Hot News
Elvira Nabiullina a evaluat perspectivele economiei ruse
27/05
Pușkov i-a recomandat președintelui Poloniei să privească în oglindă
28/05

FSB: Dronele ucrainene zboară tot mai des la granițele Rusiei

Drona de atac ucraineană Bayraktar TB2, de producție turcească /Foto: riafan

Serviciul de Frontieră al Serviciului Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a înregistrat în ultimul timp o creștere a numărului de zboruri efectuate de dronele ucrainene la granița rusă, a anunțat directorul adjunct al FSB, șeful Serviciului de Frontieră, Vladimir Kulișov, citat de publicația Vzgliad.

”Intensificarea numărului de zboruri ale aparatelor de zbor fără pilot este observată, de asemenea, pe secțiunea terestră a frontierei de stat ruso-ucrainene. Cu sprijinul partenerilor occidentali ai Serviciului de Stat pentru Paza frontierei al Ucrainei (GPSU) , crește constant flota de aparate de zbor fără pilot, folosite în activitatea de frontieră”, a spus Kulișov, citat de RIA Novosti.

Potrivit spuselor sale, Ucraina studiază intens experiența de utilizare a aparatelor de zbor fără pilot de recunoaștere și de atac, drone de proveniență turcească și israeliană, pentru eventuala lor folosire în zona de conflict din sud-estul țării.

În context, Vzgliad menționează punctul de vedere al expertului militar Aleksandr Mihailovski, în opinia căruia, în conflictul cu Donbass, forțele militare ale Ucrainei intenționează să folosească, în locul soldaților, dronele de atac Bayraktar TB2, cumpărate de Kiev din Turcia.

În același timp, Kulișov a anunțat că Ucraina a încetat, practic, să sape șanturi la granița cu Rusia. ”Anul trecut, partea ucraineană nu a desfășurat lucrări de construcții intense, ceea ce, după toate probabilitățile, ale legătură cu finanțarea insuficientă a proiectului”, a apreciat Kulișov.

El a menționat că grănicerii ruși au urmărit realizarea proiectului ”Valul Europei” încă din 2014, în cadrul căruia ”a fost extinsă instalația tehnico-inginerească de acoperire” a unei secțiuni a graniței ruso-ucrainene. Activitățile au inclus instalarea sistemelor de semnalizare, a barierelor tehnice, echiparea benzilor de control și a drumurilor de rocadă, a căilor de rulare, precum și ridicarea unor puncte de atac și poziții de tragere, inclusiv pentru tehnica de luptă.

În luna mai a acestui an, șeful GPSU, Serghei Daineko, a declarat că amenajarea graniței cu Rusia continuă, fiind cheltuite, deja, 2 miliarde de grivne (aproximativ 72 milioane de dolari). Potrivit spuselor sale, în tot acest timp, autoritățile au realizat 400 kilometri de șanțuri antitanc, 330 de kilometri de drum de rocadă, 70 de kilometri de sârmă ghimpată și 100 kilometri de gard metalic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2996424