Categories: MilitarRusia si lumea

Rusia se va retrage complet din Tratatul Cer Deschis la 18 decembrie

Rusia se va retrage complet din Tratatul Cer Deschis (DON) la 18 decembrie 2021, a anunțat MAE Rus într-o declarație, preluată de agenția TASS.

”Rusia a adus la cunoștința tuturor țărilor participante decizia ei de a se retrage din DON după șase luni de la trimiterea notificării. Prin urmare, acest lucru se va întâmpla la 18 decembrie 2021”, a precizat diplomația rusă.

Odată cu intrarea în vigoare a legii federale cu privire la ”Denunțarea de către Federația Rusă a Tratatului Cer Deschis” și în conformitate cu procedura stabilită, Moscova a trimis notificări țărilor-depozitare – Ungariei și Canadei, precum și tuturor celorlalte state-participante, prin intermediul ambasadelor din capitalele respective.

”Statelor-depozitare DON le-a fost trimisă rugămintea de a informa de îndată toate țările participante în legătură cu respectiva notificare și de a convoca în cel mai scurt timp prevăzut în Tratat (adică în termen de 30 de zile) conferința statelor-participante cu scopul de a analiza consecințele retragerii Rusiei”, se mai precizează în document.

MAE Rus a menționat că situația cu Tratatul demonstrează lipsa de perspectivă a încercărilor de a obține avantaje unilaterale, ignorând, în același timp, interesele și preocupările Moscovei.

”Istoria DON permite să fie trase cel puțin două concluzii. Prima: încercările de a obține avantaje unilaterale, ignorând, în același timp, interesele și preocupările Rusiei, sunt sortite eșecului”, se spune în declarația MAE Rus. «A doua: calculul că ”superioritatea tehnică” a Occidentului va permite ca Rusia să fie neglijată, să fie lăsată la o parte, nu se justifică, în egală măsură».

Diplomația rusă a cerut partenerilor occidentali să conștientizeze faptul că ele nu își pot asigura securitatea fără a ține cont de interesele de securitate ale Rusiei și ale aliaților ei. ”Întotdeauna, la noi, se va găsi un răspuns eficient. Totuși, ar fi mai bine dacă am lucra împreună, constructiv, la consolidarea securității europene și globale, sprijinindu-ne inclusiv pe experiența anilor de colaborare fructuoasă a statelor în cadrul DON”, a subliniat Ministerul.

În declarație se mai arată că Rusia a făcut totul pentru a păstra Tratatul și că întreaga responsabilitate pentru destrămarea lui revine Statelor Unite. Potrivit MAE Rus, americanii se pronunță activ pentru transparență în domeniul militar ”numai în cazurile în care ei speră ca, prin intermediul ei, să realizeze câteva dintre avantajele lor”.

”Când vine vorba, însă, despre măsuri de transparență ce afectează propriul lor teritoriu, dau înapoi și încep să ridice piedici în calea îndeplinirii unor astfel de acorduri, fără să se gândească, în același timp, nici la securitatea europeană, nici la preocupările aliaților, nici la evaluarea propriei lor capacități de negociere”, a concluzionat Ministerul de Externe al Rusiei.

 

 

owner

Recent Posts

FENOMENALUL SUCCES ȘI AUDIENȚA EXPLOZIVĂ A EMISIUNILOR TV ALE JURNALISTULUI GRADU TUDOR PE TEMA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA

(pamflet) Ioan POPA     Domnul Gradu Tudor este un jurnalist de televiziune bun profesionist și…

10 ore ago

Un maestru român de taekwondo a ținut un master class la Orel

Maestrul român de taekwondo de gradul șapte dan Ioan Tiurean, care străbate lumea pe motocicletă,…

12 ore ago

Putin: Omenirea se confruntă cu probleme foarte dificile

Omenirea se confruntă cu probleme serioase, pentru a căror rezolvare este nevoie de unitate, a…

13 ore ago

Kennedy Jr. și fiul lui Trump au ieșit cu o declarație privind Ucraina

Febra militaristă de la Washington a atins un nivel nemaivăzut, au avertizat într-un articol comun…

13 ore ago

Demență! Zaharova, despre declarația lui Stoltenberg privind atacuri asupra Rusiei cu arme occidentale

Reprezentanta oficială a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a catalogat drept ”demență și curaj”…

15 ore ago

Onet, despre cearta dintre Zelenski și ministrul polonez de Externe la întâlnirea de la Kiev

La o întâlnire de la capitala Ucrainei, Zelenski i-a cerut lui Sikorsky să nu umfle…

2 zile ago

This website uses cookies.