Misterul celor 10 minute de zbor. Despre ce i s-a ordonat lui Gagarin să tacă

Generația mea, care a văzut lumina zilei în perioada crâncenă a anilor ‘30, are două sărbători. Nepieritoare, foarte luminoase. Este vorba despre 9 Mai 1945 și 12 aprilie 1961 – Ziua Victoriei și Ziua Iuri Gagarin, recunoaște scriitorul și jurnalistul Vladimir Gubarev, laureat al Premiilor de Stat ale URSS.

 Anul Gagarin

Împlinirea a 75 de ani de la Victorie am sărbătorit-o pe tot parcursul anului 2020. Iar 2021 poate fi considerat, pe bună dreptate, Anul Gagarin: se împlinesc 60 de ani de la zborul lui istoric. Iar dacă prima sărbătoare am așteptat-o, pur și simplu, de a doua sunt legat în mod direct – ca martor ocular și, parțial, ca participant la acele uluitoare evenimente. Acel zbor s-a întâmplat cu 60 de ani în urmă, dar și până astăzi rămân o sumedenie de pagini necitite din istoria lui. Le vom descoperi împreună cu cititorii publicației ”Argumentî I Faktî”. Iat-o pe prima.

Protecție împotriva demenței

S-ar părea că toți știam de pregătirea pentru zbor, despre dublură. Despre faptul că Gagarin cântărea cu 2 kilograme mai mult decât trebuia și că, de aceea, putea fi înlocuit de Titov. Despre cifrul din plicul special dus, deja, la bordul rachetei și de care va fi nevoie dacă, brusc, cosmonautul își pierde mințile. Despre faptul că Serghei Koroliov (om de știință, proiectant, unul dintre fondatorii tehnologiei sovietice de rachete cosmice, n.r.) nu va permite niciodată lansarea la data de 13, chiar dacă nu era deloc superstițios, etc. Da, știam multe despre viitorul zbor al primului om în spațiu, pentru că s-au pregătit pentru el timp de patru luni. Dar nu știam cel mai important lucru – despre acele 10 minute din legendarele 108, trăite de Iuri Gagarin și despre care nu a vorbit, deoarece, lui, ca ofițer, i s-a ordonat să tacă. Acele 10 minute de zbor când, dintr-o dată, pentru Gagarin, granița dintre viață și moarte a dispărut.

Dar să o luăm pe rând

Mai întâi, oamenii de știință au prezis că, ajuns deasupra Pământului, omul și-ar putea pierde mințile. Chiar și Koroliov credea așa. Pentru ca ”dementul” cosmonaut să nu înceapă să apese haotic pe butoane, panoul de control a fost blocat. Trebuia ca, dintr-o geantă specială să scoți dosarul, să deschzi primul plic şi apoi, pe al doilea. Și numai după aceea, să vezi cifra 25, pe care să o şi selectezi pe panoul de bord, pentru a-l porni. Ce dement ar fi în stare de așa ceva?

Despre această cifră știau doar câțiva oameni, inclusiv Serghei Koroliov și proiectantul-șef al rachetei ”Vostok”, O. G. Ivanovski. Prietenul meu Oleg Ivanovski, care l-a condus pe Gagarin în navă și, după ce a închis în urma lui trapa, a recunoscut:

”Când Iuri și-a ocupat locul, i-am spus, arătând spre geanta cu plicul: vezi că acolo este cifra 25. El zâmbește și răspunde: ”Știu…”. Mai târziu am aflat că, înainte de mine, despre cifră îi spusese chiar Serghei Pavlovici…”

”Nu există nici o separare”

Omenirea a avut un noroc surprinzător că primul care a fost ales să zboare în cosmos a fost Iuri Gagarin! El a îndurat ceea ce puțini ar fi fost capabili să îndure. Mulți ani, un episod al zborului a fost ascuns de ștampila ”Strict secret”. Cu toate acestea, el este descris în detaliu în ”Raportul” lui Iuri Gagarin. ”Mi-am pus picioarele pe hublou, dar nu am tras jaluzeaua. Doream să văd ce se întâmplă. Așteptam separarea. Dar nu a fost separare! Știam că, potrivit calculelor, ea ar fi trebuit să se producă în secunda 10-12 după oprirea TDU (motorul sistemului de frânare).

Când TDU s-a oprit, toate luminițele de pe PKRS (dispozitivul de control al regimului de coborâre) s-au stins. Am avut senzația că a trecut mai mult timp, dar tot nu se produce separarea. Dar dispozitivul ”Spusk-1” nu se stinge. Nu s-a aprins nici ”Pregătiți-vă de catapultare”. Nici separarea nu are loc.

Apoi, încep să se reaprindă luminițele de pe PKRS: mai întâi, luminița de la comanda trei, apoi doi și de la prima comandă. Indicele mobil stă la zero. Nici o separare.

Am verificat ora pe ceas. Au trecut cam două minute, dar separarea nu e. Am raportat pe canalul KA că TDU a funcționat normal. M-am gândit că o să aterizez, totuși, normal, pentru că sunt 6000 de kilometri până la Uniunea Sovietică, în plus Uniunea Sovietică are peste 8000 de kilometri. Ceea ce înseamnă că voi ateriza undeva în Orientul Îndepărtat. Nu am agitat spiritele. Am raportat, telefonic, că separarea nu a avut loc. Am transmis: ”V.N.” – vsio normalno (totul e bine). Prin ”Vzor” (Privire) am zărit coasta de nord a Africii. Toată Marea Mediterană se vedea clar.

