Discursul ministrului de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, la conferința privind relațiile dintre Rusia și UE. Text integral (I)
04/06Ciubais: Rusia poate păstra statutul de mare putere energetică
04/06Cum se va desfășura întâlnirea dintre Putin și Biden
Președintele Rusiei și cel al Statelor Unite, Vladimir Putin și Joe Biden, intenționează să discute atât între patru ochi (tête-à-tête), cât și cu participarea membrilor celor două delegații și a consilierilor, a anunțat secretarul de presă al liderului de la Kremlin, Dmitri Peskov, relatează RT.
”Pornim de la ideea că va fi un format cu participarea delegațiilor, cu participarea consilierilor apropiați și cu o întâlnire între patru ochi”, a spus Peskov, citat de agenția RIA Novosti.
Oficialul rus a menționat că, după discuții, Putin s-ar putea întâlni cu jurnaliștii ruși.
Oricum, a continuat Peskov, cei doi președinți vor avea posibilitatea să discute despre divergențele existente între țările lor și fiecare dintre ei va ridica acele subiecte pe care le consideră de primă importanță pentru țara sa.
”Ambii președinți vor avea ocazia să discute pachetul de probleme și disensiuni aflat pe ordinea de zi. Fiecare dintre ei va ridica acele subiecte pe care le consideră prioritare pentru țara sa”, a precizat secretarul de presă al liderului rus.
În același timp, Peskov a subliniat că nu trebuie să existe așteptări prea mari de la această întâlnire. ”Potențialul dezacordurilor noastre și chiar al momentelor conflictuale din relațiile noastre bilaterale este atât de mare, încât nu trebuie să ne așteptăm la progrese în obținerea unei înțelegeri”, a arătat politicianul.
Potrivit spuselor sale, relațiile dintre cele două țări se află într-o stare deplorabilă, iar încercările părții americane de a dicta sau de a da indicații vor distruge dinamica fragilă spre apariția unui dialog, măcar. În același timp, relațiile încă mai pot fi aduse la alt nivel, dacă există respect reciproc și dacă se ține cont de interese. Începutul unui dialog la nivel de șefi de stat este un pas pozitiv în această direcție, a adăugat Peskov.