Volodin: SUA încearcă să slăbească pozițiile președintelui Rusiei
25/04În Germania s-au descoperit neconcordanțe în versiunea Cehiei privind exploziile de la depozite
25/04Ministerul Apărării a explicat situația din Strâmtoarea Kerci
Ministerul Apărării a dezmințit informația potrivit căreia Rusia ar fi închis Strâmtoarea Kerci, ceea ce ar fi condus la o prăbușire a transporturilor, relatează publicația Vzgliad.
Ministerul a explicat că, începând din 24 aprilie, până în 31 octombrie, Rusia închide, pentru navele militare străine, trei zone din Marea Neagră din cauza desfășurării unor exerciții militare, în condițiile în care zonele închise se află în interiorul apelor teritoriale ale țării. În ceea ce privește Strâmtoarea Kerci, ea rămâne deschisă navigației, deci nu va exista nici un colaps al transporturilor,
O declarație similară a fost făcută, anterior, de viceministrul de Externe al Rusiei, Serghei Riabkov, care a subliniat că planificatele manevre nu vor afecta în nici un fel comerțul și porturile ucrainene.
Diplomatul a mai arătat că închiderea zonelor în interiorul apelor teritoriale constituie o practică mondială și nu reprezintă nimic surprinzător.
În pofida tuturor precizărilor oferite de Ministerul Apărării al Rusiei în legătură cu închiderea celor trei zone și a faptului că Strâmtoarea Kerci și accesul la ea nu intră în zonele indicate, Departamentul de Stat al SUA s-a declarat ”îngrijorat” de această decizie. Instituția a spus că acest demers al Moscovei ar fi alt ”exemplu de escaladare neprovocată” în cadrul ”campaniei” promovate, în opinia Washingtonului, de Rusia ”cu scopul de a submina și destabiliza” situația din Ucraina.
Mai mult, amiralul Vladimir Valuev a declarat că ”interdicția vizează nu navigația, ci trecerea anumitor tipuri de nave”, iar ”regimul strâmtorilor din Marea Neagră și aflarea navelor în largul coastelor țărilor la Marea Neagră sunt stipulate de reguli”, iar, în cazul încălcării lor, ”o țară are dreptul de a impune interdicție”.