Iuri Gagarin: Cinci zile înainte de decolare. Ce s-a întâmplat la 7 aprilie 1961

Mai sunt cinci zile până la startul istoricului zbor spațial al lui Iuri Gagarin, primul om care a ajuns în Cosmos; cum a fost ziua de 7 aprilie 1961 pentru familia lui, pentru țara lui, pentru întreaga lume? Un material bazat pe fapte, documente și amintiri personale realizat de Rossiiskaia gazeta, în întâmpinarea celei de-a 60-a aniversări a zborului lui Iuri Gagarin.

În dimineața zilei de 7 aprilie 1961, nici Serghei Koroliov (Proiectantul General – n.r.) nu știa, probabil, când, în ce zi și la ce oră va avea loc, practic, lansarea rachetei ”Vostok” cu un om la bord. În ajun, el stabilise pentru adjuncții săi un plan-misiune: la 8 aprilie, racheta este dusă la locul de lansare, la 10-11 aprilie – lansarea. Generalul Kamanin (Nikolai Kamanin, organizatorul și șeful programului de pregătire a primilor cosmonauți sovietici – n.r.) a ascultat, nu a zis nimic, dar în jurnalul său, de care nu știa nimeni, a notat: ”Ca de obicei, Koroliov se grăbește”…

Cu toate acestea, chiar în acea vineri de 7 aprilie 1961, la ora zece dimineața, într-unul dintre laboratoarele Corpului de Asamblare și Testare (MIK) au fost instalate un analog al tabloului de bord de pe nava ”Vostok” și consola cu glob a pilotului. Cu ajutorul lor, cosmonautul putea identifica locul de pe suprafața pământului deasupra căruia se afla aparatul spațial în momentul respectiv. Și nu doar să identifice locul pe Terra, dar să aleagă și momentul de pornire a sistemului de frânare pentru aterizare. Varianta de utilizare a unui sistem de orientare manuală a navei și de control manual al coborârii de pe orbită a fost prevăzut de proiectanți în caz de defectare sau oprire a sistemului automat.

Sub supravegherea inginerului Serghei Darevski, proiectantul-șef al consolei pilotului de pe aparatele cosmice și al simulatoarelor spațiale pentru pregătirea a cosmonauților, Gagarin și Titov (Gherman Titov, dublura lui Gagarin în acel moment) învață manevrele de pe consola pilotului, operațiune care, în esență, a făcut parte din primul simulator spațial.

Tot la Corpul MIK, dar cu un etaj mai sus s-a desfășurat o sesiune de antrenament pe linia specială de comunicații radio a stației terestre ”Zaria”. Principalul ei proiectant a fost I.S.Bîkov, iar antrenamentul a fost condus de șeful Laboratorului de sisteme radio pentru aparate spațiale, inginer-maior G.D. Rakitin. Cosmonauții au exersat raportările către Pământ, obișnuindu-se, treptat cu numele lor de cod: ”Kedr”, pentru Gagarin și ”Oriol”, pentru Titov.

”Astăzi nu am mers pe a doua platformă”, va scrie în jurnalul său generalul Kamanin. ”Am petrecut cu cosmonauții trei ore de lecții despre coborârea manuală, acțiuni după aterizare. Gagarin, Titov și Neliubov au învățat perfect coborârea manuală. Vreo două ore am făcut sport. Am început să-i învăț pe cosmonauți cum se joacă badminton. Este un joc de care s-au arătat deosebit de interesați Titov și Gagarin. S-a filmat în timpul exercițiilor sportive, la cursuri și jocurile sportive ale cosmonauților, în sala de mese și în cămin”.

La un moment dat, Iuri Gagarin s-a gândit: astăzi se împlinește exact o lună de când s-a născut Galia. ”Galcionok, Galinka”, cum îi spunea el. Și-a amintit cum, în ziua plecării spre poligon, la 5 aprilie, dis-de-dimineață, ea a început să plângă ușor. A luat-o în brațe și, grijuliu, i-a schimbat scutecele. Din prag, Valea își privea tăcută soțul și fiica: să știi că se pricepe…

”Când s-a născut Lenocika, mult timp a ezitat să o ia în brațe. Se temea să nu o scape”, va povesti Valentina Ivanovna Gagarina câțiva ani mai târziu. În acea zi, la 7 aprilie 1961, a fost singură cu cele două fiice ale lor.

