Categories: MilitarRusia si lumea

Articolul lui Putin despre Marele Război pentru Apărarea Patriei va apărea într-o publicație germană

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a pregătit un articol dedicat împlinirii a 80 de ani de la izbucnirea Marelui Război pentru Apărarea Patriei, informează RBK, citând postul de televiziune ”Rossia 1”.

Materialul va apărea într-una dintre cele mai prestigioase publicații ale Germaniei, a anunțat prezentatorul emisiunii ”Moscova. Kremlin. Putin”, Pavel Zarubin. Prin tradiție, la 22 iunie – Ziua Memoriei și a Durerii, Putin depune flori la Mormântul Soldatului Necunoscut și face o declarație.

În decembrie 2019, la marea conferință de presă, Putin a anunțat că va scrie un articol despre cel de-al Doilea Război Mondial. Motivul a fost rezoluția Uniunii Europene, ce punea, practic, semnul egalității între rolul Germaniei fasciste și cel al URSS înainte de război.

Materialul intitulat ”Lecțiile reale ale celei de-a 75-a aniversări a celui de-al Doilea Război Mondial” a fost publicat în revista americană The National Interest. În articolul său, președintele a scris că, într-o măsură sau alta, toate statele poartă responsabilitatea pentru declanșarea războiului.

”Fiecare dintre ele a comis greșeli fatale, considerând cu aroganță că-i poate păcăli pe ceilalți, pentru a obține avantaje unilaterale, pentru sine sau pentru a rămâne cât mai departe de catastrofa mondială ce se apropia”, a scris Putin.

Liderul rus a numit principalele cauze ale celui de-al Doilea Război Mondial ”egoismul statal, lașitatea, frica, satisfacerea unui agresor tot mai puternic și lipsa dorinței elitelor politice de a căuta compromisul”.

În iunie 2021, Putin a lansat critici aspre la adresa proiectului de lege ucrainean ce introduce termenul de popor băștinaș al țării, îi definește drepturile și preferințele față de popoarele nebăștinașe.

Președintele a amintit că Ucraina este ”produsul perioadei sovietice”, lucru confirmat de documente și nu a exclus ca, în viitorul apropiat, să scrie un articol mare și detaliat pe această temă.

 

 

owner

Recent Posts

Lavrov, despre principala contradicție din actuala viață internațională

Discursul lui Serghei Lavrov, ministrul afacerilor Externe al Federației Ruse, în cadrul conferinței de presă…

3 ore ago

Janos Boka: Președinția poloneză a UE trebuie „încălzită la microunde”

Președinția poloneză a Uniunii Europene a început prost, ea trebuie ”încălzită la microunde” pentru a…

4 ore ago

Lavrov: Cutiile negre AZAL nu au confirmat unele dintre informațiile mass-media

Decodificarea cutiilor negre ale avionului Azerbaijan Airlines (AZAL) nu confirmă unele dintre concluziile preliminare prezentate…

5 ore ago

Patrușev: Nu este exclus ca Ucraina să-și înceteze existența în 2025

Nikolai Patrușev/ Foto: RIA Novosti Ucraina își poate înceta existența ca stat în 2025, a…

7 ore ago

Lavrov: Rolul jucat de Merkel și Hollande în minciuna cu Acordurile de la Minsk

Fostul cancelar german Angela Merkel și fostul președinte francez Francois Hollande (în imagine) au ignorat…

7 ore ago

Fost europarlamentar îi cere lui Zelenski să nu mai fie pion al SUA

Fostul europarlamentar irlandez Mick Wallace i-a cerut liderului regimului de la Kiev, Volodimir Zelenski, să…

o zi ago

This website uses cookies.