Separarea s-a produs la ora 10 și 36 de minute, nu la 10 și 25 de minute, cum mă așteptam, adică la circa 10 minute după ce s-a oprit instalația de frânare”.

În numeroasele lui relatări despre zbor, Iuri Gagarin nu a povestit niciodată acest incident. El spunea că TDU s-a oprit exact după grafic, că echipamentul tehnic a funcționat ireproșabil. Era militar și îndeplinea ordinele întocmai… Cu toate acestea, a dictat detaliile celor întâmplate știind că, după el, în cosmos vor pleca tovarășii lui.

În primele fotografii, după aterizare, se vede ce a trăit omul care s-a simțit între viață și moarte.

Să o iei înaintea rușilor?

În cartea sa ”Drumul spre cosmos”, dăruită mie, Iuri Gagarin a scris: ”Orice muncă, mare sau mică, dacă este făcută spre binele omenirii, este nobilă. Sunt fericit că și eu fac parte din ea”.

Prin simplitatea, sinceritatea, prin bunătatea lui, Gagarin a cucerit dragostea oamenilor, indiferent de locul unde trăiau și cu ce se ocupau. Și pretutindeni – subliniez, pretutindeni! – el era ”al lor”.

După încheierea zborului ”Soiuz-Apollo”, am reușit să merg în Statele Unite, împreună cu astronauții și cu cosmonauții. Erau numeroase întâlniri cu actuali, foști și viitori președinți, cu senatori, congressmani, guvernatori, dar și cu astronauți și artiști. Și, inevitabil, se discuta despre Iuri Gagarin.

Alan Shepard a zburat la 23 de zile după decolarea lui Iuri Gagarin. Inițial, el trebuia să ”sară” peste Atlantic la 21 aprilie. Pe cosmodromul ce a primit, la scurt timp, numele președintelui Kennedy, se lucra de zor, pentru că doreau ”să o ia înaintea rușilor și, astfel, să arunce într-un con de umbră succesului primului satelit”. În URSS se știa data lansării americane și, de aceea, Koroliov se grăbea: un sovietic trebuia să zboare înainte!

Mai merită oare spus că zborul suborbital al lui Shepard a devenit doar o umbră îndepărtată a zborului orbital al lui Gagarin? ”Speram să iau neapărat revanșa”, a recunoscut Allan Shepard, după care a intrat în grupul de astronauți care au efectuat misiunea pe Lună. Din păcate, Gagarin nu mai era în viață și nu a aflat că eu am devenit comandantul ultimei navei lunare. Totuși, oare se poate numi asta ”revanșă”? Firește că nu. În istoria civilizațiilor, Gagarin va rămâne, pentru totdeauna, ”Primul”. Poate că noi vom fi uitați, dar el niciodată!

În paginile aceleeași cărți, ”Drumul spre cosmos”, unde s-a semnat Gagarin, Allan Shepard a scris: ”El ne-a chemat pe toți în cosmos!”. Aceleași cuvinte au fost scrise în Cartea oaspeților de onoare, ce se păstrează în Orășelul Stelelor (Regiunea Moscova – n.r.), și de primul om care a zburat în jurul Lunii cu ”Apollo-8”, Frank Borman, dar și de primul om care a pășit pe Lună, Neil Armstrong. Se pare că această frază este un fel de deviză a astronauților americani. La fel ca și a cosmonauților noștri. Pe toți cei care au fost dincolo de granițele Pământului (pare-se că numărul lor se aproapie de 600!), Gagarin nu numai că i-a ”chemat”, dar ”le-a trasat și primul drum”.

”Am riscat…”

A fost foarte periculos?

În aceeași călătorie în America, am reușit să aud ”mărturisirea” lui Aleksei Leonov. S-a întâmplat la Reno, orașul distracției, dublura renumitului Las Vegas. Am fost invitați la concertul lui Frank Sinatra. S-a desfășurat în cazinoul ”Sahara”. Am stat la mesele încărcate cu bunătăți și am ascultat cântecele legendarullui artist. După care, ne-a invitat la el în apartament. A întrebat despre cosmos, s-a interesat de detaliile zborurilor cosmonauților și astronauților.

”Am fost la Washington, la Muzeul Spațiului”, a spus el. ”Acolo scrie că Gagarin și-a riscat viața, pentru că racheta a fost imperfectă. E chiar așa?”

”Da, a riscat. Și încă foarte mult”, a recunoscut Aleksei Leonov. ”Nu existau diferite sisteme, ca cele care asigură, acum, securitatea. Dar trebuia neapărat să o luăm înaintea americanilor și, de aceea, am riscat…”

Lumea cosmică înseamnă, astăzi, nu doar zboruri dincolo de Sistemul Solar, explorarea Lunii și a planetei Marte, dar și 5000 de sateliți ai Pământului, ce-și îndeplinesc misiunile pe orbitele circumterestre pentru a prognoza evoluția vremii, pentru a realiza legături între continente, pentru a observa incendiile de pădure și pentru a pune la adăpost omenirea de distrugere, ajutând la evitarea unei catastrofe nucleare mondiale. Aceasta este epoca în care trăim. Iar noi trebuie să ne amintim mereu că începutul ei a fost trasat de un băiat din ținutul rusesc Smolenșcina (Regiunea Smolensk – n.r.) – de Iuri Gagarin al nostru.