Cu vreo zece zile înainte, Iura fusese plecat într-o delegație, despre care nu a povestit nimic. Atunci, cu nora a rămas Anna Timofeevna. Iuri Alekseevici le-a cerut mamei și tatălui să vină – încă de la sfârșitul lunii februarie: ”Valea trebuie să nască și sărbătorim, totodată, și ziua mea de naștere…”. Și-a dus soția la maternitate singur, dar când ea și fiica lor au fost externate, el era din nou plecat.

Aleksei Ivanovici Gagarin a rămas în vizită o săptămână – ”nu am putut rezista mai mult între patru pereți”, potrivit spuselor sale. Anna Timofeevna a stat cu Valea până în momentul în care Iura s-a întors din deplasare, iar la 27 martie – ziua de naștere a soțului ei – a revenit acasă. Iată cum își amintește acele zile fiul lor cel mare, Valentin (fratele lui Iuri), care era, atunci, șofer la Gjatsk.

”Când, la 27 martie, mi-am întâmpinat mama la gară și am adus-o acasă, din prag, scoțându-și fularul și paltonul, a anunțat:

– Iura al nostru va porni curând într-o deplasare foarte îndepărtată.

– Cât de departe?

– Nu știu exact, a oftat ea. Nu a dat adresa. Îl întreb: încotro, fiule, iar el a făcut un gest cum că atât de departe mă voi duce, încât nimeni nu a mai fost acolo, până acum…”

Pornind în principala lui deplasare, Iuri Gagarin știa că soția va rămâne acasă cu cele două fiice: Lena nu împlinise încă doi ani, iar Galea avea mai puțin de o lună. Înainte de a-și lua rămas bun, Valentina a văzut pe masă o fotografie mai veche – încă din perioada ”nordică”, din Murmansk. Fără să vadă soția, Iura a scos-o din albumul de familie și a întors-o pe partea cealaltă, unde a scris: Pentru draga mea soție Valecika, de la Iura, care o iubește tare. Fie ca, în zilele de despărțire, această fotografie să-i aducă mai des aminte de mine și să-mi ţină locul. Fie ca ea să te ajute un pic în momente dificile”.

Da, ea a rămas singură cu cele două fiice mici și cu gândul că – știind în adâncul sufletului  ei – trebuie să-l aștepte cel puțin o săptămână. În cartea ei ”108 minute și întreaga viață”, această mărturisire apare așa:

”Nu știu cum s-a întâmplat, dar am întrebat ceva ce, probabil, nu trebuia să întreb:

– Cine?

– Poate eu, poate altcineva…

– Când?

A tăcut o secundă înainte să răpundă. Doar o secundă:

– Pe 14”.

În seara zilei de 7 aprilie, pe deplin conștient de amploarea evenimentului ce va avea loc și încălcând interdicțiile legate de ținerea unui jurnal personal, general-locotenentul Nikolai Kamanin va nota pentru istorie și pentru noi, aflați acum în viață:

«Am vorbit cu Konstantin Verșinin (mareșal, comandant-șef al Forțelor Aeriene – n.r.) pe linia specială (de înalte frecvențe – n.r.), i-am raportat că la noi totul decurge normal şi că lansarea a fost stabilită pentru 11-12 aprilie. Comandantul-șef a transmis că americanii programează un zbor al omului în spațiu pentru 28 aprilie. I-am spus că ei nu vor trimite înaintea noastră un om în cosmos. La 24 martie, ei au avut un mare eșec: capsula ”Mercur” nu s-a desprins de purtător și a căzut în ocean…»

Dar în aprilie 1961, oamenii de știință din SUA au primit un semnal radio trimis de pe Terra și reflectat de la Soare. Astfel de cercetări – radiolocația sistematică a Soarelui – au fost efectuate la Stanford și la Institutul de Tehnologie din Massachusetts. Scopul a fost de a studia legătura dintre modul în care semnalele radio terestre se reflectă de la Soare și activitatea solară. Deja, de atunci, s-a stabilit că, în timpul exploziilor solare, semnalul reflectat se intensifică în mod vizibil. Acel experiement a făcut posibil să fie anticipate cu mai multă precizie modificările activității solare și, în special, să fie urmărite fluxurile de particule proiectate în spațiul interplanetar în timpul erupțiilor de pe Soare și care reprezintă un pericol pentru cosmonauți.

În aceeași zi, Adunarea Generală a ONU a condamnat, printr-o rezoluție, politica Africii de Sud în privința Africii de Sud-Vest – acum este teritoriul statului independent Namibia.