Categories: Rusia si lumea

Șeful SVR, Serghei Narîșkin, despre otrăvirea din Salisbury, hegemonia SUA și rescrierea istoriei. Exclusiv pentru BBC

Șeful Serviciului de Informații Externe (SVR) al Rusiei, Serghei Narîșkin, într-un interviu acordat jurnalistului BBC Steve Rosenberg, a declarat că Statele Unite încearcă să conducă lumea, iar Rusia își apără interesele naționale, inclusiv atunci când apără adevărul despre evenimentele din cel de-al Doilea Război Mondial.

BBC: – Astăzi, tensiunea între Rusia și Occident crește. De ce credeți că se întâmplă acest lucru și cât de periculos este?

Serghei Narîșkin: – În opinia mea, unii politicieni din Occident au așteptări nejustificate. Au simțit că lumea poate fi condusă dintr-un singur centru. Acest centru se numește Washington. Toată lumea ar trebui să țină cont de acest lucru, inclusiv politicienii care sunt de cealaltă parte a Atlanticului.

BBC: – Spuneți că Washingtonul vrea să conducă lumea. Liderii occidentali acuză în mod regulat Rusia că poartă un război hibrid împotriva Occidentului, folosind atacurile cibernetice și dezinformarea ca arme. Cel mai recent, Uniunea Europeană a acuzat Rusia că a desfășurat o campanie de dezinformare cu privire la coronavirus. De ce face acest lucru Rusia? Sunteți de acord că toate acestea se întâmplă?

Serghei Narîșkin: – Oare este o dezinformare faptul că Rusia s-a oferit sincer să ajute Italia în lupta împotriva pandemiei coronavirusului și a trimis câteva zeci sau chiar sute de medici militari și o cantitate mare de echipamente în această țară – o țară prietenoasă pentru noi. Care este dezinformarea aici?

BBC: – Înțelegeți de ce s-ar putea ca Occidentul să nu aibă încredere în Rusia, în acest moment, dacă ne uităm la unele evenimente recente, cum ar fi otrăvirea din Salisbury? Marea Britanie crede că Rusia se află în spatele acestui lucru.

Serghei Narîșkin: – Să știți că încrederea lipsește de ambele părți. Ați adus în discuţie cazul din Salisbury. Nu avem încredere în cuvintele oficialilor guvernamentali britanici. [Expresia] ”highly likely” nu ne convinge de nimic. Și, dacă vorbim despre încredere, desigur, regretăm foarte mult; aș spune că încrederea scade ca urmare a unor acțiuni similare care se întâmplă astăzi. Iată cele mai recente evoluții politice: anunțul Statelor Unite ale Americii de a se retrage din Tratatul Cer Deschis. La urma urmei, acest acord este o parte esențială a ceea ce acum numim încredere. Oare se poate distruge un asemenea tratat?

Rusia, ca orice alt stat cu adevărat suveran, își protejează interesele naționale. Interesele naționale sunt atât prezentul, cât și viitorul, dar și trecutul. Victoria asupra nazismului a fost plătită cu un preț foarte mare, a costat peste 27 de milioane de vieți ale compatrioților mei. Mulți tineri din Europa de Vest – și, acum, și din Europa de Est – cred sincer că Statele Unite au învins Germania hitleristă, au învins nazismul și au eliberat Europa. Și știți, o astfel de ignoranță este alimentată nu întâmplător, ci în mod deliberat, astfel încât să existe o astfel de idee că tot ce este bun în trecut și în prezent este legat de o singură țară – Statele Unite ale Americii.

BBC: – Și despre Salisbury…

Serghei Narîșkin: – Îmi pare rău, nu mai am suficient timp…

owner

Recent Posts

Campionii mondiali Șișkova și Naumov s-ar fi aflat la bordul avionului prăbușit la Washington

Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…

5 ore ago

Ruperea coloanei vertebrale a Europei: ce fel de politică ar trebui să adopte Rusia față de Occident

Serghei KARAGANOV,doctor în istorie, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Politică…

10 ore ago

Georgia și-a încetat activitatea în APCE. Care este motivul

Delegația parlamentară georgiană și-a suspendat activitatea în cadrul APCE după adoptarea unei rezoluții ce îndeamnă…

12 ore ago

Zelenski a propus să fie trimiși pe front profesorii universitari

Profesorii din liceele și universitățile militare trebuie să meargă pe linia contactului de luptă, este…

15 ore ago

Scholz: SUA au eliberat Germania de nazism

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a mulțumit Statelor Unite pentru că au eliberat Germania de nazism…

15 ore ago

Zaharova: Închiderea expoziției Rusiei de la Auschwitz, parte a rescrierii istoriei

Închiderea expoziției Rusiei de la muzeul fostului lagăr de concentrare de la Auschwitz-Birkenau este continuarea…

2 zile ago

This website uses cookies.