Hot News
MAE Rus: Consiliul Europei a devenit ”o arenă a confruntărilor”
17/05
Putin și Xi Jinping vor participa la ceremonia de începere a construcției instalației nucleare
18/05

Deputații europeni au inventat pentru Rusia cinci motive ca să devină Ucraina

”Rusia este Europa”, scrie pe pancartă/ Foto: news.myseldon.com

”Sunt niște pungași, care vor să pară că nu sunt pungași”, a fost reacția experților și a politicienilor ruși la raportul Parlamentului European ce descrie cinci principii cheie ale cooperării cu Rusia, relatează publicația Vzgliad.

Comitetul pentru Relații Internaționale al Parlamentului European a publicat un document unde sunt descrise în detaliu principiile în virtutea cărora Uniunea Europeană ar trebui să-și construiască relațiile cu Rusia. Principalul obiectiv al documentului constă în elaborarea unei noi strategii a Bruxelles-ului față de Moscova, care să includă, în cele din urmă, o schimbare a sistemului politic din Rusia.

Primul principiu vizează ”descurajarea amenințării ruse”. Potrivit autorilor documentului, împreună cu NATO, UE trebuie să susțină stabilitatea în țările ”Parteneriatului Estic” și să exercite presiuni asupra Moscovei cu scopul restituirii unor ”teritorii ocupate”. Uniunea Europeană trebuie, de asemenea, să analizeze varianta deconectării Rusiei de la sistemul de plăți SWIFT și a reducerii dependenței de resursele energetice rusești, ”cel puțin atâta timp cât la putere se află președintele Putin”.

Al doilea principiu este dedicat «luptei împotriva amestecului Rusiei în treburile țărilor UE și a statelor ce fac parte din ”Parteneriatul Estic”». La acest capitol este subliniată importanța încheierii unor acorduri de securitate cu țările din regiune care au semnat Acordul de asociere cu UE. Deputații propun, totodată, elaborarea unei noi strategii de integrare a țărilor, bazate pe formula fostului șef al Comisiei Europene, Romano Prodi – ”totul, mai puțin instituțiile”.

Esența acestei formule este că țările ”aproape în Europa”, nefiind candidate la aderarea la UE, să se apropie de ”standardele” Uniunii în plan economic, politic și juridic. În practică, însă, conceptul lui Prodi s-a dovedit semicolonial: private de suveranitate, statele Europei de Est și-ar fi rescris legile pentru a mulțumi Bruxelles-ul și ar fi deschis piața de desfacere, obținând, în schimb, promisiunea unei mai strânse integrări și credite în condiții nefavorabile.

Al treilea principiu este susținerea democrației cu ajutorul sancțiunilor, al controlului financiar și al investigațiilor internaționale cu atragerea unor organizații odioase precum Bellingcat. În acest caz, Bruxelles-ului i s-a recomandat să acorde prioritate principiului ”democrația înainte de toate” și să lege orice negocieri cu Moscova de teme privind ”drepturile omului și alegeri libere”. Țările UE trebuie, în egală măsură, să-și revizuiască relațiile economice cu Rusia și să oprească realizarea proiectului ”Nord Stream-2”.

Al patrulea principiu – ”sprijin pentru o societate democratică în Rusia”. La acest capitol, parlamentarii cer Uniunii Europene să combată ”propaganda în limba rusă”, susținând înființarea postului de televiziune ”Rusia liberă” cu program non-stop. De asemenea, este luată în calcul chestiunea nerecunoașterii legitimității viitoarelor alegeri pentru Duma de Stat, ”în caz de falsificare” a votului. Și, cel mai important aspect – se propune ca Rusiei să i se prezinte avantajele pe care le-ar dobândi în cazul lansării reformelor democratice. Prin bonusul pentru îndeplinirea acestor condiții se are în vedere simplificarea regimului de vize, a programelor de investiții în comerțul liber și parteneriatul strategic.

Al cincilea principiu se referă la ”identificarea surselor de stimulare a rușilor”. Autorii documentului consideră că succesul țărilor ”Parteneriatului Estic” va servi drept un bun exemplu și va ”stimula poporul rus să susțină democrația”. În opinia deputaților, UE trebuie să ofere țărilor semnatare ale Acordului de asociere cu UE un nou impuls pentru integrare europeană, cu scopul păstrării motivației lor pentru reforme.

Ce spun parlamentarii și analiștii ruși

Astfel, Rusiei i se propune să se așeze în rând cu Ucraina, Georgia și cu câteva alte țări ale fostei URSS, ţări care nu demonstrează succese notabile în domeniul economiei și al democrației reale. Este concluzia la care au ajuns analiștii și politicienii consultați de Vzgliad. ”Dacă ar fi să traducem acest document în limba rusă, cerințele deputaților europeni arată cam așa: schimbați regimul; alungați politicienii care nu ne plac; puneți politicieni care ne convin; și, după aceea, vom fi prieteni cu voi în condițiile noastre”, crede deputatul Oleg Morozov, membru al Comitetului pentru Legislație și Statalitate.

