Maia Sandu a propus redenumirea limbii de stat a Moldovei
21/04MAE rus: SUA trec sub tăcere planurile lor de desfășurare a armelor nucleare
22/04Vladimir Putin: Rusia are interesele ei și știe să le apere. Din mesajul anual către Adunarea Federală
Președintele rus Vladimir Putin și-a prezentat, astăzi, mesajul anual către Adunarea Federală. El a dedicat cea mai mare parte a discursului problemelor interne – sfera socială, economia, sănătatea, dar a abordat și subiectul relațiilor internaționale. Vă prezentăm textul integral al mesajului care se referă la problematica internațională.
Semnificația și conținutul politicii promovate de Rusia pe arena internațională – voi vorbi și despre asta în câteva cuvinte, practic, la final – constă în a asigura pacea și securitatea pentru bunăstarea cetățenilor noștri, pentru dezvoltarea stabilă a țării. Rusia are interesele ei fireşti, pe care noi le apărăm și le vom apăra în cadrul dreptului internațional, așa cum, de altfel, fac și toate celelalte state ale lumii. Iar dacă cineva refuză să înțeleagă un lucru atât de evident, dacă nu vrea să poarte un dialog, alege un ton egoist și arogant, Rusia va găsi întotdeauna calea de a-și apăra poziția.
În același timp, se pare că, din păcate, cu toții, în lume s-au obișnuit, deja, s-au obișnuit cu practica sancțiunilor motivate politic și ilegale în economie, cu încălcările grosolane ale unora de a impune altora, cu forța, voința lor. Dar astăzi, o asemenea practică degenerează în ceva mult mai periculos – mă refer la faptele, devenite recent cunoscute, ale încercării directe de organizare, în Republica Belarus, a unei lovituri de stat și de asasinare a președintelui acestei țări. Mai mult, caracteristic este faptul că nici măcar asemenea acțiuni strigătoare la cer nu sunt condamnate de așa-numitul Occident colectiv. Pur și simplu, nimeni nu pare să observe ceva. Toți se prefac că, în general, nu se întâmplă nimic.
Locul evenimentului, Sala de Expoziții ”Manej” din centrul Moscovei/ Foto: RIA NovostiDar, ascultați, nu contează care este părerea despre, spre exemplu, președintele Ucrainei, Ianukovici (Aleksandr Ianukovici, fost președinte al Ucrainei, n.r.) sau despre Maduro, în Venezuela. Repet, poți să ai orice părere față de același Ianukovici, pe care era să-l ucidă și l-au înlăturat de la putere cu ajutorul unei lovituri de stat armate. Poți avea orice punct de vedere în legătură cu politica președintelui Republicii Belarus, Lukașenko Aleksandr Grigorievici. Dar practica de a pune la cale lovituri de stat, planuri pentru asasinate politice, inclusiv împotriva unor oficiali de cel mai înalt nivel – este, deja, prea de tot, depășește toate granițele.
Dar cât de cumplite sunt mărturiile participanților la complot și reținuți, potrivit cărora se pregătea blocada Minskului, inclusiv a infrastructurii orășenești și a mijloacelor de comunicații, oprirea totală a sistemului energetic al capitalei Republicii Belarus! Ceea ce înseamnă, printre altele, că, de fapt, se făceau și pregătiri pentru un atac cibernetic de anvergură. Păi, cum, altfel?!? Știți cum e, nu se poate face totul cu ajutorul unui întrerupător.
Se pare că nu întâmplător colegii occidentali refuză cu încăpățânare numeroasele propuneri ale Rusiei de a stabili un dialog internațional în domeniul informației și al securității cibernetice. De multe ori am venit cu astfel de propuneri. Toți fug chiar și de o simplă discuție a acestei probleme.
Ce s-ar fi întâmplat, însă, dacă tentativa de lovitură de stat din Republica Belarus ar fi fost întreprinsă în realitate? În ultimă instanță, totul către asta conducea. Câți oameni ar fi avut de suferit? Cum ar fi evoluat soarta Republicii Belarus? La asta nu se gândește nimeni.
Așa cum nimeni nu s-a gândit la soarta Ucrainei, când a avut loc lovitura de stat în această țară. Între timp, nu încetează nici acțiunile neprietenoase la adresa Rusiei. Unele țări și-au luat foarte răul obicei ca din orice motiv – și, de cele mai multe ori, fără nici o justificare – să se agațe de Rusia. E ca un sport, o nouă probă sportivă – cine strigă mai tare.
În ceea ce ne privește, noi ne comportăm cât se poate de reținut; pot spune, fără ironie, chiar modest. De multe ori, în general, nu răspundem nu doar la acțiuni neprietenoase, dar și la cea mai pură mârlănie. Dorim relații bune cu toți participanții la dialogul internațional. Dar vedem ce se întâmplă în viața reală: cum am spus deja, se agață de Rusia ba colo, ba dincolo, fără nici un motiv. Și, desigur, în jurul lor mișună, precum în jurul lui Sher Khan, tot felul de Tabaqui (șacalul din romanul ”Cartea junglei”, n.r.) mărunți, care, la fel ca în cartea lui Kipling, urlă pentru a-și linguși suveranul. Kipling a fost un mare scriitor…
Dar noi ne dorim, cu adevărat, relații bune cu toți participanții la dialogul internațional, inclusiv cu cei cu care relațiile noastre nu s-au legat, în ultimul timp, ca să mă exprim cu blândețe. Într-adevăr, chiar nu dorim să ardem poduri. Dar dacă cineva va interpreta bunele noastre intenții ca indiferență sau slăbiciune și el însuși intenționează să ardă definitiv sau chiar să arunce în aer aceste poduri, trebuie să știe că răspunsul Rusiei va fi asimetric, rapid și dur.
