Președintele Putin, la conferința de presă: Discuțiile cu Biden au decurs bine. Text actualizat
16/06Leonid Sluțki: Discuțiile dintre Putin și Biden pot fi numite un pas spre destindere
17/06Putin și Biden la Geneva. Din însemnările astrologului Sergiu Bălan
La 16 iunie 2021 a avut loc mult-așteptata și foarte necesara întâlnire dintre președintele Rusiei, Vladimir Vladimirovici Putin și cel al SUA, Joe Biden. Geneva, teritoriu analog cu neutralitatea, a găzduit acest eveniment de la care unii așteaptă mult, iar alții mai puțin.
Din perspectivă astrologică, avem o entitate astrală cu Soarele la 25 de grade Gemeni și cu Ascendentul baleind între finele Fecioarei – prevalează practicul, eficiența (ora 13.35) și Balanță – diplomație, negociere (până pe la ora 16.00). Dacă discuțiile se prelungesc, Ascendentul poate intra și pe teritoriul Scorpionului – secrete, chestiuni care privesc finanța mare și puterea.
Este foarte interesant gradul sabian al Soarelui ”Gerul de iarnă a furat pădurea și a dat copacilor o dantelă cosmică vrăjită” – în traducere, înseamnă că situația este într-un fel de hibernare și că nu este cazul ca evoluția să fie forțată. Pe de altă parte, energia este folosită pentru a pregăti creșterea consecutivă dezghețului. Pare a se potrivi destul de bine contextului, dat fiind că relațiile ruso-americane se află într-un punct extrem de delicat și că este vitală (pentru sănătatea omenirii) punerea de acord, măcar în punctele esențiale. În fine, cam toate subiectele anunțate de Kremlin sunt esențiale – stabilitatea strategică și securitatea informațională, cooperarea în chestiunea coronavirusului, Arctica și problemele climatice, Orientul Mijlociu, Ucraina…
Luna în Fecioară stimulează abordarea practică a problematicii (nici nu poate fi altfel), iar Mercur, deși retrograd, favorizează comunicarea și rezolvarea celor aflate ”în consolă”. Gradul sabian al planetei Mercur, la 18 grade Gemeni, este ”Doi chinezi, în San Francisco, vorbesc în limba chineză”. Nu putem spune că Destinul nu are umor, nu? Semnificația ar fi legată de necesitatea găsirii unui limbaj comun, pentru cooperare și pentru un sentiment reciproc de încredere și siguranță. Stelele predispun, iar oamenii dispun!
Marte în Leu bate la poarta orgoliilor, dar steaua fixă activată de astru, Talitha, compensează prin liniște, prudență, autocontrol. Președintele Putin excelează la toate aceste capitole, atât grație structurii proprii cât și disciplinei sportive.
Se vorbește mult despre resetarea relațiilor ruso-americane și trebuie spus că, cel puțin din punctul de vedere al stelelor, acest lucru este, teoretic, posibil – Uranus se află în casa a VII-a care guvernează contractele și înțelegerile cu alte țări/între țări, oferind un potențial mare de schimbare. Cuadratura cu Saturn din casa a IV-a (pământuri/granițe, prin extensie, resurse, rețelele de apă și gaz, istoria) poate complica evoluția negocierilor dacă partea americană va încerca să impună oarece legat de gazoductul Nord-Stream 2, Crimeea sau cine mai știe ce. S-a dovedit că sistemul unipolar nu este deloc o soluție, Rusia fiind, totuși, singura putere, la ora actuală, capabilă să asigure un echilibru global sănătos. Apoi, se poate vorbi și acționa în sensul unei multipolarități.
Ultimele două întâlniri la nivel înalt Rusia-SUA au avut loc la extreme geografice – Helsinki, la 16 iulie 2018 și Osaka, la 28 iunie 2019. Geneva nu este la mijlocul celor două repere, dar are o poziție echilibrată – este situată relativ în inima continentului european. Speculând ezoteric, acest fapt poate constitui premisa unei reveniri la matcă, la firescul lucrurilor în relațiile celor două mari puteri și, în general, în mersul lumii. Pentru că, mereu, Rusia și SUA au făcut jocul cel mare – Большая, Крупная Игра. Sau, pentru anglofili,the Big Game.