Categories: Rusia si lumea

În Germania s-au descoperit neconcordanțe în versiunea Cehiei privind exploziile de la depozite

Publicația germană World Economy a analizat versiunea autorităților cehe despre presupusa implicare a serviciilor speciale ruse în exploziile, din 2014, de la depozitele militare din localitatea Vrbetica și au identificat indicii ale unui atac informațional asupra Moscovei, relatează Vzgliad.

Publicația arată că acțiunile Cehiei sunt lipsite de logică, deoarece, ”de regulă, diplomații ruși rămân într-o funcție între trei și patru ani”, iar ”dacă angajatul ambasadei Rusiei la Praga a participat cu adevărat la un asemenea act de sabotare, este puțin probabil ca el să mai lucreze în Cehia”.

Potrivit datelor World Economy, se presupune că în respectivele depozite au explodat sau au fost împrăștiate de deflagrație, pe o rază mare, mine antipersonal. Dar Cehia a aderat, încă din 1997, la Acordul de la Ottawa privind minele antipersonal, iar ”după asta, ea nu trebuia să mai dețină astfel de mine”.

Minele s-au păstrat în depozite circa 20 de ani, deși, după toate probabilitățile, ”au fost mult mai vechi, poate încă din perioada Războiului Rece, adică aveau mai mult de 30 de ani”, scrie publicația germană.

Experiența OSCE arată că explozivii păstrați zeci de ani au tendința ”de a se descompune spontan și, astfel, de a exploda, mai ales dacă nu sunt depozitați corect”. Tocmai de aceea au fost elaborate programe ample de reducere a acestui pericol.

”În această privință, raționamentul cehilor apare, și aici, oarecum subțire”, concluzionează publicația.

Descriind ”războiul” diplomatic în care au fost atrase, pe lângă Cehia, Polonia, Slovacia și Țările Baltice, World Economy constată că totul se întâmplă pe fondul intensificării activității militare a NATO în regiunea Mării Negre care, evident, va continua până în iunie, cu exercițiile NATO Defender Europe 2021.

În plus, concomitent, a crescut starea de tensiune din estul Ucrainei, ”armata ucraineană începând să tragă sistematic asupra dronelor Misiunii de observatori” ai OSCE.

”Poate că armata ucraineană a fost cea care a deteriorat într-atât semnalul de recepție GPS al dronelor, încât nici nu puteau decola și, de asemenea, se prăbușeau. Ucraina a încercat să-i orbească pe observatorii OSCE”, scrie World Economy.

Pe acest fundal, deputatul Waldemar Gerdt, membru al Comitetului pentru afaceri internaționale din Bundestagul Germaniei, a apreciat că această criză diplomatică izbucnită între Rusia și Cehia trebuie privită din punctul de vedere al interesului Statelor Unite.

În opinia lui Gerdt, înrăutățirea relațiilor ruso-cehe a coincis cu instalarea la putere, în SUA, a lui Joe Biden. ”Partidul lui Biden este un partid al războiului. Și o demonstrează foarte clar. A reușit, deja, să acutizeze atâtea conflicte. (…) Altfel nu mai poate fi descris. Iar această situație mai degrabă se află pe linia de program a noului curs american. A fost ceva programat și a funcționat”, susține deputatul german.

Potrivit aprecierilor sale, deciziile de politică externă ale Pragăi sunt determinate de ”supunerea la presiunea exercitată de acea parte ce nu poate fi refuzată”.

”Dar noi trebuie să ne străduim ca situația să nu treacă de punctul de unde nu există drum de întoarcere”, a subliniat el.

După cum menționează publicația Vzgliad, țările Europei de Est au început, urmând exemplul SUA, să expulzeze diplomați ruși, sub pretextul unor motive inventate. S-au agravat în special relațiile cu Cehia, care a acuzat serviciile speciale ale Rusiei de implicare în explozia de la depozitul de muniții din localitatea Vrbetice, din 2014.

 

owner

Recent Posts

Medvedev: ”Oreșnik” va provoca Europei daune inacceptabile

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a avertizat Europa în legătură cu susținerea…

2 ore ago

Escaladarea escalatoarelor

Cum a reacționat Occidentul la utilizarea de către Rusia a unei noi rachete balistice La…

6 ore ago

Peskov: Nu există libertate de exprimare în Occident, evenimentele din ultimii ani o demonstrează

În Occident nu există libertatea de exprimare, articolele din ultimii ani apărute în publicațiile străine…

8 ore ago

Fostul ofițer american Bennett, care i-a cerut lui Putin cetățenie rusă, a murit subit

Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…

23 de ore ago

Europa: Riscul unei noi crize a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

o zi ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

o zi ago

This website uses cookies.