”Sub tot felul de pretexte inventate, Washingtonul tergiversează procesul de lichidare a stocurilor de arme chimice, încă destul de substanțiale, în pofida angajamentelor asumate anterior, în conformitate cu Convenția privind interdicția armelor chimice. În același timp, Rusia și-a îndeplinit la timp și în mod impecabil obligațiile ce îi revin în temeiul acestei convenții”, a spus senatorul la o consfătuire dedicată crizei sistemului de control al armelor, în contextul asigurării securității internaționale.
Potrivit senatorului, ”în ultimii ani, sistemul de control al armelor a avut grav de suferit”. ”Din 2002, de când Statele Unite s-au retras în ordine unilaterală din Tratatul privind Limitarea Sistemelor de Apărare Anti-rachetă, unul dintre cele mai importante pentru stabilitatea strategică, situația a început să se înrăutățească. În urmă cu aproape doi ani, prin retragerea lor din Tratatul privind Lichidarea Rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune, SUA au distrus acest important pilon al stabilității europene și globale. Crește probabilitatea ca și Tratatul Cer Deschis să eșueze, amenințată pare și soarta Tratatului privind interzicerea completă a testelor nucleare”, a spus Kosaciov.
El consideră că, totuși, la capătul tunelului a început să se întrezărească o oarecare luminiță, ”când, sub presiunea Rusiei, s-a ajuns la un acord de prelungire cu cinci ani a Tratatului privind Reducerea Armelor Ofensive Strategice”. Vice-speakerul a subliniat că oriunde unde este posibil din punctul de vedere al asigurării securității naționale, Rusia se străduiește nu doar să aștepte reacția partenerilor de dialog, dar și să acționeze cu inițiativă și unilateral ”în interesul păstrării a ceea ce merită să fie păstrat”. În acest sens, el a amintit moratoriul unilateral privind amplasarea de rachete cu rază medie și mai scurtă de acțiune în Europa sau în alte regiuni, atâta timp cât acolo nu vor apărea arme similare de producție americană.
”Din păcate, vedem cum cealaltă parte se comportă într-un mod, în general, opus. Se declară deja în mod public că trebuie cât mai repede posibil să înceapă desfășurarea de rachete terestre cu rază medie și mai scurtă de acțiune atât în regiunea Asia-Pacific, cât și în Europa”, a constatat Kosaciov.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.