Hot News
Climatolog: Este cea mai mare amenințare pentru Rusia
25/03
Sabah (Turcia): ”Călcâiul lui Ahile” al Americii este Putin
25/03

Naziștii din Letonia, în serviciul CIA. Raport predat Ministerului de Externe al Rusiei

Riga. Parada veteranilor SS/ Foto: yandex

Totul a început cu o fotografie din 1969. A fost observată de istorici într-o revistă a emigranților. În imagine sunt membri ai Centrului ”Daugavas Vanagi”, înființat în 1945 de foști legionari SS letoni. Printre membrii conducerii se numără Janis Tsirulis, un criminal implicat în execuția civililor din satul Jostkaia Gora, din regiunea Novgorod. Lângă el este Vilis Hazners, membru al legiunii letone Waffen-SS, care a participat, în anii ’40, la uciderea evreilor în Pădurile Rumbula, de lângă Riga și care, în anii ’70, a avut, la postul de radio ”Svoboda – Europa Liberă”, un program despre încălcarea drepturilor omului în Uniunea Sovietică. Puțin în lateral sunt legionarii Alfred Berzins și Vilis Iannums – și ei având legătură cu nazismul, scrie Rossiiskaia gazeta.

”Toți sunt agenți ai CIA”, spune directoru Fundației ”Memoria Istorică” a Academiei de Științe a Rusiei, Aleksandr Diukov. «Am ridicat, duminică, documentele CIA: 23 de legionari SS letoni sunt agenți CIA – din aceștia, 19 sunt membri ai ”Daugavas Vanagi”, iar  șase au legătură cu crime de război. Șocul meu a fost să văd că printre agenții CIA este Robert Știgliț, prefectul Rigăi în perioada ocupației germane. El a condus execuția evreilor și a comuniștilor, după care a creat o rețea de agenți, inclusiv în URSS».

Aleksandr Diukov a strâns în raportul ”Călăi la pensie. Criminali naziști din Letonia, în serviciul CIA”, dovezi ce confirmă faptele, cu documente și l-a predat Comitetului de anchetă și Ministerului de Externe al Rusiei. În 2020, Tribunalul din Novgorod a recunoscut drept act de genocid uciderea a 500 de civili lângă satul Jostkaia Gorka, unde s-a dovedit că unul dintre călăi a fost Tsirulis, stabilit acum în Statele Unite.

”Tribunalul de la Nurnberg și ONU au recuoscut că genocidul și crimele nazismului nu au prescripție, iar raportul, documentat, poate fi prezentat în instanță și, prin urmare”, arată directorul adjunct al Departamentului pentru Colaborare Umanitară și Drepturile Omului al MAE Rus, Serghei Ciumarev, ”are șanse să fie analizat juridic”.

Ciumarev recunoaște că, în pofida acordurilor bilaterale privind asistența juridică încheiate de Federația Rusă cu Statele Unite și Canada, unde s-au așezat foștii legionari, ”nu va fi ușor ca ei să fie extrădați în Rusia pentru a fi judecați, așa cum Statele Unite și Canada au extrădat în Germania aproximativ 70 de naziști”. Din punct de vedere juridic, instanțele din SUA și Canada nu examinează dosarele dacă infracțiunile nu au fost comise împotriva cetățenilor lor și nu pe teritoriul lor.

Vrem să obținem ca în Europa să fie interzise centrele extremiste – nu doar ”Daugavas Vanagi”, dar și alte zeci de centre similare în Ucraina, Estonia și în alte țări.

Problema are și un aspect ideologic, este convins Aleksandr Diukov. Centre precum ”Daugavas Vanagi” reprezintă un activ cheie, care este protejat. Spre exemplu, consilierul președintelui Letoniei pe probleme de securitate națională, Janis Kazoncins, a fost membru al ”Daugavas Vanagi”. Această organizație este una dintre rezervele de cadre ale Letoniei pentru SUA. Este o stradă cu sens dublu, ce-i legalizează pe complicii naziști și contribuie la ascensiunea nazismului în lume. Iată de ce, vrem să obținem ca în Rusia și Europa să fie interzise centrele extremiste, nu doar ”Daugavas Vanagi”, dar și alte zeci de centre similare din Ucraina, Estonia și în din țări.

Diukov a recunoscut, de asemenea, că «în raportul ”Călăi la pensie” sunt numele a sute de complici naziști, care se ascund, deocamdată». Nu le-a dat numele. ”Mai trebuie definitivată baza de dovezi”, a spus Diukov.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979956