Hot News
Putin a admis furnizarea vaccinului „Sputnik V”, către Turcia, chiar în luna mai
06/05
”Strana” (Ucraina): ”Noul Tratat de la Varșovia”. De ce s-a dus Zelenski la Varșovia
06/05

Centrul ”M.Ciumakov”: Vaccinul împotriva poliomielitei, eficace împotriva coronavirusului

Foto: yandex.ru

Centrul ”M.Ciumakov” din Moscova susține că a dovedit eficacitatea vaccinului împotriva poliomielitei ca mijloc de luptă împotriva coronavirusului. Studiul a fost efectuat pe 600 de persoane din Kirov, a anunțat directorului, Aidar Ișmuhametov, relatează cotidianul Kommersant.

Centrul ”M.Ciumakov” este dezvoltatorul celui de-al treilea vaccin împotriva coronavirusului, ”KoviVak”, înregistrat oficial în Rusia.

”Le-am dat (…) voluntarilor un vaccin cu virus viu (atenuat) împotriva poliomielitei, iar rezultatul a fost o scădere accentuată a îmbolnăvirilor în respectivul grup. Este o chestiune dovedită de noi”, a spus Ișmuhametov. Potrivit spuselor sale, problema folosirii vaccinului împotriva poliomielitei în lupta împotriva coronavirusului a fost lăsată deoparte, pentru moment, ca ”variantă de primă urgență”. Vaccinul împotriva poliomielitei a fost dezvoltat chiar de către Centrul ”M.Ciumakov” în anii ’60.

La începutul lunii mai, Centrul ”M.Ciumakov” a depus la Ministerul Sănătății documentaţia necesară în vederea obținerii aprobării pentru folosirea vaccinului său împotriva coronavirusului la persoane cu vârste de peste 60 de ani. Potrivit dezvoltatorului, vaccinul ”KoviVak” asigură o imunitate de opt luni. Până la sfârșitul acestui an este planificată producerea a cel puțin 7,5 milioane de doze din acest preparat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979652