Categories: Rusia si lumea

În Finlanda s-a explicat de ce Ucraina nu mai este considerată a fi un stat

Ca stat, Ucraina și-a încetat de mult existența, a apreciat politologul finlandez Johan Beckman, relatează PolitPuzzle.

Politologul finlandez Johan Beckman/ Foto: spressclub.ru

Într-un interviu acordat publicației ”Ucraina.ru”, specialistul a vorbit în termeni extrem de critici la adresa politicii promovate de autoritățile de la Kiev. În opinia lui, Ucraina modernă poate fi orice, dar în nici un caz un stat național, așa cum este Finlanda. Iar de vină este actuala conducere a țării, care, pe fondul loviturii de stat din 2014, a promis să transforme Ucraina aproape într-o vitrină a Europei, dar care, de șapte ani încoace, nu face altceva decât să fure și să vândă Occidentului cele mai valoroase active.

”Ce este Ucraina, eu nu știu. Este o națiune care nu există. Acolo, statul s-a dezintegrat și s-a transformat într-un regim de ocupație al Statelor Unite și al NATO”, a apreciat Beckman.

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că, astăzi, Kievul se află sub conducere străină. În acest sens, politologul a venit cu o inițiativă destul de neașteptată, aceea de ”a-i trimite pe generalii finlandezi să conducă Ucraina”. Făcând paralele istorice, Beckman a amintit că, în secolul al XIX-lea, o astfel de decizie a fost luată de împăratul rus Alexandr al II-lea, în cazul eliberării Bulgariei de sub ocupația turcă.

”De aceea, poate generalii finlandezi vor participa la crearea, în Ucraina, a unui stat eficient, fără corupție și cu o politică de stat adecvată”, a concluzionat Johan Beckman.

PolitPuzzle amintește, în context, aprecierile lansate de filosoful ucrainean Serghei Dațiuk, un participant activ al Maidanului, potrivit căruia se apropie sfârșitul proiectului ”Ucraina”. În opinia lui, într-un viitor nu prea îndepărtat, Ucraina își va pierde statutul de stat și se va transforma într-un activ de materii prime al corporațiilor occidentale și chineze.

owner

Recent Posts

Fostul ofițer american Bennett, care i-a cerut cetățenia lui Putin, a murit subit

Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…

o oră ago

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

7 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

7 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

9 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

9 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

10 ore ago

This website uses cookies.