Hot News
Putin: Armata rusă trebuie să fie compactă, dar eficientă
30/05
S-a aflat numele celui care a condus pregătirea loviturii militare din Belarus
31/05

Pușkov a arătat care este principalul pericol reprezentat de SUA

Senatorul și publicistul Aleksei Pușkov/ Foto: RIA Novosti

Șeful Comisiei Consiliului Federației (Camera Superioară a Parlamentului Rus, n.r.) pentru politică informațională, Aleksei Pușkov, a arătat care este cel mai mare pericol ce provine de la Statele Unite, informează cotidianul Rossiiskaia gazeta, citând comentariul postat în acest sens, de către senatorul rus, pe canalul său de pe rețeaua Telegram.

În opinia politicianului, Statele Unite se înarmează în mod activ, deoarece nu mai sunt în stare să-și asigure hegemonia prin mijloace economice, financiare, informaționale și diplomatice. Când o superputere ”se strânge”, autoritățile țării mizează pe puterea militară. Acesta este pricipalul pericol ce provine de la un hegemon în cădere, a subliniat Pușkov.

Aceasta a fost reacția senatorului la proiectul de buget al Statelor Unite pentru anul financiar 2022, prezentat în detaliu de președintele Joe Biden în plenul Congresului american. Cheltuielile prevăzute pentru nevoile Pentagonului se ridică la 715 miliarde de dolari. În total, Biden cere pentru apărare aproape 753 de miliarde. Cu 12,5 miliarde mai mult decât în anul precedent.

Într-o altă postare, Pușkov a comentat recenta declarație a secretarului de presă al Casei Albe, Jen Psaki, potrivit căreia Statele Unite doresc relații mai stabile și previzibile cu Rusia, dar fără a da înapoi în chestiunea sancțiunilor. Potrivit senatorului rus, aceasta și este, de fapt, esența actualei politici a administrației americane. El a subliniat că nu trebuie să existe iluzii, iar Psaki spune deschis acest lucru.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979756