Hot News
Lumea misterioasă a lui Bulgakov a prins viață prin picturile artistei Arina Gheorghiță
22/05
Elon Musk a spus ce l-ar fi întrebat pe Iuri Gagarin
22/05

Kremlinul a reacționat la noile sancțiuni ale SUA

Nava rusească ”Akademik Cerski” care participă la finalizarea gazoductului Nord Stream-2/ Foto: interpolit.ru

Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat că ar dori să înțeleagă acțiunile Statelor Unite, care au anunțat noi sancțiuni împotriva proiectului ”Nord Stream-2” pe fondul declarațiilor privind intențiile de organizare a unei întâlniri a președinților celor două țări, relatează Interfax.

”Trebuie să ne lămurim. La colegi totul este ca întotdeauna. Una spun și alta fac”, a declarat Peskov pentru agenția Interfax, întrebat fiind dacă acest pas al Washingtonului va fi luat în calcul de Moscova în stabilirea deciziei legate de o posibilă întâlnire a președintelui Vladimir Putin cu omologul său de peste Ocean, Joe Biden.

”Vom vedea cum va fi mai bine pentru noi”, a adăugat Peskov.

Vineri, Ministerul de Finanțe al Statelor Unite a anunțat că lista de sancțiuni a fost completată cu o serie de companii și nave care au legătură cu realizarea proiectului ”Nord Stream-2”. Astfel, pe listă figurează instituția bugetară federală ”Serviciul de Salvare pe Mare”, societatea cu răspundere limitată ”Mortransservis”, ”Fondul Proprietăților Termice și Electrice” din Samara, ”KOKSOHIMTRANS”.

De asemenea, au fost sancționate navele ”Iuri Topcev”, ”Vladislav Strijov”, ”Baltiiskii issledovatel” și ”Akademik Cerski”, alături de ”Artemis Offshore”, ”Bahtemir”, ”Finval”, ”Kapitan Beklemișev”, ”Murman”, ”Spasatel Karev”, ”Narval”, ”Sivuci”, ”Umka”.

Anterior, Departamentul de Stat a avertizat că măsuri de restricții vor fi impuse împotriva a patru nave care au legătură cu lucrările de construcție a gazoductului , precum și o serie de nave ale ”Serviciului de Salvare pe Mare”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2958120