) și către ”păstorii și păstoriții din Biserica Ortodoxă Română” (la 9 decembrie 1942). Despre aceste mesaje a vorbit public, în premieră națională, Bogdan Alexandru Duca, doctor în științe politice și teolog, președintele Centrului Issachar, la Conferința științifică internațională ”22 iunie 1941 în istoria celui de-al Doilea Război Mondial și 23 august 1944 în istoria relațiilor ruso-române” care a avut loc la București, în ziua de 22 iunie 2021.

Analizând aceste mesaje, adresate poporului român, constatăm rostul lor de a face lumină în mințile și sufletele celor care s-au lăsat atrași în această aventură militară primejdioasă. În ele se arată că românii participă la un război fără șanse de a fi câștigat de către cei ce l-au început (în ciuda victoriilor inițiale de pe fronturile din vest și din sud), tocmai datorită caracterului profund nedrept – nu este un război de apărare, ci unul de cotropire și de înrobire și că nu este în legea firii ca frații creștin-ortodocși să se lupte între ei. [Din nefericire, România este singura țară majoritar ortodoxă care a participat la agresiunea împotriva Rusiei ortodoxe (Bulgaria a susținut demersurile naziste în Balcani, fără să calce pe pământ rusesc)].

Cei doi mitropoliți ruși atrag atenția asupra iluziei și propagandei mincinoase a naziștilor și a acoliților lor, arătând că este vorba despre un real atac împotriva creștinilor ortodocși, din dorința de a se institui, la nivel planetar, credințe păgâne, România fiind, și ea, o victimă (să nu uităm spolierea sistematică la care a fost supusă România în acel timp – petrol, cărbune, lemn, grâne, animale, efective militare, bani, etc.- toate pentru mașina de război germană). Mai mult, li se amintește românilor că Rusia și România au în spate o lungă tradiție a relațiilor politico-economice și un trecut istoric comun (frăția de arme ruso-română, la 1877, pentru câștigarea Războiul de Independență).

Și au mai transmis mitropoliții ruși Serghei al Moscovei și Nikolai al Kievului că Dumnezeu nu le va ajuta politicienilor și combatanților aflați în eroare, de partea  răului. (Lucru care s-a și întâmplat, culminând cu capitularea necondiționată a Germaniei naziste, la 9 mai 1945.)

Coloana de tancuri, ”Dmitri Donskoi”, construită, prin inițiativa Patriarhiei Moscovei, pe banii credincioșilor ruși, în 1944/ Foto de arhivă

Revenind la desfășurarea propriu-zisă a evenimentelor celui de-al Doilea Război Mondial, observăm că reacția românilor la mesajele sus-amintite s-a materializat prin actul de la 23 august 1944, când România rupe alianța cu puterile Axei, încetând războiul împotriva Uniunii Sovietice și intră în luptă, alături de Națiunile Unite, împotriva Germaniei hitleriste. Mai bine mai târziu decât niciodată! Însă, ar fi fost și mai bine, pentru toată lumea, dacă românii ar fi învățat oarece din ezoterismul istoric – că războaiele care se desfășoară de la vest la est sunt sortite eșecului (legea anticinezei), fapt dovedit, de la Alexandru Macedon la Napoleon. Iar Otto von Bismarck a spus că nu este recomandat să porți război împotriva rușilor, fiindcă sigur vei pierde! Știa el ce știa!

Istoria celui de-al Doilea Război Mondial – Marele Război pentru Apărarea Patriei – este scrisă cu foarte mult sânge rusesc. 27 de milioane de ruși au pierit în acest război nebun pe care ei nu l-au dorit și nu l-au început.

22 iunie este zi de doliu și de durere, zi în care se comemorează eroismul și determinarea celor ce-au luptat în acest Mare Război. Este o zi care ar trebui comemorată în toată lumea, inclusiv de cei cărora nu le-au căzut bombele germane în cap și cărora nu le-a fost țara transformată în abator uman. Și care, acum, alături de cei care nu au învățat lecțiile crunte ale ultimei conflagrații mondiale, fac pe nebunii și ar vrea să rescrie Istoria…

22 iunie este ziua care ne amintește că războiul este câștigat de armata cea mai determinată. Oare cine a fost mai motivat – neamțul care cotropea sau rusul care se apăra?!? La nivel de Sine, nazistul știa, deja, că luptă pentru o cauză sortită eșecului. Conștientizarea a venit, însă, foarte târziu, cu pierderi ireparabile pentru toți.

Rușii au învățat tot ceea ce era de învățat din crunta experiență a războiului. Diplomația lor contemporană o demonstrează din plin.

În același timp, sunt pregătiți să facă față oricărei agresiuni, fiindcă Rusia este mult râvnită, în continuare. Iar determinarea pe care președintele Putin a demonstrat-o la 22 iunie 2017 – când a depus o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut din Grădinile Aleksandrov, pe o ploaie torențială, fără umbrelă, păstrând un moment de reculegere – are un motiv foarte clar: Putin știe că fără sacrificiul eroilor din Marele Război nu ar mai fi existat, astăzi, Țara și Poporul.