Vladimir Putin: Să fim deschiși, în pofida trecutului

  Articolul președintelui Rusiei, Vladimir Putin, publicat în săptămânalul german ”Die Zeit” și dedicat împlinirii a 80 de ani de la începutul Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

La 22 iunie, cu exact 80 de ani în urmă, naziștii au atacat URSS după ce cuceriseră, practic, întreaga Europă. Pentru poporul sovietic începea Marele Război pentru Apărarea Patriei – cel mai sângeros din istoria țării noastre. Au murit zeci de milioane de oameni, potențialul economic și patrimoniul cultural suferind daune enorme.

Suntem mândri de curajul și tenacitatea eroilor Armatei Roșii și a celor care au trudit în spatele frontului și care nu numai că au apărat independența și demnitatea Patriei-Mamă, dar au salvat de la robie Europa și lumea. Și oricine ar încerca acum să rescrie paginile trecutului – adevărul este că soldatul sovietic a venit pe pământ german nu pentru a se răzbuna pe nemți, a venit cu nobila și măreața misiune de eliberator. Pentru noi, este sacră memeria eroilor, care au luptat împotriva nazismului. Ne amintim cu recunoștință de aliații din coaliția antihitleristă, de participanții la Rezistență, de antifasciștii germani, care au apropiat Victoria comună.

Supreviețuind ororilor războiului mondial, popoarele Europei au reușit, totuși, să treacă peste starea de înstrăinare și să refacă încrederea și respectul reciproc, au luat cursul integrării, pentru a pune punct definitiv tragediilor din prima jumătate a secolului trecut. Și vreau să subliniez în mod deosebit faptul că pentru edificarea unei astfel de Europe, un rol colosal l-a jucat reconcilierea istorică a poporului nostru cu nemții care trăiau atât în estul, cât și în vestul Germaniei unificate de astăzi.

Permiteți-mi să amintesc faptul că antreprenorii germani au fost cei care au devenit, în anii postbelici, pionierii cooperării cu țara noastră. În 1970, între URSS și RFG a fost încheiată ”afacerea secolului” – livrarea, pe termen lung, de gaze naturale în Europa -, care a pus bazele unei cooperări constructive și care a devenit începutul multor ulterioare proiecte grandioase, inclusiv construcția gazoductului ”Nord Stream”.

Am sperat că sfârșitul Războiului rece va deveni o victorie comună pentru Europa. Se părea că, încă puțin, și visul lui Charles de Gaulle despre un continent unit, nu neapărat geografic ”de la Atlantic la Ural”, ci cultural, civilizațional  – de la Lisabona la Vladivostok, va deveni realitate.

În această logică – logica edificării Europei Mari, unite de valori și interese comune – Rusia s-a străduit  să-și dezvolte relațiile cu europenii. Atât noi, cât și Uniunea Europeană, am făcut multe pe această cale.

Dar a predominat altă abordare. La baza ei s-a aflat extinderea Alianței Nord-Atlantice, ea însăși o relicvă a războiului rece. În ultimă instanță, a fost creată pentru confruntarea din acea epocă.

Tocmai deplasarea blocului spre Est, începută, printre altele, prin aceea că, practic, conducerea sovietică a fost convinsă să accepte pentru Germania unificată statutul de membru al NATO, a devenit principalul motiv al creșterii vertiginoae a neîncrederii reciproce în Europa.

Promisiunile făcute atunci verbal, cum că ”acest lucru nu este îndreptat împotriva voastră”, că ”granițele blocului nu se vor aproia de voi”, s-au grăbit să le dea uitării. Dar precedentul fusese creat.

Astfel că, începând din 1999, au urmat alte cinci valuri de extindere a NATO. În organizație au intrat 14 noi țări, inclusiv republici din fosta Uniune Sovietică, ceea ce a îngropat, practic, speranțele pentru un continent fără linii de separare. Un lucru despre care, pentru că veni vorba, a avertizat, la mijlocul anilor ’80, unul dintre liderii SPD – Egon Bahr, care a propus să fie reconstruit radical întreg sistemul european de securitate după unificarea Germaniei, atât cu participarea URSS-ului, cât și a Statelor Unite. Dar nimeni, nici în URSS, nici în SUA, nici în Europa nu a dorit să-l asculte atunci.

Mai mult, numeroase țări au fost puse în fața unei alegeri artificiale – fie cu Occidentul colectiv, fie cu Rusia. A fost, practic, un ultimatum. La ce consecințe a condus o astfel de politică agresivă, vedem după exemplul tragediei ucrainene din 2014. Europa a susținut activ lovitura armată anticonstituțională din Ucraina. De aici a început totul. De ce trebuia să facă asta? Atunci, președintele Ianukovici a fost de acord cu toate cerințele opoziției. De ce au organizat Statele Unite lovitura de stat, iar țările Europei au susținut-o fără vlagă, provocând divizarea Ucrainei înseși și ieșirea Crimeii din componența ei?

Acum, acest sistem european de securitate s-a degradat puternic. Crește starea de tensiune, devin reale riscurile unei noi curse a înarmării. Pierderm oportunitățile uriașe oferite de cooperare, care este cu atât mai importantă acum, când noi toți ne confruntăm cu provocări comune – pandemia și cumplitele ei consecințe sociale și economice.

De ce se întâmplă așa? Și, cel mai important, la ce concluzii suntem obligați să ajungem împreună? Ce lecții de istorie trebuie să ne amintim? Cred că, în primul rând, faptul că întreaga istorie postbelică a Marii Europe confirmă: prosperitatea și securitatea continentului nostru comun sunt posibile doar prin eforturile conjugate ale tuturor țărilor, inclusiv ale Rusiei. Pentru că Rusia este unul dintre cele mai mari state europene. Și noi simțim legătura noastră indisolubilă, istorică și culturală, cu Europa.

Sutem deschiși la o cooperare edificatoare, onestă. Că este așa o confirmă ideea noastră de a crea un spaițiu unit de colaborare și securitate de la Atlantic la Pacific, care să includă diferite formate de integrare, inclusiv Uniunea Europeană și Uniunea Economică Eurasiatică.

Repet: Rusia se pronunță pentru restabilirea parteneriatului atotcuprinzător cu Europa. Avem multe subiecte ce prezintă interes reciproc. Este vorba despre securitatea și stabilitatea strategică, despre sănătăate și educație, digitalizare, energie, cultură, știință și tehnologie, rezolvarea problemelor climatice și ecologice.

Lumea se dezvoltă dinamic, se confruntă cu noi provocări și amenințări. Iar noi nu ne putem permite să tragem după noi această povară a vechilor neînțelegeri, supărări, conflicte și greșeli. O povară care ne va împiedica să ne concentrăm pe rezolvarea problemelor actuale. Suntem convinși că noi toți trebuie să recunoaștem aceste greșeli și să le reparăm. Scopul nostru comun și incontestabil este de a asigura o securitate continentală fără linii de separare, un spațiu unic al colaborării egale în drepturi și al dezvoltării generale în numele prosperității Europei și a lumii în ansamblul ei.