Organizatorii oricăror provocări care pun în pericol interesele fundamentale ale securității noastre vor regreta ceea ce au făcut, așa cum de mult nu au regretat ceva. În același timp, sunt pur și simplu obligat să spun acest lucru, noi avem destulă răbdare, responsabilitate, profesionalism, încredere în sine și în dreptatea noastră și în bunul nostru simț când adoptăm orice decizie. Dar sper că nimănui nu îi va trece prin minte să treacă, în privința Rusiei, așa-numita linie roșie. Unde va trece ea, vom stabili, singuri, pentru fiecare caz în parte.
Nu pot să nu spun astăzi, așa se face de obicei în mesajele anuale către Adunarea Federală, că perfecționarea și consolidarea calitativă a Forțelor Armate ale Rusiei sunt permanente. O atenție deosebită trebuie acordată în special dezvoltării educației militare, care trebuie efectuată atât pe baza instituțiilor de învățământ militar, cât și pe baza centrelor de instruire militară din universitățile civile.
Până în 2024, ponderea armelor și a echipamentelor moderne din dotarea trupelor va atinge aproape 74% – este un indicator foarte bun. Iar în triada nucleară (aviație strategică, rachete balistice intercontinentale și submarine nucleare purtătoare de rachete – n.r.) se va depăși, încă din acest an, 88%.
În serviciul de luptă se află deja cele mai noi sisteme de rachete hipersonice cu rază de acțiune intercontinentală ”Avangard”, sistemele de luptă cu laser ”Peresvet”, iar primul regiment echipat complet cu rachete balistitice intercontinentale grele ”Sarmat” va intra în stare de luptă, conform planului, la sfârșitul anului 2022.
Crește numărul avioanelor complexe de atac cu rachete hipesonice ”Kinjal”, numărul navelor echipate cu arme hipersonice de mare precizie – cum am spus, deja, ”Kinjal” și cu rachetele ”Kalibr”. În serviciul de luptă vor fi aduse, în viitorul apropiat, rachetele hipersonice ”Țirkon”/ Zircon. În deplină conformitate cu planurile de dezvoltare a Forțelor Armate se lucrează și la alte sisteme de luptă dintre cele mai moderne, inclusiv ”Poseidon”, ”Burevestnik” și alte sisteme.
Exact ca un lider în crearea de sisteme de luptă de nouă generație, în dezvoltarea forțelor nucleare moderne, Rusia propune încă o dată, cu insistență, dezbaterea problemelor legate de armele strategice, de asigurarea stabilității globale. Subiectul, scopul unor astfel de negocieri poate deveni crearea unui mediu coexistențial fără conflicte, pe baza unei egalizări a securității, care să cuprindă nu doar armele strategice tradiționale: rachete balistice intercontinentale, bombardiere grele, submarine, dar și, subliniez, toate sistemele ofensive și defensive, capabile să rezolve misiuni strategice, indiferent de echipamentul din dotare.
Cele cinci puteri nucleare ale lumii poartă, aici, o responsabilitate aparte. Sper să inițiativa privind organizarea unei întâlniri personale a șefilor statelor membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU, inițiativă avansată de noi anul trecut, va fi realizată și că ea va avea loc, imediat ce vor permite condițiile epidemiologice.
Rusia este deschisă întotdeauna unei largi cooperări interstatale. Ne pronunțăm în mod constant pentru păstrarea și întărirea rolului cheie în afacerile internaționale, cu precădere a Organizației Națiunilor Unite; dorim să ajutăm la soluționarea conflictelor regionale și am făcut deja multe pentru stabilizarea situației în Siria, pentru stabilirea unui dialog politic în Libia. După cum știți, Rusia a jucat rolul principal în oprirea conflictului armat din regiunea Nagornîi Karbah.
Exact pe baza respectului reciproc, stabilim relații cu majoritatea absolută a statelor lumii: în Asia, în America Latină, în Africa, cu multe țări ale Europei. În mod constant și în ordine prioritară extindem contactele cu partenerii apropiați din Organizației de Cooperare de la Shanghai, BRICS, Comunitatea Statelor Independente, cu aliații din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă.
Proiectele noastre comune în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice au menirea de a asigura creșterea economiei și a bunăstării cetățenilor. În același timp, aici apar noi direcții interesante, precum dezvoltarea coridoarelor de transport și logistică. Sunt convins că ele vor deveni solide structuri de infrastructură ale marelui parteneriat eurasiatic.
Ideile Rusiei referitoare la această uniune largă și deschisă se pun deja în practică, inclusiv prin inteferența cu alte procese de integrare.
Toate acestea nu sunt construcții geopolitice speculative, ci instrumente aplicate pentru rezolvarea obiectivelor dezvoltării naționale.