Nave militare în zona unde se construiește ”Nord Stream-2”

Operatorul proiectului ”Nord Stream-2”, compania Nord Stream 2 AG, a anunțat o intensificare a activității navelor de război străine în zona unde se construiește gazoductul, informează agențiile TASS și Lenta.ru.

Conform declarațiilor companiei, acțiunile navelor străine au un caracter provocator și pot deteriora conducta.

Situația semnalată vine în contextul informației potrivit căreia Germania a pornit linia terestră a gazoductului ”Nord Stream-2” – Eugal. Operatorul Gascade a anunțat că gazoductul, ce poate transporta 55 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, a început să funcționeze la întreaga capacitate.

Gazoductul ”Nord Stream-2”, conducta ce pornește din Rusia și, traversând Marea Baltică, ajunge în Germania, trebuia să fie dat în exploatare la sfârșitul anului 2019. Finalizarea lucrărilor a fost, însă, împiedicată în special de amenințarea cu sancțiuni din partea Statelor Unite, motiv pentru care unele companii europene au început să se retragă din proiect.

Joi, compania Nord Stream 2 AG a anunțat că lucrările de construire a conductei sunt finalizate în proporție de 95%. În martie, însă, concernul german Uniper, coinvestitorul gazoductului, a asigurat că gazoductul este gata în proporție de 98%. În același timp, potrivit datelor Nord Stream 2, până la data de 31 martie, au fost realizați 2339 kilometri din totalul de 2460 ai conductei, ceea ce înseamnă că mai rămân de terminat 121 de kilometri.

 

 

owner

Recent Posts

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

5 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

6 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

7 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

8 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

8 ore ago

Declarația președintelui Federației Ruse

La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…

o zi ago

This website uses cookies.