Categories: Rusia si lumea

Rusia a făcut declarații despre o lovitură colosală dată asupra imaginii Cehiei în lume

Republica Cehă, prin acțiunile sale ”de joasă calitate” împotriva Rusiei, a dat o lovitură colosală pozițiilor sale pe arena internațională, a declarat reprezentantul oficial al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, comentând suspiciunile Cehiei privind implicarea serviciilor speciale rusești în explozia de la un depozit de muniție din satul Vrbetice în 2014 și expulzarea ulterioară a 18 diplomați ruși.

”Aceasta este o lovitură colosală, dată asupra poziției Republicii Cehe ca atare. Aceasta este o lipsă de respect flagrantă a establishment-ului politic, care se află în fruntea acestei țări, față de proprii cetățeni, deoarece un asemenea nivel al politicii dovedește exact acest lucru. Este un lucru de proastă calitate, astfel aş califica”, citează RIA Novosti cuvintele Mariei Zaharova.

Ea a menționat că autoritățile cehe au pus în joc soarta profesională a diplomaților lor.

După cum se știe, 18 angajați ai ambasadei ruse din Praga, anunțați ca fiind angajați ai serviciilor speciale ruse, au fost expulzați.

Cehia i-a acuzat, de asemenea, pe angajații serviciilor speciale ale Federației Ruse de implicarea în exploziile care au avut loc la depozitele militare din ţară, în 2014. Rușii Alexander Petrov și Ruslan Boshirov, ale căror nume au devenit cunoscute în legătură cu otrăvirea celor doi Skripal, au fost incluși pe lista celor căutați de justiție, în acest caz.

Moscova a calificat acuzațiile de la Praga ca fiind nefondate și absurde și a văzut în ele o ”urmă americană”. Mai târziu, Ministerul Rus de Externe a anunțat expulzarea a 20 de diplomați cehi (aceștia trebuie să părăsească Rusia până la sfârșitul zilei de 19 aprilie). După plecarea acestora, la ambasada cehă nu vor rămâne decât cinci angajați.

Ultima oră:

Ambasada Cehiei în Federația Rusă nu va mai putea angaja cetățeni ruși, a mai declarat, luni, Maria Zaharova, în cadrul programului ”60 de minute” de pe postul de televiziune ”Rusia-1”.

”Acum, nici Statele Unite, nici Republica Cehă nu au o astfel de oportunitate – să angajeze oameni dintre cetățenii țării noastre pentru a lucra în ambasada lor”, a spus ea.

În plus, potrivit lui Zaharova, condițiile de muncă oferite rușilor la ambasada americană pot fi calificate, printre altele, ca un element de activitate de racolare. ”Oamenii care vin să lucreze, ca și cum ar fi în temeiul contractelor de muncă, încep să lucreze pentru viitorul lor stat. Iar calitatea muncii pe care o prestează, între ghilimele, determină ce statut vor primi în acest viitor stat”, a explicat diplomatul.

Revenind la expulzarea a 18 diplomați ruși din Cehia, Zaharova a subliniat că aceasta va afecta în total 62 de persoane, ținând cont de membrii familiilor, dintre care 28 sunt copii. ”Este, cu adevărat, o poveste fără precedent. Au anunțat expulzarea a 18 diplomați ruși. Dar este vorba, practic, despre 62 de persoane care trebuie să părăsească Republica Cehă; ba mai mai mult, în condiții de pandemie”, a spus ea.

Ea a reamintit, de asemenea, declarațiile făcute de Praga și de Varșovia cu privire la inadmisibilitatea încălcării restricțiilor anti-epidemice de către diplomații ruși. ”Aici, se pare că este posibil așa ca, într-o zi, două, să expulzezi mai mult de 60 de persoane. Puteți imagina ce fel de muncă trebuie organizată pentru ca aceștia să se întoarcă în patria lor, inclusiv pe teritoriul Pragăi. Nimănui nu îi pasă de asta. Aceasta este atât ipocrizie, cât și, într-un fel, ticăloșie”, a conchis reprezentantul oficial al Ministerului de Externe Rus.

owner

Recent Posts

Fostul ofițer american Bennett, care i-a cerut cetățenia lui Putin, a murit subit

Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…

4 ore ago

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

9 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

10 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

12 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

12 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

13 ore ago

This website uses cookies.