Categories: MilitarRusia si lumea

MAE rus: SUA trec sub tăcere planurile lor de desfășurare a armelor nucleare

Statele Unite trec sub tăcere propriile planuri de desfășurare a noilor arme nucleare și de a aduce infrastructura militară a NATO cât mai aproape de granițele ruseşti, a anunțat Ministerul de Externe al Rusiei, scrie RT.

Acesta a fost comentariul MAE la raportul publicat de Departamentul de Stat al SUA cu privire la ”Respectarea și punerea în aplicare a acordurilor și angajamentelor în domeniul controlului armelor, neproliferării și dezarmării”.

Reacția MAE subliniază în special faptul că din document lipsește baza de dovezi convingătoare, în condițiile în care raportul prezintă ”acuzații cu adevărat false”.

”Din nou, pe bază de speculații sunt formulate pretenții față de Rusia despre un presupus program ofensiv militaro-biologic și despre încălcarea, astfel, a Conveniției privind Interzicerea Armelor Chimice și Toxice”, se arată în comunicatul Ministerului.

În același timp, Statele Unite însele trec sub tăcere ”mișcările tectonice din domeniul securității europene”, generate de ”apropierea infrastructurii militare strategice a NATO de frontierele ruseşti”, precum și ”propriile planuri ale SUA de desfășurare a noilor arme nucleare, contrar ”inițiativelor prezidențiale” menționate anterior.

”Toate acestea, în timp ce acțiunile SUA și ale aliaților lor de a dobândi abilități pentru folosirea armelor nucleare tactice americane desfășurate în Europa, în cadrul așa-numitelor misiuni nucleare comune ale NATO, vin în contradicție flagrantă cu cerințele obligatorii, din punct de vedere juridic, ale Tratatului de neproliferare a armei nucleare, piatra de temelie pentru arhitectura controlului armelor, dezarmării și neproliferării (KVMR)”, a subliniat reprezentantul oficial al MAE Rus, Maria Zaharova.

RT amintește că, în data de 8 aprilie, ministrul american al energiei, Jennifer Grandholm, a declarat că Statele Unite trebuie să-și modernizeze arsenalul nuclear, pentru a descuraja agresiunea reprezentantă de alte state. În februarie, MAE Rus a anunțat că partea rusă se pronunță categoric împotriva conceptului de război nuclear limitat.

În același timp, Maria Zaharova a declarat că Rusia nu mai consideră necesar să comenteze pretențiile formulate de SUA în legătură cu Tratatul Cer Deschis (DON), deoarece Washingtonul s-a retras din el.

«Observăm acuzații șablon la adresa Rusiei, de ”încălcare” a Tratatului Cer Deschis, acuzații care, după cum se vede astăzi, sunt destinate exclusiv pentru a acoperi propriile acțiuni distructive în privința Tratatului. Pentru toate pretențiile exprimate, am dat răspunsuri exhaustive și să le comentăm acum, când SUA s-au retras din DON, considerăm că este inutil», se precizează în comentariul Mariei Zaharova.

La 15 ianuarie, MAE Rus a anunțat lansarea procedurilor interne de retragere din DON, întrucât, după retragerea SUA din tratat, ”a fost distrus substanțial echilibrul de interese al statelor-participante”, obținut prin încheierea documentului. Lansarea procedurilor nu înseamnă însă începutul retragerii din acord; începutul se va produce atunci când Moscova va transmite notificările de rigoare depozitarilor – Ungaria și Canada. La 6 aprilie, vice ministul MAE Rus, Serghei Riabkov, a anunțat că SUA și aliații lor mai au la dispoziție o lună și jumătate pentru a-și stabili poziția privind soarta DON, amintește RG.

owner

Recent Posts

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

5 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

5 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

7 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

7 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

8 ore ago

Declarația președintelui Federației Ruse

La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…

o zi ago

This website uses cookies.