Moscova a propus Berlinului și Parisului să discute despre armistițiul din Donbass
24/04Volodin: SUA încearcă să slăbească pozițiile președintelui Rusiei
25/04”Să obligi Rusia să se supună” – în SUA au arătat adevăratul scop al situației din Ucraina
Statele Unite nu sunt deloc interesate ca Ucraina să prospere. Este părerea cititorilor publicației The American Conservative, care au comentat un articol al analistului principal pe probleme de securitate al Insitutului Cato și redactor-șef al revistei menționate, Ted Galen Carpenter, potrivit căruia ”este timpul să vindecăm psihoza americană despre Ucraina”, scrie agenția Regnum.
”America nu se gândește decât cum să folosească Ucraina pentru atingerea obiectivelor sale în privința Rusiei! Ucraina este un stat falit. Fără ajutor străin, ea nu este în stare să facă față nici măcar miliției din Donețk, ca să nu mai vorbim despre forțele armate rusești”, scrie utilizatorul Dodo.
Alt utilizator este convins că Statele Unite vor declanșa al doilea război rece.
«Establishmentul politic de la Washington încă mai tânjește după Războiul Rece. El privește destrămarea URSS ca pe propria victorie și vrea mai mult. Pentru el, Rusia este o țară ce trebuie împinsă să se subordoneze, care nu este un partener, ale cărui inerese geopolitice trebuie luate în considerare. Sunt convins că strategii ”de canapea” de la Washington sunt gata să lupte cu Rusia în Ucraina, până la ultimul… ucrainean!», a apreciat utilizatorul Vhailor.
S-a estimat, de asemenea, că, pentru SUA, Ucraina este doar ”un instrument pentru a obliga Rusia să se subordoneze”, iar toate celelalte afirmații sunt ”o mare și impertinentă minciună”. ”America nu are nici un fel de alte interese în Ucraina, decât să o folosească în calitate de bâtă pentru a înfrânge Rusia”, crede Feral Finster.
Alt citior este convins că ”actuala criză dintre Washington și Moscova se derulează în Ucraina, dar nu este vorba despre Ucraina, ci despre continuarea și extinderea hegemoniei Washingtonului, după cel de-al Doilea Război Mondial, pe continentul european”.
”Va fi interesant când Rusia va începe să dea în Ucraina și refugiații ei vor invada Europa în plină pandemie. Și totul mulțumită Unchiului Sam!”, a adăugat un cititor al publicației.
Regnum menționează că, anterior, ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitri Kuleba, a declarat că Statele Unite pot majora ajutorul militar acordat Ucrainei până la 300 milioane de dolari pe an, inclusiv arme letale. Potrivit spuselor sale, Comitetul pentru afaceri străine din Senatul american a aprobat în acest sens, în unanimitate, un proiect de lege privind parteneriatul cu Ucraina în domeniul securității. Anterior, ajutorul militar alocat Ucrainei, de către SUA, s-a ridicat la 250 milioane de dolari pe an.