Marea viață a celui născut pentru spațiu. La cea de-a 60-a aniversare a zborului lui Iuri Gagarin
11/04Românii, despre zborul lui Iuri Gagarin în spațiu, la 60 de ani după eveniment (III)
12/04Ghințburg: Există speranța ca vaccinul ”Sputnik V” să asigure imunitate pe viață
Șeful Centrului de Cercetare ”N. Gamaleya”, Aleksandr Ghințburg, a declarat că speră ca, după vaccinarea împotriva coronavirusului cu serul ”Sputnik V”, imunitatea astfel dobândită să se păstreze pe viață, relatează cotidianul RBK.
”Am speranța că vaccinul va funcționa nu un an, doi, ci pe viață. Te-au înțepat de două ori și trăiești liniștit, 5-10 ani, dacă nu chiar mai mult. Cum îmi place să spun, anticorpii mei îi las moștenire urmașilor mei”, a spus Ghințburg.
În același timp, el a subliniat că laboratorul pe care îl conduce, Centrul ”N. Gamaleya”, dezvoltatorul vaccinului, va revaccina persoanele cărora le scade nivelul de anticorpi, în cadrul unui studiu special.
”Dar nu pentru a-i proteja de coronavirus, ci, în primul rând, pentru a vedea cât de repede se formează la ei răspunsul imun (apariţia anticorpilor)”, a explicat Ghințburg. ”Dacă titrul anticorpilor se reface până la nivelul de protecție, în a doua, a treia, a patra zi, înseamnă că au dobândit celule de memorie. Înseamnă că, în cazul lor, răspunsul imun apărut după prima vaccinare s-a păstrat”.
Centrul și-a propus ca această cercetare să fie efectuată într-un an – un an și jumătate.
Într-o declarație anterioară, Ghințburg a declarat că ”Sputnik V” creează imunitate împotriva Covid-19 pentru cel puțin doi ani, dar a admis că poate fi prelungită și mai mult. Un medic infecționist, pediatra Elena Meskina, a explicat că imunitatea reprezintă un mecanism complex, care constă nu doar în producerea de anticorpi, ce trebuie să înceapă, cât mai repede, să lupte împotriva virusului, în cazul unei reinfectări. ”Mai sunt multe alte mecanisme, cum ar fi, spre exemplu, memoria imună”, a precizat profesorul Meskina.
1 Comment
Sunt sanse ca vaccinul Sputnik sa fie disponibil cumva si in Romania?