”Parlamentul European a decis să refuze poporului Rusiei dreptul de a-și stabili în mod de sine stătător cine va conduce țara, cine va fi președintele ei și cine va intra în componența Dumei de Stat. Din punct de vedere juridic, un astfel de document reprezintă o încălcare a normelor de drept; din punctul de vedere al politicii este o prostie și o cretinitate din punctul de vedere al bunului simț”, a subliniat parlamentarul rus.

”În privința intonațiilor din text, nu este foarte clar care este experiența politică pe care se bazează. Poate pe cea ucraineană? Dar Rusia este Rusia, avem locul nostru în Europa și în lume. Să vorbești cu noi pe un asemenea ton este absurd și lipsit de perspectivă. Dacă vor să deterioreze în continuare relațiile cu noi, nici o problemă, este dreptul lor”, a spus deputatul.

”În același timp, propunerile privind simplificarea regimului de vize și investiții arată parșiv și de modă veche. În argoul politic european, asta se cheamă conditionality, adică impunerea unor condiții, iar în cazul îndeplinirii lor, ei ar fi gata să asigure un general goods – adică niște beneficii. Dar, cu Uniunea Europeană nu sunt posibile nici un fel de conditionality, pentru că ei vor încerca să discute de pe poziția forței. Chiar mă mir că europenii au decis să folosească acest concept de mult jucat”, a apreciat, la rândul său, profesorul Stanislav Tkacenko, expert al Clubului de dezbateri ”Valdai”.

În dezvoltarea sa politică, Uniunea Europeană s-a oprit la nivelul anului 2013, când a negociat cu Ianukovici (fostul președinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, n.r.) asocierea Ucrainei cu UE. Dar eu cred că același Borrel (Josep Borrel, înaltul comisar pentru politică externă de apărare al UE, n.r.) a primit, recent, o palmă atât de puternică de la Lavrov, încât puterea executivă a UE nu va da ascultare Parlamentului Eurpopean. În ceea ce privește Parlamentul European în sine, nu degeaba am introdus sancțiuni împotriva șefului lui, David Sassoli. El conduce o structură destructivă și rusofobă, cu care nu ai ce să discuți”, a adăugat Tkacenko.

«În plus, aceste cinci principii conțin contradicții evidente. Pe de o parte, autorii acestora vor să se apere pe sine de un amestesc rusesc inexistent. Iar de pe altă parte, practic imediat, ei propun să se amestece în treburile interne ale Rusiei. O atenție separată merită acordată dorinței lor de a organiza o televiziune în limba rusă cu program non-stop. Nu le ajung ”Vocea Americii”, ”Radio Libertatea”, Deutsche Welle, BBC, Euronews, care emit în limba rusă, mai vor și altceva?», s-a întrebat retoric senatorul Andrei Klimov, membru al Comitetului pentru Afaceri Internaționale.

«De fapt, sunt niște pungași care vor să pară că nu sunt pungași. La un moment dat, noi le-am urmat indicațiile, în schimbul unui ”ajutor nemaivăzut”, dar totul s-a terminat pentru noi cu rezultate deplorabile. În anii ’90, ”ajutorul” s-a finalizat cu niște credite mici, pe care le-am restituit într-un fel sau altul. Povestea cu ”parteneriatul strategic” s-a încheiat, și ea, tot cu nimic. S-a vorbit mult despre fără vize, dar și aici a fost nimic. Moscova a propus să se facă astfel încât persoanele născute după căderea Zidului Berlinului să poată călători prin Europa fără vize. Dar nu au fost de acord, așa că au decis să ne învețe care sunt bazele democrației”, a amintit senatorul.

«Adică tot ceea ce se propune în aceste cinci principii a mai răsunat și s-a dezbătut la cele mai înalte niveluri, de nenumărate ori. Numai că înainte, deputații europeni erau mai profesioniști, acum s-au ”înnămolit”. De aceea, atâta timp cât acolo nu se schimbă clasa poltiică, atâta timp cât deputații locali nu vor începe să pornească de la realitatea obiectivă și nu vor renunța la dogma că sunt cei mai deștepți, asemenea inițiative vor apărea iar și iar. Nouă nu ne rămâne decât să ne consolidăm legislația și sistemul de apărare antiaeriană, pentru ca să nu trimită bombardiere ”democratice” deasupra Moscovei», a concluzionat Klimov.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979756